S-a atins pragul de 60 de milioane de infectări cu coronavirus la nivel mondial
Sărbătorile de iarnă dau multe bătăi de cap autorităților mondiale în lupta împotriva noului coronavirus. Dacă în Europa, presiunea Crăciunului este resimțită din plin de mai toate guvernele, în Statele Unite (cea mai afectată țară de pandemia de Covid-19), Ziua Recunoștinței crează fiori autorităților și cadrelor medicale. Furtuna călătoriilor dintr-un stat în altul a început deja, iar oamenii se tem riscul de a petrece timp cu cei dragi se va transforma într-o catastrofă la testarea Covid, după această sărbătoare.
În prezent, SUA au ajuns la un bilanț de peste 12,7 milioane de contaminări cu coronavirus și mai mult de 262.000 de decese asociate cu această boală. În cursul serii de ieri, reprezentând totodată și ajunul sărbătorii de Ziua Recunoștinței, peste 2.400 de decese au fost confirmate pentru o perioadă de 24 de ore. Acest record nu mai fusese atins de peste șase luni. În ceea ce privesc noile cazuri, ieri, americanii au raportat o cifră de aproape 200.000 de contaminări noi. Aceste numere sunt ca o palmă pentru ameri9canii însă nici în aceste condiții, lucrurile nu par să se mai domolească. Ziua Recunoștinței (de la englezescul Thanksgiving) este una dintre cele mai apreciate sărbători în Statele Unite. Pentru mulți americani, aceasta este chiar mai importantă decât Crăciunul propriu zis, fapt pentru care prietenii și familiile se reunesc să o celebreze.
Fără a interzice deplasările, Centrele Americane de Prevenire și Control al Bolilor (CDC) s-a limitat la a cere pentru prima dată americanilor să nu călătorească cu ocazia acestei sărbători. Din nefericire, aeroporturile sunt arhipline. Dacă autoritățile continuă să facă apel peste apel la bunul simț al oamenilor, cadrele medicale aproape se strigă disperat după ajutor. „Noi, cadrele medicale, lansăm un mesaj de SOS!”, a transmis Megan Ranney, medic la Brown University. „S-ar putea să nu puteți primi îngrijiri pentru infarct. Am aflat de unele spitale care nu pot oferi îngrijiri gravidelor, pentru că sunt aglomerate cu bolnavi Covid. Așa arată realitatea”, precizează Jerome Adams, medic chirurg.
„Ce fac acum e să simulez cum este să respiri excesiv de rapid, de 40 de ori pe minut, când saturația de oxigen este foarte, foarte scăzută. Pentru mulţi bolnavi, ultimul lucru de care mai sunt conştienţi este că li se administrează sedative pentru că eu să-i pot intuba. Cam aşa stau lucrurile! Aşa va arăta sfârşitul vieţii voastre dacă nu purtaţi măşti în public şi nu păstraţi distanţa socială. Am sunat 11 familii diferite în mijlocul nopţii să le anunţ că rudele lor dragi muriseră de Covid. Vă implor, vă rog, fiţi precauţi!”, cere și Ken Remy, medic din SUA.
Între timp, la nivel mondial numărul de cazuri de infectare cu noul coronavirus a ajuns la 60 de milioane. În ceea ce privește numărul deceselor, acesta a depășit 1,4 milioane. În Europa au fost consemnate 1 milion de cazuri noi în numai cinci zile, totalul a ajuns la peste 16 milioane, dintre care 365.000 de persoane au decedat. America Latină a înregistrat și ea cel mai mare număr de decese din lume, respectiv 21% din totalul cazurilor de Covid-19 din regiune şi peste 31% din decesele raportate la nivel global. În Asia, India este a doua cea mai afectată ţară din lume, cu aproape 9,2 milioane de cazuri, dar în ultimele săptămâni a raportat o scădere a numărului de infecţii noi. În ultima săptămână, India a anunțat, în medie, 44.000 de cazuri noi pe zi, faţă de 97.900 de cazuri pe zi în septembrie. Ţări din regiunea Asia-Pacific precum China, Coreea de Sud, Singapore, Australia şi Noua Zeelandă au dovedit cum pot măsurile ferme adoptate rapid şi local să oprească eficient epidemiile.
Îngrijorați că aceste sărbători de Crăciun ar putea să declanșeze o catastrofă, specialiștii de la Organizația Mondială a Sănătății le recomandă oamenilor să renunțe la reuniunile de familie și să celebreze Crăciunul online. „Știința e foarte categorică: dacă este transmitere în comunitate, într-o țară relaxarea restricțiilor va crește rata de infectare. Asemenea decizii nu pot fi sigure. Putem vorbi doar de un risc crescut ori scăzut”, a apreciat Michael Ryan, OMS.
„Nu există risc zero. În anumite cazuri, decizia dificilă de a nu sărbători Crăciunul în familie este cel mai sigur pariu. Fiecare trebuie să decidem individual în funcţie de situaţia particulară din ţară, oraşul şi familia noastră”, completează Maria Van Kerkhove, specialist OMS.