Europa și cultura sa personală dinainte de marea accelerare a libertății circulației



Dacă înainte de apariția Uniunii Europene se putea observa cu mare evidență faptul că fiecare țară a Europei își asorta apartenența cu o cultură proprie, extrem de bine accentuată și unică din punct de vedere al trăsăturilor, astăzi, deși nu este scopul principal al blocului comunitar, se remarcă încercarea standardizării unui singur tip de cultură; una care nu este nici spaniolă, nici englezească, nici germană, franceză, italiană sau scandinavă, ci pur și simplu, europeană. O cultură care forțează sub trendul modernizării, întreaga sumă de cetățeni europeni să gândească la fel, să adopte aceași atitudine, să manifeste același comportament, să sărbătorească același gen de tradiții și sărbători etc.

Totuși, cum arăta cultura personală a Europei dinainte de marea accelerare a libertății circulației, care a declanșat invazia unui amalgam de culturi pe un teritoriu deja asfixiat? Poate tocmai pentru că barierele fizice din trecut închideau granițele statelor europene, atât identitatea națională cât și cultura erau bine păstrate și valorificate la maxim de către indivizii fiecărei societăți; în fapt, înainte de Uniunea Europeană, fiecare țară și-a dezvoltat conștiința, sesizând importanța majoră a unei culturi pentru ca societatea să funcționeze dar și să fie recunoscută internațional.

Deschiderea frontierelor a permis în primul rând gustarea fiecărei alte opțiuni de culturi însă, din momentul în care călătoriile s-au transformat în motive de a se stabili pe alte teritorii, europenii nu doar că au încercat puțin din cultura nouă, unde recent „poposise”, însă a devenit parte din noul stat, sfârșind prin a îmbrățișa noua cultură și a se „dezbrăca” de cea pe care o avusese înainte. Cu toate acestea, marele procentaj de imigranți care au dat năvală în cele mai dezvoltate state ale Europei, și-a crescut puterea de influență, ajungând astăzi să vorbim de culturi impuse Marii Britanii, Germaniei, Italiei, Spaniei etc. Nu se mai vorbește de dreptul european la o cultură general modernizată ci îndeosebi la dreptul de a-și instala cultura proprie pe teritoriul țării gazdă.

Istoricii amintesc de faptul că Europa se afla pe podiumul celor mai interesante locuri de pe pământ iar acest fapt se datora în mare parte tocmai pentru că era compusă din țări cu culturi proprii, fiecare, care mai de care importantă orin tradiția, rolul și efectele ei. Cu toate acestea, specialiștii lipesc istoria politico-militară de necesitatea urgentă de a crea o uniune care să înglobeze cele mai multe state europene în vederea standardizării și a creării a ceea ce se poate numi, dintr-un continent – o singură țară, puternică din toate punctele de vedere.

„Spre sfârșitul anilor 1930, Winston Churchil alarmat de amenințarea pe care o reprezenta Germania fascistă pentru restul Europei, propune o uniune federală între Marea Britanie și Franța, care să unească cele două țări prin instruirea unei cetățenii comune și a unui parlament comun. Fiind o propunere neașteptată, aceasta nu a fost niciodată pusă în practică, dar a reușit să implementeze ideea de federalism în mințile oamenilor de stat”, explică Walter Cairns în Introducere în legislația Uniunii Europene.

Înțelegem astfel, că singurul motiv pentru care s-a propus această schimbare unică (ce a avut repercursiuni chiar și asupra identității culturale a statelor europene) a fost reprezentat de nevoia de protecție într-o Europă care se afla sub amenințarea lui Adolf Hitler. Drept exemplu, momentul în care s-a decis înființarea Uniunii Europene a coincis cu subjugarea țărilor Europei de Est. Avantajele acestui tip de aderare nu au constat numai în protecție din punct de vedere al securității și dezvoltarea economică, ci și libertatea de a călătorii fără niciun fel de interdicție pe teritoriul statelor membre. Însuși românii au profitat exploziv de această facilitate, odatî cu aderarea României la Uniunea Europeană (ianuarie 2007), alegând să se plece în masă către Spania, Italia, Germania și Marea Britanie. Iar această decizie a afectat România, care s-a trezit cu o populație scăzută și cu forța de muncă tânără, plecată în afară.

Potrivit autorilor de specialitate, imediat după fertilitate și mortalitate, mobilitatea spațială reprezintă cel de-al treilea factor decisiv în ceea ce privește evoluția populației. Dacă până acum, Germania se confrunta cu problema îmbătrânirii rapide, imigranții sunt cei care au salvat situația. Faptul că s-au deschis frontierele reprezinta în primă fază, una dintre cele mai bune soluții, atât pentru cei care își încercau norocul în alte state, cât și pentru nevoile acestora de forță de muncă în servicii.

Cu siguranță, migranția înainte de Primul Război Mondial este atât de scăzută comparativ cu perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, când Holocaustul a declanșat nevoia urgentă de mobilitate, în vederea salvării vieților. Însă, cu adevărat exploziv, a fost momentul în care la nivel global, migrația devenise atât un stil de viață cât și un moft (mai ales pentru cei tineri care se simțeau îndreptățiți să încerce ceva nou); drept pentru care, se poate observa din tabelul următor, ci cât de mult a crescut (în milioane) numărul imigranților din perioada 1960 până în 2005:

Din fericire, deși numărul arată o creștere semnificativă a dorinție „de ducă”, faptul că de-a lungul timpului populația mondială creștea, a reușit să nu înregistreze o discrepanță uriașă între numărul de locuitori ai planetei și valul de imigranți. Astfel, procentajul migrației din 1995 până în 2005, arată micuț, tocmai pentru că în 2005 nu mai putem vorbi de același număr de locuitori ca și în 1995.

Îndeosebi pentru că țările comuniste din estul Europei se aflau sub un regim care până în 1990 le permitea (sau nu) doar să emigreze (fără posibilitatea de a se mai întoarce în țară), astăzi, Uniunea Europeană oferă în 2016, posibilitatea unui „du-te-vino” de care din ce în ce mai mulți oameni se bucură. Atunci când se întorc, emigranții sunt surse de dezvoltare a națiunilor de unde au plecat deoarece, noile orizonturi au deschis și perspectivele unor idei care ar putea fi implementate și în același timp, ar putea aduce un plus de valoare proprii culturi. Însă, atunci când rămân definitiv pe teritoriul țării gazdă, imigranții sau refugiații se lovesc de elemente culturale care nu le sunt deloc familiare.

Featured Posts