top of page

Cu excepția Norvegiei și Finlandei, Europa bate record după record în lupta cu noul coronavirus


După aproape unsprezece luni de când planeta este îngrozită de un inamic invizibil care a reușit să contamineze 55 de milioane de oameni în întreaga lume, dintre care, a ucis peste 1 milion 300, pandemia de coronavirus este departe de a se încheia. Cu toate că două mari companii farmaceutice au anunțat dezvoltarea unui vaccin anti Covid, care a arătat 92% eficicacitate, procesul de autorizare a serului și producere în masă, va mai dura săptămâni bune.

Între timp, sarcina de a-i proteja pe oameni cade pe umerii autorităților. Astfel, de la o săptămână la alta, tot mai multe țări anunță decizia de a intra în carantină generală. Dacă în primăvară, primul val de coronavirus nu a reușit să oprească pandemia, de data aceasta, guvernele impun restricții suplimentare. Dacă Africa, Australia și o parte din Asia gestionează cu succes lupta împotriva noului coronavirus, cu excepția Norvegiei, Finlandei și a câtorva regiuni din Grecia, Europa pare cuprinsă de un fum înnecăcios. Asta înseamnă că infecșia are o incidență de peste 150 de cazuri la suta de mii de locuitori în majoritatea țărilor.

Din păcate, al doilea val al pandemiei a lovit și mai puternic în statele afectate deja grav, în primăvară. Franța a depășit recordul de 50 de mii de cazuri noi în ultimele 24 de ore, iar Spania bătut recordul de 40.000 de morți. În timp ce Marea Britanie a înregistrat cel mai mare număr de morți cauzate de coronavirus (peste 50.000), Italia a devenit campioană la numărul zilnic de îmbolnăviri. O diferență majoră față de primul val al pandemiei este că de data aceasta, noul coronavirus a lovit serios și în Europa Centrală și de Est. Țări precum Cehia, Polonia, România sau Ucraina bat record după record la noi infectări, dar și la decese. Ca măsură urgentă de încetinire a numărului de infectări, ajuns la un moment dat la peste 15.000 de cazuri zilnice, Cehia a decis să-i plaseze pe cei 10 milioane de locuitori în carantină totală. Această măsură, a coborât rata infectărilor sub 2.000 de noi cazuri.

În ciuda faptului că numărul infectărilor nu mai crește atât de repede, în Germania, situația generată de coronavirus este în continuare foarte gravă. „Numărul infectărilor nu mai creşte exponenţial, dar este în continuare mult prea ridicat. Prin urmare, trebuie să reducem contactele, să reducem contactele, să reducem contactele. 30-40% din populaţia Germaniei face parte din grupurile vulnerabile, între care persoanele în vârstă şi cele care au deja alte probleme de sănătate. Sunt extrem de îngrijorată de răspândirea coronavirusului în unele locuri, inclusiv în capitala Berlin și aș fi preferat ca la discuţiile de luni cu liderii federali şi de landuri să fi fost convenite măsuri mai stricte de izolare. Ţinerea pandemiei sub control este cea mai bună soluţie şi pentru economie. În condițiile în care Germania are în prezent o incidenţă de 141 de cazuri la 100.000 de locuitori, incidenţa la şapte zile a virusului trebuie să scadă sub 50 la 100.000 de locuitori pentru a putea fi luate în considerare măsuri de relaxare”, a spus Merkel la un eveniment de afaceri organizat de cotidianul Sueddeutsche Zeitung.

Potrivit datelor furnizate astăzi de Institutul Robert Koch (RKI) pentru boli infecţioase, numărul cazurilor confirmate în Germania a crescut cu 14.419 pe zi, în timp ce numărul de noi decese a fost de 267. Totuși, numărul infectărilor este mai mic decât cel de 15.332 înregistrat săptămâna trecută, însă bilanţul deceselor a crescut de la 154.

Sub un „lockdown ușor” menit să dureze timp de o lună, Germania și-a închis restaurantele și barurile, menținând însă deschise, școlile și magazinele. De altă parte, cancelarul german a propus măsuri suplimentare, cum ar fi obligativitatea de a purta mască la şcoală şi reducerea numărului de elevi la clasă, şi le-a cerut germanilor, atât populaţiei adulte, cât şi copiilor, să limiteze contactele sociale la o singură familie sau la un singur prieten.

Statele Unite ale Americii rămân în continuare cea mai afectată țară de pe glob. Câștigarea alegerilor prezidențiale de către democratul Joe Biden, anunță inaugurarea unor restricții mai dure. În prezent, în SUA se raportează zilnic peste 130 de mii de noi îmbolnăviri și a ajuns la un bilanț de peste 250 de mii de decese. În America de Sud, Brazilia și Argentina continuă să conducă detașat topul țărilor latine afectate. De altă parte, rata infectărilor s-a mai domolit în Chile și Peru.

La polul opus, în Asia, Coreea de Sud, Singapore, Vietnam și chiar China înregistrează rezultate excelente. Reușind să țină virusul sub control datorită măsurilor stricte de carantină, aici, abia au mai fost înregistrate câteva cazuri. „Cel mai bun exemplu de gestionare cu succes a situaţiei este Taiwanul, care de peste 200 de zile nu a mai înregistrat niciun bolnav. Dar, diferenţă majoră este ca toate aceste ţări, dar şi altele din regiune, au în continuare graniţele închise pentru străini şi pentru călătoriile neesenţiale”, explică ProTv.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page