top of page

40 de țări fac front comun împotriva Marii Britanii de teama răspândirii noii tulpini de Covid



Speranța unui acord cu Uniunea Europeană privind relația dintre aceasta și Marea Britanie de după Brexit, pare să nu mai fie subiectul zilei nici pe teritoriul Europei și nici în Parlamentul de la Londra. Anunțarea faptului că o nouă tulpină a Covid-19 a fost descoperită în Anglia a creat o adevărată panică. De teama răspândirii acestei noi forme de coronavirus, un val de țări au decis rând pe rând întreruperea imediată a călătoriilor din sau spre Marea Britanie, izolând Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord de restul lumii. Printre țările care au decis suspendarea zborurilor spre și dinspre Marea Britanie și Irlanda de Nord se numărăRomânia, Italia, Germania, Franța, Spania, Portugalia, Malta, Bulgaria, Irlanda, Olanda, Belgia, Grecia, Canada și Arabia Saudită. Au fost oprite și trenurile care ajung în Europa prin tunelul de sub Canalul Mânecii.

Situația cu care se confruntă autoritățile sanitare în Anglia l-a determinat pe premierul britanic, Boris Johnson să adopte urgent o serie de măsuri draconice, țintind în principal, capitala Londra. Teama principală a guvernanților se bazează pe rezultatul specialiștilor care susțin că noua tulpină a coronavirus este cu 70% mai contagioasă. Fără prea multe informații despre noua tulpină, Boris Johnson crede că vaccinul anti-Covid, produs de Pfizer BioNTech este la fel de eficient în fața acestei noi tulpini. Din păcate, cu toate că mai multe țări ale lumii au făcut front comun împotriva Marii Britanii, Italia a confirmat deja un prim caz cu această nouă tulpină. Conform Ministrului Sănătății italian, pacientul a sosit în ultimele zile împreună cu partenera sa, intrând în Italia prin aeroportul Fiumicino din Roma, iar în prezent, aceştia şi contacţii lor sunt în izolare.Ulterior, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că aceeași mutație a coronavirusului a fost deterctată și în Olanda, Africa de Sud, Danemarca și Australia.

În cursul zilei de astăzi, Australia a confirmat că au fost deterctate două cazuri de infectare cu noua tulpină, fiind astfel primele zacuri de infectare cu noua tulpină confirmate în regiunea Asia-Pacific. Potrivit Kerry Chant, şeful direcţiei sanitare din New South Wales (NSW) „cel mai populat stat australian, NSW, a raportat duminică şase noi cazuri de coronavirus la persoane care au revenit din străinătate şi se află în carantină, iar autorităţile au anunţat că printre acestea s-au numărat două cazuri la care a fost identificată noua tulpină, cu răspândire rapidă”.

Australia, care din martie şi-a închis graniţele pentru persoanele care nu au cetăţenie australiană sau drept de rezidenţă permanentă, a anunţat că nu ia în considerare suspendarea zborurilor între această ţară şi Marea Britanie. „Toată lumea care vine din Marea Britanie intră timp de 14 zile în carantină la hotel şi nu prezintă niciun risc deoarece această carantină funcţionează cu succes”, a declarat reporterilor, medicul-şef al ţării, Paul Kelly.

„Această nouă variantă a coronavirusului nu numai că se răspândeşte mai rapid, ci și-a sporit capacitatea de a transmite și a devenit varianta dominantă, învingându-le pe toate celelalte în ceea ce privește transmisia”, a explicat Patrick Vallance, consilier ştiinţific al guvernului britanic. Mai mult, potrivit specialiștilor, nu este nimic surprinzător faptul că virusul se schimbă. „Virusurile au mutații. Virusurile au mutații. Virsurile au mutații tot timpul. Vor exista mereu variante. Sunt peste 4.000 de mutații pe care le-am văzut până acum la acest virus și care provoacă, în esență, în Covid-19”, a mărturisit Brett Giroir.

În completarea acestuia, Sir Mark Walport, explică „Noi ne reproducem la fiecare 25 de ani, virusul se reproduce la fiecare câteva minute şi apar noi variante prin acest proces. E doar tendinţa virusurilor care caută, de fapt, să se transmită cât mai uşor posibil”.

Potrivit autorităților de la Londra, prima dată, mutația a fost detectată în septembrie. În noiembrie, cam un sfert de cazurile din capitala Marii Britanii erau cu noua variantă a coronavirusului. La jumătatea lui decembrie, noua tulpină era detectată la aproape două treimi dintre infecțiile raportate.

În timp ce Regatul Unit a raportat un nou record zilnic de infectări de aproape 36.000, iar s spitalele din Anglia sunt luate cu asalt de cazuri de contaminare cu această nouă tulpină, numărul celor vaccinați împotriva Covid-19 crește de la o zi la alta. Până în prezent, potrivit datelor oficiale, circa 1,8 milioane de oameni s-au vaccinat împotriva noului coronavirus, în șapte țări.

De altă parte, o persoană în vârstă de 74 de ani din Israel a decedat după ce a fost infectat pentru a doua oară cu noulc oronaviris. Potrivit Centrului Medical Sheba din apropiere de Tel Aviv, pacientul s-a vindecat în urma infectării iniţiale cu noul coronavirus, după care, trei luni mai târziu, a fost diagnosticat cu o variantă diferită a virusului. Persoana, rezident al unei case de bătrâni, a fost adusă la Spitalul Sheba cu dificultăţi respiratorii, iar ulterior a decedat acolo. Pentru că se întâmplă rar ca o singură persoană să se infecteze de două ori cu acest virus, Galia Rahav, directorulul secţiei de boli infecţioase, şi-a exprimat îngrijorarea referitoare la acest caz: „dacă o persoană se poate infecta de mai multe ori în timp ce coronavirusul se schimbă, care mai este relevanţa vaccinului”.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page