Analiștii politici preconizează că Afganistanul va intra în era sclavagismului pentru femei



În timp ce săptămâna trecută, talibanii câștigau din ce în ce mai mult teren, cucerind tot mai multe teritorii afgane, duminică, aceștia au reușit ultima și cea mai mare cucerire, după 20 de ani de război cu trupele militare străine. Astfel, în cursul zilei de duminică, talibanii au preluat puterea de la Kabul, determinându-l pe președintele afgan să fugă din țară pentru a „evita vărsare de sânge”.

Acest eveniment îi îngrijorează pe liderii internaționali care cred că talibanii vor face mult rău femeilor afgane. Potrivit lui Tayeba Parsa, o judecătoare afgană de la Curtea de Apel din Kabul, singura modalitate de a fi în viață și în siguranță pentru femeile judecător din Afganistan este să emigreze.

„Talibanii cred că regulile Islamului interzic femeilor să fie judecător. Nu ne simțim în siguranță și nu mă îndoiesc că, după căderea guvernului, judecătorii – în special femeile judecător – vor fi executați fără un proces. Pentru talibani, simplul fapt de a fi judecător al statului afgan este un motiv suficient pentru ca acesta să fie ucis fără vreun proces judiciar prealabil. Recent, săptămâna trecută, doi bărbați judecători au fost uciși de talibani în momentul în care talibanii au descoperit că ambii erau judecători. Dar pentru femeile judecător pericolul este mult mai mare. Talibanii cred că regulile Islamului interzic femeilor să fie judecător. Nu ne simţim în siguranţă şi nu mă îndoiesc că, după căderea guvernului, judecătorii – în special femeile judecător – vor fi executaţi fără un proces. Cred că femeile judecătoare vor fi eliminate din funcţii, în special judecătorii care fac parte din grupul etnic Hazara, minoritar, şi din comunitatea religioasă Shi’a, minoritară. În timpul regimului taliban anterior, au fost concediaţi doar judecătorii Hazara. Comunitatea internaţională poate presa talibanii pentru a respecta statul de drept, drepturile omului şi ale femeilor. Se prefac că le respectă, dar noi înţelegem că fac asta doar din cauza comunităţii internaţionale. Singura modalitate de a fi în viaţă şi în siguranţă pentru femeile judecător din Afganistan este să emigreze. Noi, femeile judecător afgane, discutăm pe un grup. Sunt atât de îngrijorate colegele şi se tem, vor să părăsească Afganistanul pentru că şi-au pierdut toate speranţele. Am auzit că talibanii vor începe să ne caute prin case”, a declarat aceasta, într-un interviu acordat revistei Forumul Judecătorilor.

Potrivit mai multor rapoarte, sute de mii de oameni și-au părăsit deja casele iar agenția ONU pentru refugiați susține că 80% dintre cei care au părăsit Afganistanul din luna mai și până acum, sunt femei și copii.

Acum 20 de ani, pe când talibanii erau la putere, aceștia au aplicat propria versiune a legii islamice, introducând pedepse brutale. Sub conducerea lor, femeilor le-a fost interzis să meargă la școală, să lucreze în afara casei și să voteze. Ele au fost nevoite să își acopere complet trupurile, în timp ce li se permitea să părăsească locuința doar în prezențe unei rude de sex masculin. Cele care nu au respectat aceste reguli, au fost aspru pedepsite (bătute, biciuite sau chiar ucise cu pietre). Totuși, odată cu căderea talibanilor, în 2001, situația fetelor și a femeilor s-a îmbunătăți ajungând ca acestea să ocupe funcții de ambasador, ministru, guvernator sau în poliție și la forțele de securitate.

„În 2003, Guvernul afgan a ratificat Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor. În 2004, constituția afgana a fost modificată, astfel încât cetățenii afgani, bărbați și femei, aveau drepturi și obligații egale în fața legii. Apoi, în 2009, a fost introdusă o lege care proteja femeile de căsătoriile forțate și violență. În timp, țara a trecut de la nicio fată la școală la zeci de mii la universități”, informează Protv. Cucerirea a mai multe teritorii afgane, le-a oferit talibanilor controlul asupra femeilor. Astfel, în zonele controlate de talibani, fetele nu au mai avut voie să meargă la școală și libertatea de mișcare a fost restricționată, fiind raportate și cazuri de căsătorii forțate. De asemenea, femeile au început să poarte iar burqa, distrugând practiv “dovezile” educației lor, în încercarea de a se proteja de talibani.

În ultimele 24 de ore de la capturarea capitalei Kabul, numeroase femei importante au transmis pe rețelele sociale durerea pe care o simt în aceste momente. „Încep ziua uitându-mă pe străzile goale din Kabul. Istoria se repetă atât de repede”, a scris Fawzia Koofi, activist pentru drepturile omului, politician și fost vicepreședinte al Parlamentului din Afganistan. „Frica o simți în piept ca pe o pasăre neagră”, a transmis și Musla Destageer, lector la Universitatea Americană din Afganistan.

Tot pentru viața ei se teme și Zarifa Ghafari, prima femeie primar al orașului Maidan Wardak, din Afganistan. Aleasă primar în 2018, edilul a transmis că așteaptă ca talibanii să vină și să o omoare. „Stau aici și aștept să vină. Nu este nimeni care să mă poată ajuta pe mine sau pe familia mea. Vor veni după personae asemenea mie și ne vor omorî. Nu-mi pot lăsa familia. Și oricum, unde aș putea merge”, a mai adăugat aceasta.

Featured Posts