Boris Johnson și-a dorit să fie infectat cu coronavirus în direct
La aproape șase luni de când s-a vaccinat împotriva noului coronavirus, primul bărbat din lume care a avut curajul de a primi un ser produs împotriva Covid-19, a murit. Potrivit tabloidului britanic Daily Mail, William Shakespeare a murit la vârsta de 81 de ani, la Spitalul Universitar Conventry and Warwickshire, același spital unde a fost vaccinat în data de 8 decembrie 2020. Pe vremea aceea, William a fost vaccinat în timpul unei internări la unitatea destinată pacienţilor fragili.”Trebuie să spun că personalul acestui spital este minunat”, declara el atunci. În urma acestuia rămân soția sa, Joy, doi fii, dintre care unul poartă numele William, dar căruia i se spune Will, şi nepoţi. Prima persoană care s-a vaccinat anti-Covid-19 este o femeie de 91 de ani din Marea Britanie, pe nume Margaret Keenan.
De altă parte, tot din Marea Britanie, astăzi, a apărut știrea precum că premierul Boris Johnson și-a dorit să fie infectat cu coronavirus în direct, considerând că boala este periculoasă doar în cazul persoanelor vârstnice, nu și a lui. Această informație vine în cadrul unei declarații făcute chiar de fostul său consilier, Dominic Cummings. Potrivit acestuia, șeful de la Londra și-a dorit să fie infectat cu coronavirusul în direct la TV pentru a arată că nu reprezintă ceva de temut. Aceasta nu este singură declarație cu o conotație negativă la adresa fostului său șef, făcută de Cummings a făcut-o astăzi, în fața unui comitet al Camerei Comunelor.
„În februarie, premierul a considerat acest lucru (amenințarea coronavirusului, n.r) ca fiind doar o poveste de speriat copiii și nimic mai mult. Punctul de vedere al multor oameni a fost, dacă premierul a spus că virusul este similar gripei porcine, nu vă faceți griji, o să-l fac pe Chris Whitty (consultant medical, n.r,) să mă injecteze în direct la televizor cu el. Atunci, Boris Johnson credea că virusul este similar gripei și că afectează doar persoanele de 80 de ani. Primul ministru avea să se infecteze ulterior și chiar să ajungă la terapie intensivă”, le-a spus Cummings parlamentarilor adăugând, „când țara a avut cel mai mult nevoie, guvernul a eșuat. Aș dori să le spun tuturor familiilor oamenilor care au murit cât de rău îmi pare rău pentru greșelile care au fost comise”.
Reprezentanți ai cabinetului lui Boris Johnson cred că Dominic Cummings, care a fost demis din funcție anul trecut, după ce a sugerat influența logodnicei Carrie Symonds asupra premierului, este hotărât să se răzbune pe șeful de la Londra. Totuși, audiat în fața unei comisii a Camerei Comunelor, Cummings pare pregătit cu mesaje private prin care să dovedească presupusele eșecuri ale administrației Johnson în a aborda pandemia.
Între timp, lupta împotriva noului coronavirus continuă să fie susținută intens de campaniile de vaccinare și restricțiile impuse de guverne pentru limitarea răspândirii virusului. În timp ce tot mai mulți europeni se gândesc intens la vacanță și sezonul estival, autoritățile caută din răsputeri, strategii care să nu îi facă să piardă pe plan economic, dar în același timp, care să îi protejeze pe proprii cetățeni și eforturile depuse de aceștia luni întregi. În acest sens, Ungaria a decis revizuirea condițiilor de intrare pe teritoriul său în contextul pandemiei de Covid-19. Astfel, turiștii care deţin un certificat de vaccinare împotriva Covid-19 eliberat de autorităţile competențe din România, atestând efectuarea schemei complete de vaccinare, respectiv a celor două doze (în cazul unui vaccin efectuat în două doze) sau a dozei unice (pentru vaccinul efectuat în doză unică), pot intra pe teritoriul Ungariei, fiind exceptaţi de la măsura carantinei sau de la prezentarea unui test molecular tip PCR sau antigen cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2.
În același context, tot mai multe țări își deschid granițele pentru turiști, încercând să recupere pe cât de mult posibil pierderile înregistrate în 2020, din cauza pandemiei de coronavirus. Malta, spre exemplu, a atins deja imunizarea în masă, devenind țara din Uniunea Europeană care are aproape trei sferturi din populație vaccinată. ”Rămâne valabil testul PCR, să fie negativ, făcut cu cel mult 76 de ore înainte. Chiar dacă eşti vaccinat. Pandemia nu a trecut în totalitate şi atunci trebuie să existe prudență, dar cu siguranţă există condiţii mai relaxate şi pe plajă, şi la piscină și terasele sunt deschise”, a declarat Eugen Lascu, consului onorific al Maltei în Bucureşti. Mai mult, pentru a face cât mai atractiv acest sezon, Guvernul din Malta a decis să acorde reduceri celor care se cazează pentru cel puţin de trei nopţi în hotelurile de minim trei stele. Reducerile pot fi între 50 şi 100 de euro de persoană pe sejur, în funcţie de hotelul.
Lucrurile merg spre bine și în Italia, unde autoritățile așteaptă oaspeți de la jumătatea lunii mai. Principalele obiective turistice, precum Coloseumul sau Muzeele Vaticanului, au fost deschise publicului, însă turiștii trebuie să își programeze vizita. ”Un hotel de trei stele, într-o zonă centrală a Romei poate să ajungă undeva la 60 de euro cameră dublă. Lucru care era de negăsit sau de neconceput la Roma”, mărturisește Petre Cojocaru, ghid de turism în Roma. Bulgaria, Portugalia și Grecia sunt alte țări care și-au deschis granițele pentru turiști.
Certificatul digital european Covid, care va înlesni circulaţia turiştilor între state, s-a aflat pe agenda summitului european de la Bruxelles, desfășurat la începutul acestei săptămâni. Liderii europeni au validat lansarea acestui certificat verde, care va avea o valabilitate de un an şi este aşteptat să intre în vigoare de la 1 iulie.
Comments