Dmitri Medvedev: „Moscova era pregătită pentru sancțiuni”


La începutul acestei săptămâni delegația diplomaților ucraineni și cea a rușilor s-au întâlnit în Istanbul pentru o nouă rundă de negocieri în vederea obținerii unui acord de pace. Astfel, după mai bine de 30 de zile de la lansarea invaziei ruse în Ucraina, cele două tabere au progresat considerabil în discuțiile avute. În timp ce Ucraina a acceptat să facă anumite compromisuri, rușii au transmis că vor începe să își retragă forțele armate. Totuși, atât în timpul negocierilor cât și în zilele de după această întâlnire, Rusia continua să atace Ucraina fără nicio milă.

La presiunea liderilor internaționali și a știrilor din presă, Rusia a început să facă astăzi, pași mărunți către retragere. În primă fază, rușii au început să se retragă de la centrala nucleară dezafectată de la Cernobîl, asupra căreia au preluat controlul încă din prima zi a invaziei, pe data de 24 februarie. „Armata rusă a început să se retragă de pe aeroportul Gostomel, la nord-vest de Kiev, iar Cernobîl este o altă zonă în care încep să se repoziţioneze, părăsind Cernobîl şi mergând în Belarus. Credem că sunt pe punctul de a pleca, nu vă pot spune dacă au plecat cu toţii”, a declarat presei un înalt responsabil al Pentagonului.

Un alt pas înapoi din această invazie îl reprezintă anunțul făcut de Ministerul rus al Apărării potrivit căruia astăzi s-a dispus de o încetare a focului pentru a permire evacuarea civililor din orașul-port ucrainean asediat, Mariupol. „Un coridor umanitar de la Mariupol la Zaporizhzhia, prin portul Berdiansk, controlat de rusi, va fi deschis de la ora 10:00 (7:00 GMT). Pentru ca această operațiune umanitară să reușească, ne propunem să o desfășurăm cu participarea directă a Înaltului Comisar al ONU pentru Refugiați și a Comitetului Internațional al Crucii Roșii. Cer Kievului să garanteze respectul necondiționat pentru încetarea focului printr-o notificare scrisă adresată părții ruse. De asemenea, cerem armatei ucrainene să se angajeze să asigure securitatea convoaielor de autobuze de-a lungul coridorului desemnat. Această acțiune derivă din faptul că am fost de acord cu propunerea Kievului de a deschide în ultimele 24 de ore patru noi coridoare umanitare de la Mariupol la Zaporizhzhia”, a declarat miercuri ministerul.

La scurt timp după această declarație, un convoi de autobuze ucrainene a pornit către Mariupol pentru a încerca să ajungă la civilii blocați. „Comitetul Internațional al Crucii Roșii a confirmat că Rusia a fost de acord să deschidă un coridor umanitar către orașul asediat, unde zeci de mii de civili au rămas după săptămâni de bombardamente rusești”, a declarat vicepremierul Irina Vereșciuk. Potrivit primarului acestui oraș-port, până la 170.000 de locuitori au fost blocați în Mariupol, fără energie electrică și cu provizii tot mai puține.

În ciuda acestor manevre de retragere, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski a avertizat astăzi cu privire la o nouă ofensivă rusească în estul țării. „Există o acumulare de trupe rusești pentru noi lovituri în Donbas. Și ne pregătim pentru acest lucru. În ceea ce privește declarația Rusiei potrivit căreia va reduce operațiunile militare în jurul capitalei Kiev și a unui alt oraș principal, Cernigău, suntem sceptici. Nu credem pe nimeni – nu avem încredere în nicio construcție verbală frumoasă. În ceea ce ne privește, nu vom renunța la nimic. Și vom lupta pentru fiecare metru din pământul nostru, pentru fiecare persoană”, a declarat Zelenski.

La polul opus, Rusia continuă să își apere intențiile atât în teren cât și verbal. În ciuda faptului că multe țări au luat decizia de a impune sancțiuni Moscovei punând astfel presiune pe liderul rușilor - Vladimir Putin, de a opri războiul, Dmitri Medvedev, fostul președinte al Rusiei, a declarat că eforturile Occidentului de a lega Rusia au eșuat, deoarece Moscova era pregătită pentru sancțiuni.

„Bineînțeles, există dificultăți reale, cărora Rusia trebuie să le facă față, deoarece suntem în continuare izolați de lanțurile globale de valoare adăugată, de diviziunea internațională a muncii, ne confruntăm cu un șomaj în creștere și suntem trimiși într-o criză economică. Cu toate acestea, eforturile de a lega Rusia eșuează, deoarece eram pregătiți pentru astfel de atacuri previzibile ”, a declarat Medvedev, potrivit agenției de presă rusă TASS.

În acest sens, India și Rusia ar consulta o schemă de plată rupie-rublă pentru a evita sancțiunile. Conform Al Jazeera, „autoritățile indiene iau în considerare în mod activ mecanisme de plată dedicate pentru comerțul cu Rusia pentru a permite respectarea obligațiilor comerciale existente în urma sancțiunilor impuse Kremlinului din cauza invaziei sale în Ucraina”.

„Experții spun că un mecanism de plată - în monede locale - ar putea deschide calea pentru importuri de petrol mai ieftine pentru a satisface cererea de energie a Indiei și ar putea deschide oportunități pentru producătorii indieni de utilaje agricole, medicamente, mobilier și accesorii pentru baie, printre alte bunuri, care sunt în căutarea de noi piețe”, informează Protv.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive