top of page

„Pentru românii care vor să viziteze Marea Britanie, să-și vadă familia sau să petreacă o mică vacan


Concentrați pe lupta împotriva noului coronavirus, înainte ca acest inamic invizibil să distrugă șansa oamenilor de a se bucura de sărbătorile de iarnă, britanicii și europenii par să pună pe un loc secundar faptul că în mai puțin de o lună și jumătate, Regatul Unit va ieși oficial din perioada de tranziție a despărțirii de Uniunea Europeană, iar încerând cu 1 ianuarie 2021, începe o nouă epocă e independență și autonomie pentru Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord.

În prezent, cele două tabere sunt așteptate să poarte negocieri care să le ajute să ajungă la un acord post Brexit, însă nici Regatul Unit și nici Blocul comunitar nu pare să dea semne că o astfel de înțelegere este pe cale să se realizeze. Mai mult, premierul britanic, Boris Johnson și-a atenționat marți miniștrii că încheierea unui acord cu UE privind relațiile comerciale post Brexit este departe de a fi sigură. De fapt, în opinia liderului de la Londra, Regatul Unit se va descurca, cu sau fără un asemenea acord.

La numai șase săptămâni de la termenul final al perioadei de tranziție, ambele tabere implicate vorbesc despre progrese la negocieri, însă nicio decizie nu a fost luată încă. Momentan, se mențin divergențe majore în câteva dosare cheie, precum pescuitul sau garanțiile privind libera concurență. „Doresc un acord, dar nu cu preţul principiilor noastre de bază privind suveranitatea şi controlul asupra legilor şi frontierelor noastre, asupra banilor noştri şi pescuitului nostru. Lucrăm intens pentru a găsi soluţii care să respecte deplin suveranitatea Regatului Unit, dar este departe de a fi sigur că un acord va fi posibil şi timpul rămas acum este foarte scurt”, a reiterat şeful executivului de la Londra.

În contextul unui „no deal”, criza Brexitului riscă să provoace perturbări pe piețele financiare și în lanțurile de aprovizionate din Europa și dincolo de bătrânul continent, în condițiile în care pandemia de coronaviris a creat deja dificultăți economice. La nivel intern, mediul de afaceri pare extrem de îngrijorat de o eventuală lipsă a acordului, însă de cealaltă parte, industria britanică a pescuitului i-a reamintit lui Johnson de promisiunea principală care a motivat ieșirea din UE și anume aceea că „Regatul Unit va prelua înapoi controlul”. Reprezentanţii britanici ai acestui sector se împotrivesc menţinerii accesului pescarilor europeni în apele britanice, solicitat insistent de ţările UE interesate.

Conform Protv, „Bruxellesul doreşte un acord extins care să cuprindă şi norme ale UE privind concurenţa, mediul sau fiscalitatea, în timp ce Londra doreşte doar un acord clasic de liber schimb. Dacă în final tratativele eşuează, relaţiile comerciale dintre UE şi Regatul Unit se vor desfăşura doar pe baza regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC)”.

În prezent, negocierile par îngreunate şi de proiectul de lege britanic privind piaţa internă susţinut de premierul Boris Johnson pentru menţinerea integrităţii pieţei britanice, care repune în discuţie anumite angajamente asumate de Marea Britanie în acordul privind retragerea din UE, în special dispoziţiile privind evitarea revenirii la o frontieră fizică între Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord. Cu toate că acest proiect de lege a fost respins marţea trecută de Camera Lorzilor, liderul de la Londra poate încerca din nou să obţină adoptarea lui.

Cu fiecare zi, termenul limită al perioadei de tranziție se apropie de final și milioane de europeni care locuiesc în Marea Britanie își pun întrebări cu privire la cum va arăta viitorul lor de după Brexit. În aceiași situație sunt și britanicii care trăiesc, studiază sau lucrează peste granițele Regatului Unit, însă în circumferința Uniunii Europene. Pentru români, această situație este cu atât mai îngrijorătoare cu cât, comunitatea românească este a doua după cea poloneză, cu peste 550.000 de români care trăiesc, muncesc și învață în Anglia

Pentru a mai liniști apele, Kevin Foster, ministrul englez pentru probleme de imigrație a declarat: „Pentru românii care vor să viziteze Marea Britanie, să-și vadă familia sau să petreacă o mică vacanță aici, nu se va schimba mai nimic de la 1 Ianuarie 2021. Ei pot veni, ca și până acum, fară viză, dacă nu stau mai mult de șase luni. Își vor folosi pașapoartele, ca și până acum, la porțile electronice de acces din aeroporturi la sosire. Pot să vină și pentru studii, dacă nu durează mai mult de șase luni, să facă turism sau la rude în vizită. Deci nu vor fi mari schimbări. Ce îi așteaptă pe românii care sunt deja stabiliți în Marea Britanie? În primul rând suntem încântați că peste 4, 2 milioane de oameni au făcut deja cereri online să rămână aici, iar procesul de înregistrare are loc până la sfârșitul lunii iunie, anul viitor. 550.000 dintre cei care au făcut deja cereri să rămână sunt cetățeni români. Asta e minunat pentru noi britanicii, pentru că acești români sunt prietenii noștri, vecinii noștri și ne dorim că ei să rămână. Și cei care vin până pe 31 decembrie 2020 pot face cerere de rezidență pe mai departe.”

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page