top of page

Germania vrea reducerea până aproape la zero a zborurilor internaționale din cauza tulpinii de Covid



Cele mai recente declarații susținute de premierul britanic, Boris Johnson, cu privire la faptul că snoua tulpină a coronavirusului poate fi cu 30% mai mortală, au paralizat întreaga omenire. Încă de la începutul lunii decembrie a anului trecut, specialiștii au confirmat faptul că tulpina este cu 70% mai contagioasă decât virusul original, însă pericolul mortalității plasează această mutație în topul celor mai mari amenințări la adresa securității planetei. Pentru a fi siguri că oamenii de pretutindeni sunt protejați de riscul infectării, autoritățile din întreaga lume au decis să impună restricții și mai dure cu privire la libera circulație. Dacă la nivel internațional, zeci de țări și-au închis granițele după ce tulpina britanică s-a răspândit deja pe teritoriul a peste 60 de state, la nivel național, unii lideri au luat hotărârea de a limita deplasarea oamenilor în afara locuințelor lor.

În Germania, guvernul de la Berlin discută deja opțiunea de a reduce până aproape la zero a zborurilor internaționale care aterizează în Germania, pentru a preveni răspândirea mutațiilor mai contagioase ale Covid-19. După ce Cancelarul german, Angela Merkel, i-a reproșat că „a pierdut controlul asupra pandemiei”, ministrul german de interne, Horst Seehofer a mărturisit: „pericolul reprezentat de aceste mutații ale virusului ne obligă să luăm în considerare măsuri chiar și mai drastice. Acestea includ controale mai stricte la granițe, mai ales la frontierele cu regiunile de mare risc, dar și o diminuare a traficului aerian aproape la zero, la fel cum face în prezent Israelul. Populația, care în Germania acceptă restricții (antiepidemice) importante, așteaptă de la noi să o protejăm cât mai bine posibil în fața unei explozii a numărului cazurilor de coronavirus”.

La o reuniune desfășurată weekendul trecut între cei doi oficiali, Angela Merkel i-a spus lui Horst Seehofer că „regulile trebuie să fie mai stricte altfel, Germania riscă să se întoarcă unde a fost cu 14 zile în urmă”. Conform jurnaliștilor, Merkel este surprinsă de faptul că cetățenilor germani li se permite încă, să călătorească în afara țării. „De ce nu putem interzice călătoriile” ar fi întrebat liderul de la Berlin, sugerând ea însăși diminuarea traficului aerian. În opinia Cancelarului german, autoritățile trebuie să se concentreze pe efortul de a evita un al treilea val epidemic, insistând că orice decizie de reactivare a vieții publice trebuie luată cu mare atenție.

În cadrul Forumului Economic de la Devos, Merkel a avertizat Guvernul german cu privire la viteza lentă cu care s-a reacționat în fața acestor noi tulpini. „Digitalizarea insuficientă a societății noastre și procedurile birocratice reprezintă cele mai mari puncte slabe ale Germaniei în gestionarea pandemiei”, a transmis Angela Merkel.

Până în prezent, Europa se confruntă cu apariția a trei mutații ale coronavirussului și anume: tulpina britanică, una venită din Africa de Sud și alta din Brazilia. Aceste variante mult mai contagioase au băgat în sperieți autoritățile de pretudindeni determinându-le să caute soluții de urgență în loc să relaxeze restricțiile impuse încă de la jumătatea lunii decembrie. Franța spre exemplu, se pregătește pentru o nouă carantină generală iar Israelul a interzis din nou transportul de pasageri internațional, pentru o săptămână. În Marea Britanie, toate cazurile de infectare cu Covid-19 au la bază noua tulpină. Spitalele, deja arhipline, au început să primească un număr din ce în ce mai mare de pacienți tineri, cu forme grave ale bolii. „Acesta este iadul... nu mai putem continua așa, le cerem oamenilor să ne ajute: vă rog, stați acasă!”, a precizat un medic. În timp ce un altul avertizează: „atât timp cât oamenii nu înțeleg că nu trebuie să se adune împreună sau să își viziteze rudele, acesta este rezultatul”.

Noua tulpină detectată inițial în Marea Britanie, este tot mai întâlniătă și în regiunea Madrid. Din această cauză, autoritățile au implementat noi măsuri, printre care: interzicerea vizitelor la domiciliu, restricționarea circulației de noapte, interzicerea formării pe stradă, a unui grup mai mare de 4 persoane. Aici, populația este inclusiv, supravegheată cu drone. În Bulgaria, oricine trece granița este testat, iar Cehia cere călătorilor un test negativ de coronavirus, nu mai vechi de 48 de ore.

După un weekend umbrit de tulburări, forțele de ordine olandeze s-au confruntat din nou, pentru a treia seară consecutivă, cu cei care contestă restricția de circulație impusă până pe data de 9 februarie. Dacă în numeroase orașe, olandezii au protestat împotriva guvernului, în Amsterdam, Rotterdam, Amersfoort și Geleen, poliția a trebuit să aresteze peste 150 de persoane, trăgând focuri de avertizare și acționând cu gaze lacrimogene și turnuri de apă. Violenţele din weekend au fost descris de poliţia olandeză drept cele mai grave din ultimele patru decenii. Aproximativ 250 de oameni din întreaga ţară au fost arestaţi. Conform autorităților locale, un centru de testare Covid-19 a fost incendiat, sâmbătă seară, în satul Urk.

„Este de neacceptat. Toţi oamenii normali vor privi asta cu groază. Ce i-a motivat pe aceşti oameni nu are legătură cu protestul, este violenţă criminală şi vom trata asta ca atare”, a declarat a declarat prim-ministrul olandez.

Peste Ocean, în Statele Unite ale Americii, primejdia noii tulpini de coronavirus a fost confirmată de însuși expertul bolilor infecțioase, Dr. Anthony Fauci. În SUA, peste 25 de milioane de americani s-au contaminat cu Covid-19. Potrivit unei noi analize, până la 1 mai și-ar mai putea pierde viața 140.000 de americani, pe lângă cei 430.000 deja uciși de coronavirus.

Etichete:

Comments


Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page