Israelul a depășit al patrulea val al pandemiei cu ajutorul celei de-a treia doze de vaccin



Obișnuiți să fie cu un pas înaintea celorlalte țări atunci când vine vorba de lupta împotriva noului coronavirus, israeliții nu au stat prea mult pe gânduri și au autorizar administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti Covid-19 imediat ce aceasta a fost propusă de către gigantul farmaceutic din Statele Unite, Pfizer.

Derularea campaniei de vaccinare cu această doză suplimentară a determinat succesul obiectivului de a nu lăsa valul patru să se instaleze pe teritoriul său. În acest sens, responsabilii israelieni au anunțat în cursul zilei de astăzi căadministrarea celei de-a treia doze de vaccin Pfizer persoanelor cu vârste de peste 60 de ani (campanie extinsă apoi progresiv la restul populaţiei), reprezintă factorul cheie în combaterea ultimului val al pandemiei cauzat de data aceasta de varianta Delta (cunoscută inițial ca varianta indiană și care, potrivit specialiștilor, este cea mai contagioasă dintre toate variantele depistate până în prezent).

Conform datelor oficiale, în două luni şi jumătate au fost vaccinate cu a treia doză 3,7 milioane de persoane, din populaţia totală de circa 9,3 milioane a Israelului. Mizând pe campania de vaccinare cu a treia doză, Guvernul israelian a decis astfel să nu aplice restricţii antiepidemice severe. În acest timp a fost instituit şi un nou sistem de aplicare a certificatului sanitar. „Astfel, numai cei vaccinaţi cu doza de consolidare, cu schema de două doze în ultimele şase luni sau care s-au recuperat în urma unei infecţii în acelaşi interval de timp au dreptul să primească acest certificat care este obligatoriu pentru diferite activităţi sau pentru accesul în numeroase spaţii publice″, informează Protv.

Rezultatele obținute în urma administrării celei de-a treia doze de vaccin arată că de la un vârf de infectări cu circa 11.000 de cazuri zilnice la începutul lunii septembrie, Israelul a ajuns acum la circa 2.300 de noi cazuri zilnice; Odată cu scăderea numărului infectărilor a scăzut şi cel al pacienţilor în stare gravă, în spitalele israeliene fiind la ATI în prezent 450 de persoane, faţă de 660 cu două săptămâni în urmă. Peste 75% dintre bolnavii de la ATI sunt nevaccinaţi.

Potrivit autorităților sanitare din această țară, mai puţin de 10% dintre israelieni nu s-au vaccinat nici măcar cu schema de două doze, acesta fiind un factor care a alimentat al patrulea val al pandemiei.

″Pericolul este în continuare aici, virusul se află printre noi″, a avertizat coordonatorul naţional pentru gestionarea răspunsului la pandemie, Salman Zarka, care a îndemnat la precauţie pentru prevenirea unui al cincilea val.

De altă parte, în Italia, prima țară europeană lovită de pandemie la începutul lui 2020, 80 la sută din populație a fost vaccinată cu schema completă împotriva noului coronavirus atingându-și astfel obiectivul de vaccinare împotriva Covid-19. Potrivit celor mai recente date, sâmbăta trecută s-a obținut numărul necesar pentru a considera această țintă atinsă și anume, au fost vaccinaţi cu schemă completă 43.229.551 de italieni din totalul de aproape 60 de milioane.

Totuși, în ciuda acestei cifre mari de vaccinare, în capitala italiană nu mai contenesc protestele violente cu privire la impunerea certificatului verde la locul de muncă. Nemulţumiţi că guvernul va extinde de săptămâna viitoare folosirea certificatului digital Covid pentru accesarea locurilor de muncă, numeroși manifestanţi au încercat să vandalizeze clădirile guvernamentale din Roma. Pentru a-i dispersa, forţele de ordine au ripostat cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă, în timp ce mai mulţi manifestanţi au fost arestaţi.

Reproșul acestora face referire la decizia guvernului italian de a prelungi după 15 octombrie, obligativitatea prezentării certificatului digital Covid peste tot în peninsulă, inclusiv la locurile de muncă în timp ce angajaţii care refuză să se conformeze riscă să fie suspendaţi, fără plată.

De la începutul pandemiei și până în prezent, Italia a înregistrat aproape 4,7 milioane de cazuri de infectare dintre care 131.198 au murit.

În ceea ce privește rata de vaccinare, Portugalia stă și mai bine decât Italia în condițiile în care autoritățile sanitare au reușit să vaccineze 85 % populaţie. Succesul se datorează tinerilor, în rândul cărora rata de vaccinare este cea mai ridicată. La polul opus, Rusia se confruntă cu un procentaj al vaccinării extrem de scăzut. Aici, mai puțin de 30% din populație s-a vaccinat. Din acest motiv, Rusia rămâne ţara cea mai îndoliată din Europa, şi a patra în lume, la numărul de victime din cauza coronavirusului.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive