Experții cehi cer guvernului să cumpere vaccinul de la țările care nu îl mai folosesc
După controversele apărute în legătură cu vaccinul produs de AstraZeneca, mai multe țări refuză să mai folosească acest ser în campaniile sale de imunizare împotriva noului coronavirus. În apărarea sa, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) insistă să îndemne liderii europeni să continue vaccinarea cu AstraZeneca. În cursul zilei de mâine, Comitetul Consultativ Mondial privind Securitatea Vaccinării (GACVS) al OMS urmează să publice concluziile evaluării sale a siguranţei vaccinului AstraZeneca. Alcătuit din 15 membri, Comitetul Consultativ Mondial privind Securitatea Vaccinării a fost înființat în 1999 în ideea de a răspunde problemelor de siguranță ridicate de vaccinuri care pot avea o importanță mondială.
„În prezent, beneficiile vaccinului AstraZeneca depăşesc cu mult riscurile, iar utilizarea acestuia trebuie să continue pentru a se salva vieţi. În campaniile de vaccinare, semnalarea unor efecte secundare potenţiale ţine de rutină. Asta nu înseamnă neapărat că evenimentele sunt legate de vaccinare. La ora actuală, nu ştim dacă unele sau toate aceste cazuri au fost provocate de vaccinul (AstraZeneca) sau de alţi factori. OMS evaluează ultimele date cu privire la siguranţă, iar după terminarea acestei evaluări rezultatele vor fi făcute publice”, subliniază, într-o conferinţă de presă directorul aripii europene a OMS, Hans Kluge.
Potrivit Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), vaccinul AstraZeneca nu reprezintă un pericol. „EMA rămâne de părere că avantajele vaccinului AstraZeneca în prevenirea Covid-19, cu riscul asociat de spitalizare şi de deces, depăşeşete riscurile efectelor secundare. Efectele secundare suspectate conţin formarea de cheaguri de sânge, cu unele cazuri care implică caracteristici neobişnuite precum un număr redus de trombocite. Aceste cazuri privesc un număr mic de persoane care au primit vaccinul. Mai multe mii de persoane dezvoltă cheaguri de sânge în fiecare an în UE din diferite motive. Numărul global de evenimente tromboembolice la persoanele vaccinate nu pare a fi mai mare decât cel observat la populaţia generală. În prezent, lucrăm în strânsă colaborare cu AstraZeneca, experţii în probleme sanguine şi alte autorităţi sanitare, inclusiv din Marea Britanie, pe baza experienţei sale cu aproape 11 milioane de doze administrate de vaccin”, a transmis Agenția.
În timp ce 13 țări au suspendat deja administrarea vaccinului produs AstraZeneca, după ce au fost confirmate mai multe cazuri de deces și efecte secundare neobișnuite la persoane vaccinate cu acest ser, experții din Republica Cehă vor să profite de această situație și cer guvernului să cumpere vaccinul de la țările care nu îl mai folosesc. În ceea ce privește decizia Guvernului ceh, autoritățile nu au considerat necesar să întrerupă administrarea acestui vaccin până când Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) nu va termina să elucideze dacă serul este sau nu asociat cazurilor de tromboză survenite la circa 30 de persoane.
„Vaccinul este de calitate, iar eu l-am folosit să mă vaccinez. Recomand guvernului ceh să îl cumpere cât mai repede”, a declarat Martin Balík, şeful Secţiei de Terapie Intensivă de la Spitalul General din Praga. Potrivit datelor oficiale, Republica Cehă, cu o populație de 10,7 milioane de locuitori, este țara din Uniunea Europeană cu cea mai mare rată de contagieri din ultimele două săptămâni, cu 1.572 de cazuri la 100.000 de persoane. Conform autorităților sanitare, în ultimele 24 de ore au fost detectate aproximativ 12.000 de noi cazuri, mai puțin cu 18% față de acum o săptămână, însă numărul de cazuri active a depășit 87.700 dintre care 8.910 de pacienți sunt spitalizați. Până în prezent, în Republica Cehă, 1,2 milioane de persoane, reprezentând 11% din populația cu vârsta peste 16 ani, a primit vaccinul împotriva noului coronavirus.
În timp ce campaniile de vaccinare împotriva noului coronavirus se desfășoară într-un ritm mai lent, din cauza înlăturării serului AstraZeneca din lupta cu Covid-19, OMS trage un semnal de alarmă și avertizează că situația epidemiologică din Balcani și Europa Centrală este deosebit de îngrijorătoare. „Suntem deosebit de îngrijoraţi de situaţia epidemiologică din Balcani, precum şi din multe alte ţări din Europa Centrală. Numărul morţilor şi cel al spitalizărilor sunt în prezent printre cele mai mari din lume.Incidenţa cazurilor îşi continuă tendinţa de creştere şi se deplasează spre est. Ne aflăm în a treia săptămână consecutivă de creştere a cazurilor în această regiune care numără 53 de ţări,. Numărul persoanelor care mor de Covid-19 în Europa este mai ridicat astăzi decât era în aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce reflectă dimensiunea generalizată pe care o are acest virus. În ultimele şapte zile, peste 21.000 de persoane au decedat din cauza coroavirus în ţările din Europa. Avantajele vaccinării vor veni, dar, pentru moment, europenii trebuie să continue să folosească instrumentele pe care le au la dispoziţie pentru limitarea pandemiei. În sine, vaccinarea (...) nu înlocuieşte măsurile sociale şi de sănătate publică”, a declarat Catherine Smallwood, directoarea departamentului de situaţii de urgenţă din cadrul OMS Europe.
Kommentare