Danemarca a decis să revină la normalitatea de dinainte de pandemia Covid-19
10 sept. 2021
În timp ce multe alte țări ale lumii continuă să se confrunte cu o creștere alarmantă a numărului de cazuri noi de coronavirus provocate de data aceasta de varianta Delta, considerată a fi cea mai contagioasă dintre toate mutațiile depistate până în prezent, autoritățile din Danemarca au luat decia de a renunța aproape complet la restricțiile adoptate pentru a combate epidemia de Covid-19. Astfel, începând de astăzi, locuitorii acestei țări scandinave pot reveni la viața dinainte de pandemie, nemaifiind obligați să poarte masca de protecție sau să dețină pașaportul sanitar. În timp ce angajații firmelor sunt așteptați să revină la birouri, concertele pot fi organizate în prezența a mii de fani. Singurele excepții vizează începerea noului an şcolar care va rămâne marcat de necesitatea prezentării unui paşaport sanitar şi/sau a unui test Covid-19 cu rezultat negativ, și purtarea obligatorie a măştilor sanitare în aeroporturi.
„Cu siguranţă suntem în avangardă noi, cei din Danemarca, deoarece nu mai avem nicio restricţie, am trecut de cealaltă parte a curbei pandemiei graţie implementării campaniei de vaccinare", a declarat Ulrik Orum-Petersen, promotor în cadrul Live Nation.
După ce, în data de 4 septembrie, această companie organizatoare de spectacole a organizat un prim festival la Copenhaga, denumit "Revenirea la viaţă", reunind 15.000 de persoane, mâine, Live Nation are programat un concert sold-out cu 50.000 de spectatori, o premieră pentru Europa.
„Să mă aflu în mulţime, să cânt la fel ca înainte, toate aceste lucruri aproape m-au făcut să uit de Covid-19 şi de tot ce am trăit în ultimele luni", a declarat Emilie Bendix, o tânără de 26 de ani care a fost prezentă la concertul de săptămâna trecută.
De altă parte, Christian Nedergaard, proprietarul unui restaurant din capitala daneză, a declarat vineri, în ziua în care localnicii sărbătoresc întoarcerea la o viaţă normală, că "situaţia rămâne complexă". „Amintirea coronavirusului va dispărea foarte repede din minţile unora, dar va rămâne în ale altora, iar pentru domeniul restauraţiei sunt sigur că această perioadă a schimbat datele problemei. Sectorul nostru trebuie să se gândească la o modalitate care să-l ajute să devină mai rezistent", a declarat el.
Totuși, în plin entuziasm pentru aceste vești îmbucurătoare, specialiștii trag un semnal de alarmă; „Obiectivul nostru este libera circulaţie (...), iar ceea ce se va întâmpla este faptul că şi virusul va circula şi îi va găsi pe cei care nu sunt vaccinaţi. Dacă virusul nu mai este o ameninţare pentru societate, acest lucru se întâmplă exclusiv datorită vaccinurilor. Până în prezent, variantele au respectat imunitatea oferită de vaccin, dar dacă apar alte variante cu evadare imunitară (care prezintă rezistenţă la vaccin, n.r.), va trebui să ne regândim strategia", a prevenit medicul epidemiolog Lone Simonsen, profesoară la Universitatea Roskilde.
Raportând aproximativ 500 de cazuri noi de coronavirus în fiecare zi şi o rată de reproducere a virusului de 0,7, autorităţile daneze consideră că pandemia este în prezent sub control. Totuși, potrivit Ministrului danez al Sănătăţii, Magnus Heunicke, „guvernul de la Copenhaga nu va ezita să acţioneze cu rapiditate dacă pandemia va ameninţa din nou funcţiile esenţiale ale societăţii”.
Datele oficiale arată însă, că 73% dintre cei 5,8 milioane de danezi sunt în prezent vaccinaţi cu schemă completă, iar acest procent este de 96% în rândul rezidenţilor de peste 65 de ani. Această marjă ridicată a vaccinării se datorează în mare parte relației de încredere care există între autorităţi şi populaţie în ceea ce priveşte strategia de combatere a Covid-19. „La fel ca multe ţări, Danemarca a implementat, pe întreaga durată a pandemiei, măsuri sociale şi de sănătate publică pentru a reduce transmiterea virusului, dar, în acelaşi timp, s-a bazat pe scară largă pe indivizi şi pe comunităţi pentru ca rezidenţii să respecte de bună voie recomandările Guvernului. Fiecare ţară trebuie să rămână vigilentă dacă şi atunci când situaţia epidemiologică se schimbă", a declarat Catherine Smallwood, directoarea biroului de urgenţe din cadrul OMS Europa.
De altă parte, autoritățile daneze știu că revenirea la viața de dinainte de pandemie trebuie să fie însoțită de respectarea strictă a măsurilor de igienă și de izolare a bolnavilor de Covid-19. În acest sens, Danemarca intenţionează să monitorizeze cu mare atenţie numărul spitalizărilor - doar 130 pentru moment - şi să realizeze secvenţieri genetice ale testelor prelevate pentru a controla evoluţia virusului. Între timp, începând de ieri, a fost propusă a treia doză de vaccin anti-Covid-19 pentru persoanele din grupele vulnerabile.
Comments