CDC recomandă ca persoanele complet vaccinate să poarte măşti în locurile publice, în interior
După luni de zile în care vaccinurile anti-coronavirus au fost promovate ca fiind singura armă sigură împotriva pandemiei, specialiștii recunosc faptul că varianta Delta (considerată a fi cea mai contagioasă dintre toate variantele depistate până în prezent) reprezintă în continuare o amenințare serioasă, fapt pentru care se recomandă ca toată lumea să continue să poarte măștile de protecție, inclusiv cei vaccinați. Potrivit Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC), principala agenție federală de sănătate publică din Statele Unite ale Americii, americanii imunizați trebuie să poarte din nou mască în interior, în zonele cu risc crescut.
″În zonele în care transmiterea COVID-19 este crescută, CDC recomandă ca persoanele complet vaccinate să poarte măşti în locurile publice, în interior. Această nouă directivă este necesară ca urmare a răspândirii rapide a variantei Delta în Statele Unite″, a declarat directoarea CDC Rochelle Walensky.
În cursul zilei de ieri, Casa Albă a anunţat că frontierele Statelor Unite rămân în continuare închise pentru călătorii internaţionali, indiferent dacă sunt vaccinaţi sau nu, invocând răspândirea rapidă a variantei Delta a coronavirusului. În plus, experții de la CDC i-a sfătuit pe cetățenii americani să evite călătoriile în Spania, Cuba, Portugalia, Cipru sau Kârgâzstan, din cauza numărului tot mai mare de cazuri Covid-19 din aceste țări, modificându-și avizul de călătorie la „Nivelul patru: foarte ridicat”. De partea cealaltă, Spania și-a redeschis granițele pentru turiștii americani în iunie și a fost de atunci o destinație populară pentru americani.
În aceiași zi, CDC și-a exprimat, de asemenea, îngrijorări cu privire la creșterea numărului de cazuri Covid-19 în Israel, Cisiordania și Gaza, ridicând avizul său de sănătate de călătorie cu două niveluri la „Nivelul 3: Înalt”. Evaluarea de tip „Nivelul 3” spune că turiștii nevaccinați ar trebui să evite călătoriile neesențiale în acea țară și este cu un nivel sub cea mai severă calificare a CDC. Luna trecută, Controlul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor a ușurat recomandările de călătorie pentru mai mult de 110 de țări și teritorii, în timp ce și-a revizuit metodologia de evaluare a riscurilor de coronavirus.
De altă parte, răspândirea rapidă a variantei Delta îi determină pe oficiali să pună presiune pe oameni pentru a se vaccina cât mai curând. În orașul New York, spre exemplu, primarul Bill de Blasio, îi obligă pe toți funcționarii municipali să se vaccineze împotriva Covid-19 sau să se testeze o dată pe săptămână. Această măsură, menită să intre în vigoare din data de 13 septembrie, vizează peste 300.000 de persoane, printre care poliţişti, pompieri şi profesori. “Obiectivul este redresarea noastră. Obiectivul este de a proteja oamenii”, a explicat de Blasio într-o conferinţă de presă, după ce, săptămâna trecută, acesta îi avertizase deja pe angajații din sistemul medical public newyorkez că urmează să se ia o astfel de măsură.
Conform datelor oficiale, la New York, 59% dintre locuitori au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva Covid-19, însă ritmul vaccinărilor a încetinit. La nivel naţional, doar 57% dintre americani au primit cel puţin o doză de vaccin, iar 49% au primit ambele doze.
În prezent, varianta Delta a coronavirusului este responsabilă de peste 89% din contaminările depistate în SUA.
Comments