Italia a confirmat primul caz de contaminare cu tulpina braziliană de coronavirus



Una dintre cele mai afectate țări europene de pandemia de coronavirus, a ajuns în punctul în care recunoaște că virusul a făcut prăpăd cu economia națională, afectând un număr colosal de familii. Acuzat că nu a gestionat corect atât criza sanitară cât și pe cea economică, premierul Italiei, Giuseppe Conte și-a depus astăzi demisia. Cu toate acestea însă, oficialul italian speră să primească din partea președintelui Sergio Mattarella, un nou mandat, al patrulea în decurs de trei ani.

Renunțarea la sarcinile sale a survenit după ce săptămâna trecută, Conte a pierdut majoritatea în Senat, camera superioară a Parlamentului, când partidul partener Italia Viva, condus de fostul premier Matteo Renzi, a renunțat la conducere din cauza gestionării de către Guvern a crizei sanitare și recesiunii economice. Demisia lui Giuseppe Conte deschide oficial o criză guvernamentală care îi va da mai mult timp pentru a obține un acord de coaliție. În condițiile acestea, președintele italian va trebui să decidă viitorul italienilor gândindu-se dacă Giuseppe poate primi sprijinul necesar să formeze un nou Executiv sau trebuie să găsească un alt candidat considerat capabil să formeze o coaliție. Dacă nici acest lucru nu va funcționa, Sergio Mattarella va trebui să convoace alegeri cu doi ani înainte de termen.

Până în prezent, criza sanitară a provocat cea mai gravă recesiune în Italia de la Al Doilea Război Mondial. În timp ce Uniunea Europeană a promis un ajutor de 200 de miliarde de euro, guvernul găsește cu greu o perspectivă comună cu privire la un plan de cheltuire. Între timp, autoritățile caută din răsputeri să se lupte cu noul coronavirus și noile tulpini ale acestuia depistate deja pe teritoriul italian. Campania de vaccinare ar putea fi o armă împotrivă acestui inamic invizibil numai că gigantul farmaceutic Pfizer a anunțat săptămâna trecută oprirea temporară a livrărilor dintre blocul comunitar. În acest sens, Guvernul italian a trimis grupului Pfizer o scrisoare oficială de avertizare, prin care îi cere să respecte angajamentele contractuale referitoare la livrările de vaccinuri pentru Covid-19.

„Biroul procurorului general al statului a trimis Pfizer o atenționare oficială, de respectare a obligațiilor contractuale legate de incapacitatea de livrare a dozelor de vaccin”, se arată într-un comunicat al biroului comisarului special al guvernului. De partea cealaltă, Pfizer nu a răspuns unei solicitări de a comenta avertismentul.

Între timp, Italia a devenit a treia țară (după Germania și Marea Britanie) pe teritoriul căreia s-a detectat primul caz de contagiere cu tulpina braziliană. Victima este un bărbat care a sosit în urmă cu zece zile pe aeroportul din Malpensa, Milano, într-un zbor din direcția Brazilia și cu escală la Madrid. Potrivit autorităților italiene, cu toate că starea sa de sănătate este una bună, bărbatul a fost internat într-un spital din orașul Varese, în regiunea Lombardia. Rudele victimei au fost de altfel, contactate și controlate de Agenția de Protecție a Sănătății din Varese, în ideea de a verifica o eventuală infectare cu noua tulpină. „Au fost luate toate măsurile de control, în baza protocoalelor sanitare pentru a frâna transmiterea variantei braziliene a cornavirusului. Deocamdată, situația nu reprezintă un motiv de alarmă”, au precizat surse ale Institutului Superior al Sănătății din Italia.

În perioada 16 – 31 ianuarie, toate zborurile din direcția Brazilia, precum și sosirea persoanelor care au tranzitat în ultimele 14 zile această țară sud-americană, sunt interzise.

Aceleași noi tulpini ale coronavirusului au creat panică în tot restul lumii. În ideea că vaccinurile pot opri răspândirea infectărilor mai multe țări se zbat acum din puteri să procure cât mai multe doze din serurile deja făcute publice la nivel mondial. În acest sens, cea mai afectată țară din Orientul Mijlociu - Iranul a decis să aprobe vaccinul rusesc, Sputnik V, intenționând atât să-l importe, cât și să-l producă. „Vaccinul Sputnik V a fost ieri înregistrat și aprobat de către autoritățile noastre sanitare. În viitorul apropiat, sperăm să îl putem achiziționa, dar și să începem producția comună”, a declarat ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif, în cadrul unei întruniri cu omologul său rus, Serghei Lavrov, la Moscova. Din cauza conflictului dintre Iran și Statele Unite sau aliații țări, liderul suprem iranian, Ayatollahul Ali Khamenei a interzis guvernului, la începutul acestei luni, importarea vaccinurilor din cele SUA sau Marea Britanie.

„Sunt interzise importurile de vaccinuri produse în SUA sau Marea Britanie. Nu putem să avem deloc încredere în ele. Nu este imposibil ca ei să își dorească să contamineze alte națiuni”, a postat Ayatollahul înr-un mesaj pe contul său de Twitter. De la începutul pandemiei de coronavirus și până astăzi, Iranul a raportat peste 1,38 de milioane de infectări și 57.560 de decese asociate cu această boală. Potrivit datelor guvernamentale oferite astăzi, în ultimele săptămâni, numărul de cazuri noi a scăzut.

Featured Posts