top of page

Grecia oferă tinerilor care se vaccinează un card de 150 de euro și internet gratuit pe telefon



Nerăbdătoare să dea startul sezonului estival, Grecia nu mai poate aștepta până când va trece pandemia de coronavirus pentru a le permite turiștilor să îi calce pragul. Dependentă de turism pentru a supraviețui, insula elenară caută soluții pentru a se asigura că atât oamenii cât și economia țării vor fi în siguranță în aceste timpuri.

Astfel, potrivit autorităților de la Atena, Grecia va crea spații exclusive, în care vor avea voie doar persoanele vaccinate împotriva Covid-19. Pentru a accelera imunizarea populației în fața amenințării variantei Delta, Guvernul a anunțat că va obliga anumite grupuri, precum personalul sanitar, să se vaccineze și va crea o listă cu restaurante, baruri, centre comerciale și culturale libere, exclusiv pentru persoanele imunizate.

„Aceste spații, care din 15 iulie se vor regăsi în cafenele, restaurante sau cinematografe, dar și stadioane și alte zone cu posibile aglomerări, vor fi împărțite în două categorii: libere de Covid sau mixte. În primele vor putea intra doar cei vaccinaţi ori care au fost infectaţi în ultimele şase luni, iar în cele din urmă accesul va fi permis persoanelor care au efectuat un test PCR sau un test rapid şi acestea vor fi obligate să poarte măşti. Se vor efectua controale pentru verificarea respectării acestor măsuri, iar operatorii economici vor putea verifica online certificate de vaccinare prezentate de clienţi. Spaţiile libere de Covid, atât cele în aer liber cât şi cele închise, vor putea funcţiona la 85% din capacitate şi fără obligativitatea purtării măştii. Spaţiile mixte vor putea fi ocupate numai la jumătate din capacitate, în cazul incintelor închise, sau la 70% cele în aer liber, dar cu masca mereu obligatorie”, a explicat la o conferință de presă, ministrul de stat Giorgos Gerapetritis.

Conform oficialului, cluburile de noapte vor putea să funcționeze la capacitate și mai redusă, însă în ceea ce privește accesul pe stadioane, acesta este valabil numai persoanelor vaccinate deoarece riscul de infectare este mult mai mare în astfel de spații. În condițiile în care până în prezent, populația Greciei a fost vaccinată cel puțin cu o doză și peste 36% cu schema completă, guvernul grec a decis să ofere tinerilor cu vârste între 18 și 25 de ani care se vaccinează, un card preplătit în valoare de 150 de euro.

„Odată cu prima doză de vaccin, (tinerii- n.red.) vor primi un card preplătit în valoare de 150 de euro. Este o datorie către tineri, un cadou din recunoştinţă”, dar şi o invitaţie de revenire la normalitate. În jur de 940.000 de tineri greci între 18 şi 25 de ani care au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19 sau vor face acest lucru până la finalul anului vor fi eligibili pentru a primi bonusul financiar, sau aşa-numitul paşaport de libertate. Tinerii vor putea folosi aceşti bani începând din 15 iulie pentru turism şi evenimente culturale. În plus, ei vor primi internet gratuit pe telefoanele mobile toată luna august”, a declarat premierul Kyriakos Mitsotakis, într-o şedinţă de guvern, prezentând acest stimulent.

Această decizie este una dintre strategiile guvernului în vederea creșterii ratei de imunizare a populației, temându-se că startul sezonului de concedii ar putea compromite progresele înregistrate până acum.

Dacă primul val al epidemiei a fost traversat destul de bine, grecii au fost nevoiți să impuna un al doilea lockdown în noiembrie, din cauza creșterii numărului de infectări care a copleșit sistemul public de sănătate. După mai multe luni de eforturi, numărul infectărilor a început să scadă considerabil, fapt care a determinat guvernul să pună capăt obligativității măștilor în aer liber. Începând cu această săptămână, grecii vaccinați cu ambele doze de coronavirus, pot să meargă la muncă sau la sălie de sport fără a mai avea nevoie să se autotesteze.

De altă parte, amenințarea variantei Delta (cunoscută și ca tulpina sau mutația indiană) în Europa, îi îngrijorează și pe oficialii greci. De la începutul pandemiei și până în prezent, Grecia a raportat 420.905 de cazuri de infectare cu Covid-19 și 12.664 de decese asociate acestei boli.

Între timp, în Spania, peste 1.100 de tineri s-au infectat cu noul coronavirus după ce au sărbătorit sfârșitul de an universitar pe insula Mallorca. Mai precis, 1.167 de persoane au fost testate pozitiv și aproximativ 4.800 de persoane sunt obligate să intre în carantină. Considerat cel mai îngrijorător focar de coronavirus din Spania de la începutul pandemiei, evenimentul a atras critici atât față de iresponsabilitatea tinerilor cât și față de neglijența autorităților.

„Apariţia acestui focar survine odată cu o uşoară creştere a numărului cazurilor de COVID-19 în Spania, pentru ultimele 14 zile fiind depăşită rata de 100 de infectări la 100.000 de persoane, un nivel considerat de risc moderat”, informează Protv.

Etichete:

Commentaires


Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page