De astăzi, intrarea în Marea Britanie se face EXCLUSIV cu pașaportul



Noile reguli impuse cu ocazia ieșirii Angliei, Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană își fac simțită prezența atât printre britanici cât și pentru europeni. După ce, zilele acestea, în Marea Britanie a izbucnit o criză de combustibil nemaiîntâlnită, cauzată de lipsa șoferilor de camion-cisternă, de astăzi, o nouă repercursiune a Brexitului se resimte pe teritoriul Regatului Unit. Începând de astăzi, intrarea în Regat se fac numai cu pașaportul, în loc de cartea de identitate cum se obișnuia până acum.

Astfel, atât turiștii cât și oamenii de afaceri nu mai pot să treacă vama în Marea Britanie doar cu cartea de identitate. Această nouă regulă este valabilă pentru toți europenii, inclusiv pentru minori, cerând ca pașaportul să fie valabil pe toată perioada călătoriei pe teritoriul britanic. Potrivit autorităților britanice, există totuși trei excepții de la această măsură și anume, când călătorul deţine un permis valid de muncă transfrontalier, este autorizat să primească îngrijiri de sănătate în Regatul Unit sau deţine un permis familial printr-un program UE prin care se duce la familia sa. În exact aceste trei cazuri, cartea de identitate este suficientă pentru trecerea frontierei în Regat.

În situația în care cei care călătoresc în Marea Britanie vor să petreacă mai mult de șase luni pe acest teritoiu, se impune necesitatea aplicării și obținerii unei vize de la autoritățile britanice. În acest sens, Guvernul lui Boris Johnson a postat pe site un formular online care permite verificarea acestei obligaţii unei călătorii.

Potrivit aceleiași surse, aceste reglementări urmează să se modifice în anii următori, prin implementarea unui sistem de autorizare electronică a călătoriei, până la sfârşitul lui 2024.

„Pe de altă parte, britanicii instalaţi în Franţa, au termen până joi să ceară un titlu de sejur, în cazul în care vor să rămână, relatează postul de radio Europe1. În Franţa, la Gouarec, în Côtes d'Armor, comunitatea britanică obţine, cu câteva excepţii, un titlu de sejur, un document obligatoriu, începând de la 1 ianuarie, pentru a putea rămâne pe teritoriul francez după Brexit”, informează Protv. Conform datelor oficiale, numeroşi britanici s-au instalat în Poitou-Charentes, Dordogne şi Bretagne.

Le urez noroc cu Brexitul. Aţi văzut ce nebunie? Nu, eu, aici, sunt ca în Anglia pe când eram copil. Este calm şi suntem integraţi”, a mărturisit Debbie, o britanică instalată în Bretagne, dar care şi-a cerut un titlu de sejur pentru a rămâne în Franţa. Angajată la un magazin alimentar englezesc din satul în care locuiește, Debbie povestește despre întâlnirile la prefectură împreună cu patroana sa, Maggie, care are o asociație de dialog franco-engleză și îi ajută pe compatrioții săi la luarea amprentelor digitale. „Chiar dacă există un acord între cele două țări, oamenii care erau cu adevărat îngrijorați au plecat deja să trăiască în Anglia”, a mărturisit aceasta.

Pentru că plecările sunt destul de sporadice, titlurile de sejur cerute urmează să fie acordate aproape toate.

Tags

Featured Posts