Marea Britanie și Uniunea Europeană au ajuns la un acord



În ciuda faptului că au trecut aproape 360 de zile de când Marea Britanie a oficializat ieșirea din Uniunea Europeană întrând într-o perioadă de tranziție de un an, fără prea mari succese în negocierile purtate pentru o relație bilaterală după Brexit, cele două tabere și-au intensificat discuțiile exact când nimeni nu mai trăgea nicio speranță.

Situația de criză creată de descoperirea unei noi tulpine a coronavirusului pe teritoriul Angliei și decizia Franței de a interzice orice călătorie din și spre Marea Britanie au reprezentat un moment cheie în impulsul negocierilor dintre cele două tabere. După ce mii de camioane și autoturisme au rămas blocate în orașul britanic, Devon așteptând ca premierul britanic, Boris Johnson să cadă la o înțelegere cu Franța prividn soarta lor, șeful guvernului de la Londra a înțeles că Marea Briatnie este „o insulă” și vrând-nevrând, depinde de Uniunea Europeană. Fapt pentru care, cu doar șase zile înainte de închierea anului 2020, Regatul Unit și Blocul comunitar au reușit în final, să încheie un acord post-Brexit.

Vestea a venit fulger, din partea președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen care. „A fost un drum lung și sinuos. Dar avem un acord bun pe care îl putem prezenta. Este corect, este echilibrat și este lucrul bun și responsabil de făcut pentru ambele părți. Negocierile au fost foarte dificile. Au fost multe în joc pentru atât de mulți oameni, așa că acesta a fost un acord pentru care trebuie să luptăm cu adevărat. Cred, de asemenea, că acest acord este în interesul Regatului Unit. Va stabili fundații solide pentru un nou început cu un prieten de lungă durată. Și înseamnă că în sfârșit putem lăsa Brexit-ul în urmă și Europa poate să meargă mai departe. Regatul Unit va rămâne un partener demn de încredere al Uniunii Europene”, a afirmat von der Leyen.

La numai câteva minute diferență, premierul britanic, Boris Johnson a confirmat acordul încheiat cu UE, postând pe Twitter mesajul „s-a ajuns la un acord”, însoțit de o fotografie cu el exultând, cu degetele mari ridicate în semn de victorie. „Acordul are 500 de pagini şi valorează 660 de miliarde de lire sterline. Au fost mulţi oameni care ne-au spus că provocările pandemiei de Covid-19 au făcut această sarcină imposibilă şi că ar trebui să extindem perioada de tranziţie. Am respins acea abordare întrucât depăşirea pandemiei este prioritatea numărul unu a ţării. Oamenii au spus că nu putem face parte dintr-o zonă de liber schimb cu UE fără să fim obligaţi să respectăm legile UE. Ni s-a spus că nu putem să avem prăjitura noastră şi s-o mâncăm”, a declarat ulterior, Boris Johnson reporterilor într-o conferinţă de presă de la Londra. Mai mult, acesta a promis că ţara sa va rămâne „prietenul”, „aliatul” și „prima piață” a europenilor. „Această ţară rămâne cultural, emoţional, istoric, strategic şi geopolitic ataşată Europei”, a declarat el presei.

În lista celor care au salutat vestea, tot pe Twitter, s-a numărat și Ministrul britanic al comerțului internațional, Liz Truss. „Vom avea o relație comercială solidă cu UE și vom aprofunda schimburile cu partenerii noștri din lumea întreagă datorită politicii noastre comerciale independente”, a spus ea.

Potrivit negociatorului şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, încheierea acordului este o uşurare pentru că s-a ajuns la ea cu doar o săptămână înainte de termenul limită de la sfârşitul anului. „Ceasul nu mai ticăie. Ziua de azi este o uşurare. Dar este pătată de o oarecare tristeţe, în măsura în care comparăm ceea ce era înainte şi ceea ce urmează”, a spus oficialul în cadrul unei conferinţe de presă.

Noul acord dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană a depășit impasul problemelor legate de pescuit. În cadrul celor 500 de pagini, flotele europene de pescuit au decis să renunțe la un sfert din valoarea capturilor în apele britanice, pe parcursul unei perioade de tranziție care se întinde până în luna iunie 2026. După această perioadă de cinci ani și jumătate, accesul flotelor europene în apele britanice va fi renegociat annual. Totodată, până în 2026, pescarii din UE își vor păstra accesul garantat la zonele de pescuit situate între șase și 12 mile marine de coastele britanice, în apele teritoriale, unde se duceau în mod tradițional să pescuiască. Potrivit unui raport al Parlamentului European, „capturile realizate de pescarii din UE în apele britanice reprezintă aproximativ 650 de milioane de euro în fiecare an. Flotele din opt state membre UE sunt responsabile pentru 40% din valoarea capturilor efectuate în zona economică exclusivă britanică”.

Obținut după 24 de ore negocieri sub presiune, acordul încheie un mariaj tensionat de aproape jumătate de secol, cu un divorț amiabil. Următorul pas constă validarea acordului de către statele membre, un proces care ar urma să dureze mai multe zile.

Tags

Featured Posts