top of page

Al treilea vaccin împotriva Covid-19 are o eficiență de 90%


Topul celor mai bine cotate companii farmaceutice care au intrat în cursa pentru dezvoltarea unui vaccin anti-coronavirus s-a dovedit a fi unul dintre cele mai dezbătute subiecte ale anului 2020. Lupta pentru a descoperi un ser care să oprească pandemia de Covid-19 a lăsat în urma sa un bilanț de peste 56 de milioane de persoane infectate și 1,4 milioane de decese, iar numărul acestora continuă să crească cu fiecare zi. După aproape unsprezece luni în care omenirea nu a mai putut trăi după cum obișnuia, cele trei companii farmaceutice bine cotate în cursa dezvoltării unui vaccin au făcut mult așteptatul anunț. Pfizer (în colaborare cu BioNTech), Moderna și AstraZeneca (împreună cu Universitatea Oxford) au confirmat în decurs de trei săptămâni că serurile dezvoltate de ele au trecut testele cu peste 90%.

În timp ce vaccinul lui Pfizer are o eficiență de 95%, cel creat de Moderna a atins o eficiență de 94,5%. Astăzi, vaccinul împotriva Covid-19 creat de AstraZeneca are o eficiență de până la 90. Totuși, spre deosebire de celelalte vaccinuri, acesta se dorește a fi mai ieftin și accesibil întregii omeniri. „Eficiența și siguranța acestui vaccine confirmă că va fi foarte eficient împotriva Covid-19 și va avea un impact imediat asupra urgenței de sănătate publică”, a declarat Pascal Soriot, directorul executiv al Astra Zeneca.

Conform The Guardian, vaccinul dezvoltat în Marea Britanie poate preveni infectarea cu Covid-19 în 70,4% dintre persoane, iar procentajul poate crește până la 90% în cazul în care se utilizează dozaje diferite. Practic, cei 70% vine din combinarea a două regimuri diferite de tratament: unul care a dat rezultate de 62% și al doilea, care a avut rezultate de 90%. O asistentă la terapie intensivă din Marea Britanie a fost prima persoană care a primit un cocktail de anticorpi, realizat de AstraZeneca. „Din punct de vedere profesional, am văzut cu ochii mei, din martie încoace, impactul pe care îl are COVID. Mi-e dor de prietenii mei. Mi-e dor de ieșirea lunară la masă cu fetele mele. Mi-e dor să-mi îmbrățișez fetele. Aș încerca orice ca să recapăt un pic de normalitate”, a mărturisit Karen Simeson.

Dacă în cazul unei persoane mai tinere și sănătoase, un vaccin forțează sistemul imunitar să producă proprii anticorpi, persoanele în vârstă se confruntă de regulă, cu un sistem imunitar slăbit. Practic, acest cocktail care oferă de-a gata anticorpi primitorului, a fost realizat ca ei să poată primi ajutor în lupta cu infecția pe o perioadă de 6-12 luni. „Acest gen de imunitate pasivă nu va contribui decisiv la controlarea pandemiei. Ceea ce face în schimb este să ne permită să protejam categorii deosebit de vulnerabile ale societății: oameni care, daca s-ar infecta, ar face probabil forme severe de boală și ar prezenta risc crescut de deces.”

După o primă fază a testării pe o mie de britanici, cocktailul de anticorpi va fi folosit în aziluri de bătrâni și închisori. Problema este că o doză costă peste 450 de lire sterline.

Cu toate că eficiența vaccinurilor dezvoltate de Pfizer și Moderna este mult mai mare, cei de la AstraZeneca mizează pe faptul că viitorul său vaccin atât mai ieftin, cât şi mai uşor de depozitat.

În prezent, Comisia Europeană a încheiat acorduri cu companiile AstraZeneca, CureVac, Sanofi-GSK, Janssen Pharmaceutica NV și BioNtech-Pfizer. De asemenea, există discuții preliminare cu compania Moderna. În prima fază, Uniunea Europeană ar urma să dispună de 1,2 miliarde de doze de vaccin anti-Covid pentru o populație de 448 de milioane de persoane. În cursul zilei de astăzi, Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA) a anunţat că ar putea aproba primele vaccinuri împotriva Covid-19 până la sfârşitul anului sau începutul lui 2021. EMA este organism cu sediul la Amsterdam are ca misiune să autorizeze şi să controleze medicamentele în Uniunea Europeană. Aprobarea finală este dată de către Comisia Europeană (CE) şi le permite laboratoarelor să-şi comercializeze medicamentele în întreaga Uniune.

Această declarație vine la o săptămână după ce președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a anunțat că agenția ar putea aproba vaccinurile testate de către Pfizer-BioNTech și Moderna în „a doua jumătate a lui decembrie”. „Este dificil, în acest stadiu, să se preconizeze cu precizie termenele de autorizare a vaccinurilor, pentru că nu avem încă toate datele, iar examene continue sunt în continuare în curs. În funcţie de înaintarea evaluării, EMA ar putea să fie în măsură să finalizeze evaluarea (vaccinurilor) candidate cele mai avansate către sfârşitul acestui an sau începutul anului viitor”, precizează EMA într-un e-mail transmis AFP.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page