top of page

Liderii lumii reacționează la arestarea lui Aleksei Navalnîi



Alexei Navalnîi, neînfricatul opozant al regimului condus de președintele rus, Vladimir Putin, nu s-a temut să revină în Rusia după ce Kremlinul l-a avertizat că la sosirea acestuia din Germania, autoritățile îl vor aresta din cauza unei chestiuni mai veche. Cu toate că a știut foarte bine ce îl așteaptă, Navalnîi nu a vrut să trăiască departe de patria sa și bazându-se pe sprijinul celorlalți ruși sătui să trăiască sub dictatura lui Putin, și-a luat bilet de avion. Din păcare pentru acesta, lucrurile au stat exact așa cum se preconizau. Cu toate că în urma arestării lui, sute de mii de ruși au ieșit pe străzile din Rusia pentru a protesta, o instanță din Moscova a decis să îl trimită pe acesta pentru 2 ani și 8 luni la închisoare.

Anunțul a stârnit îngrijorări în întreaga lume, de la Statele Unite, la Uniunea Europeană și Marea Britanie cerând regimului Putin să îl elibereze imediat pe Navalnîi. De cealaltă parte, Ministrul rus de exerne a cerut tuturor altor lideri și să mai intervină în treburile interne, ale unui stat suveran. Același verdict a stârnit proteste și mai intense în Rusia, soldate cu peste 1.400 de arestări. „Au existat Alexandru Eliberatorul și Iaroslav cel Înțelept. Putin va rămâne în istorie drept Vladimir cel care pune otravă în chiloți. Toate astea se întâmplă din cauza urii și a fricii unui singur om, pe care l-am ofensat de moarte prin simplul fapt că am supraviețuit tentativei de asasinat pe care a ordonat-o. Nu contează cim se termină pentru mine acest anume proces. M-ar putea întemnița pe alte acuzații. Ideea este: arestezi unul, sperii milioane. Sper ca rușilor să nu le fie frică. Asta nu e o demonstrație de forță! Toată paza asta, cușca în care sunt ținut, sunt o demonstrație de slăbiciune! Nu poți întemnița sute de mii și milioane de oameni”, a profețit Navalnîi, cel care a declarat de la bun început că nu va recunoaște legalitatea procesului pe care îl consideră de fapt, un adevărat circ.

La pronunțarea sentinței, pe soția inculpatului, Iulia Navalnîi, a podidit-o plânsul. În cursul zilei de astăzi, inamicul numărul unu al lui Putin, a fost adus din nou în fața instanței, pentru alte acuzații.

Tot astăzi s-a aflat că medicul rus, Serghei Maxi-mishin, care l-a tratat pe Navalnîi imediat după ce acesta a fost otrăvit, a murit subit la vârsta de 55 de ani. Anunțul a fost făcut fără prea multe detalii de spitalul din Omsk, la care doctorul lucra de 28 de ani. Specializat în anestezie și resucitare, acesta era director adjunct la spitalul de urgență din Omsk, locul în care a ajuns Navalnîi după aterizarea de urgență a avionului în care i s-a făcut rău, pe data de 20 august 2020.

Printre primele declarații pe care le-a făcut Navalnîi, atunci când și-a revenit din comă a fost să le mulțumească comandantului navei care a decis aterizarea imediată și medicilor din Omsk. „Serghei Maximishin știa mai mult decât oricine altcineva despre starea lui Aleksei, așa că nu pot respinge niciun scenariu. Cu toate acestea, sistemul medical din Rusia este precar și nu este ceva neobișnuit ca medicii de vârsta lui să moară brusc. Mă îndoiesc că vor exista investigații despre moartea sa”, a comentat unul dintre apropiații lui Navalnii, citat de CNN.

Toate aceste situații înfuriază și mai mult opinia publică atât din Rusia cât și din afara ei. În acest sens, mai multe ţări europene au făcut referire la posibilitatea aplicării de noi sancţiuni împotriva Moscovei. UE a aplicat deja sancţiuni împotriva unor înalţi responsabili ruşi, în legătură cu otrăvirea lui Navalnîi.

„Decizia Rusiei de a condamna la închisoare pe cineva care nu s-a supus condițiilor impuse pentru că era în…spital, în Berlin, este o evidentă ironie și lipsă de respect, nu doar față de Navalnîi, ci și fata de restul lumii. Mi se pare o greșeală imensă, chiar și pentru Rusia”, a precizat președintele francez, Emmanuel Macron. Recent instalat pe fotoliul Casei Albe, noul președinte american, Joe Biden, a declarat: „I-am spus clar președintelui Putin, într-o manieră foarte diferită de predecesorul meu, că s-au încheiat zilele în care SUA se supuneau în fața acțiunilor agresive ale Rusiei – imixtiune în alegerile noastre, atacuri cibernetice, otrăvirea cetățenilor săi. Nu vom ezita să creștem costurile pentru Rusia”.

La rândul său, consilierul preşedintelui american Joe Biden pentru securitatea naţională, Jake Sullivan, a afirmat că Statele Unite ale Americii vor lua decizii pentru ca Rusia să dea socoteală pentru activităţile sale destabilizatoare. „Credem că dacă facem Rusia să plătească pentru consecinţele acţiunilor sale, aceasta va avea un efect asupra comportamentului Rusiei în viitor”, a afirmat Jake Sullivan.

Etichete:

Comentarios


Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page