Covid-19 câștigă din ce în ce mai mult teren, epuizând atât autoritățile cât și cadrele medicale

November 11, 2020

 

             În ciuda faptului că specialiștii de la Pfizer și BioNTech au anunțat la începutul acestei săptămâni faptul că vaccinul lor a trecut cu brio ultimele teste și prezintă o eficiență ridicată de 92%, procesul de autorizare a acestui ser și producerea sa în masă mai durează câteva săptămâni bune. Între timp, în lume, situația rămâne critică.

            Cea mai afectată țară de pandemia de coronavirus, Statele Unite ale Americii, se confruntă cu o creștere a  cazurilor de contaminare pe fondul alegerilor prezidențiale care au avut loc săptămâna trecută. Cu mai mult de 10 milioane de infectări și aproape 240.000 de decese, SUA a ajuns la un bilanț de peste 100.000 de infecții raportate pe zi. Într-un interviu acordat CNN, principalul expert în bolile infecțioase din Statele Unite, doctorul Athony Fauci, a declarat că pandemia de Covid-19 ar putea deveni „mult mai gravă” dacă populația țării nu respectă recomandările de sănătate publică. „Suntem cu mult peste 100.000 (de cazuri zilnice), este o situație de-a dreptul neplăcută. Cu toate acestea, nu e prea târziu să preluăm controlul. SUA trebuie să dubleze măsurile de sănătate publică, inclusiv purtarea măştii şi distanţarea fizică, sau ar putea deveni mult mai grav. În timp ce veştile despre eficacitatea vaccinurilor în stadiu avansat de testare sunt foarte încurajatoare - primele doze fiind disponibile probabil în decembrie - ţara nu poate renunţa la distanţarea fizică”, a declarat Fauci.

         Cele mai mari creșteri ale numărului de infectări au fost înregistrate în Minnesota, Ilinois și alte state din nord. După ce în primăvară a fost epicentrul național al focarului de coronavirus, orașul New York se pregătește de un al doilea val, periculos de aproape, și o potențială carantină. „Din păcate, observăm o creștere majoră a ratei de pozitivare în orașul nostru, suntem într-o situație periculoasă și avem o ultimă șansă să oprim al doilea val”, a mărturisit Bill De Blasio, primarul New York-ului.

              În același timp, experţii sanitari sunt îngrijoraţi că răcirea vremii şi faptul că oamenii vor petrece mai mult timp în spaţiile închise vor face ca virusul să se răspândească mai rapid.

              Nici restul lumii nu o duce mai bine. În timp ce Portugalia a decretat stare de urgență, Ungaria a intrat în carantină – oamenilor fiindu-le interzis să iasă din case între orele 8 seara și 5 dimineața, iar Bosnia a impus restricții în una dintre regiunile sale, implementând în același timp, restricții de circulație între 23:00 și 05:00. În Rusia, cea mai critică situație rămâne la Moscova unde, autoritățile au decis să închidă restaurantele și barurile pentru două luni, studenții au fost trimiși să învețe de acasă, iar spectacolele și concertele au fost anulate. În plus, forțele de ordine verifică pe străzi dacă localnicii poartă mască de protecție. „Am verificat purtarea echipamentelor de protecșie personală și am găsit 47 de abateri”, a transmis Alexei Kuznetsov, șeful poliției Moscova.

          De altă parte, Yuriy Atyasov, șeful Transporturilor din Moscova a precizat: „Conștiința și responsabilitatea socială a pasagerilor s-a îmbunătățit considerabil, pentru că mai bine de 95% dintre ei poartă mască de protecție”.

             În Spania, mai mulți asistenți medicali s-au dezbrăcat în semn de protest în fața sediului Autorității de Sănătate Publică din Madrid. Aceștia spun că Guvernul Regional a deschis un spital nou pentru bolnavii de Covid-19, dar nu s-a preocupat și de angajați. „Era nevoie de mai mult personal medical pentru spitalele pe care deja le avem. Deschiderea acestui nou spital nu va însemna o mai bună îngrijire a pacienților, ba din contră. Au reușit doar să risipească resurse”, s-a plâns un cadru medical.

          Italia este pe punctul de a intra în carantina totală dacă până pe data de 15 noiembrie, numărul contaminărilor nu se reduce. Între timp, astăzi au intrat în vigoare un nou set de restricții. În Napoli, spitalul Cotugno este copleșit de numărul mare de pacienți infectați cu coronavirus, iar medicii și asistenții – mulți dintre ei infectați – abia mai fac față. La intrare, mai multe mașini stau în rând cu ambulanțele așteptând până se eliberează un pat pentru ei. Cei care au probleme respiratorii primesc oxigen suplimentar chiar acolo în parcare. „Tatăl meu nu mi-a răspuns astăzi la telefon şi sunt îngrijorat. Am chemat un medic care mi-a spus că toţi doctorii din secţie sunt în izolare pentru că s-au infectat cu Covid-19, ăsta era medicul de gardă şi habar nu avea de nimic”, se plânge Antonio Abenante, un localnic din Napoli.

          Aflată în carantină totală, Anglia continuă să se confrunte cu o creștere a infecțiilor cu coronavirus. „Numărul morţilor e în creştere, avem o medie de 300 pe zi, din păcate dubla faţă de nivelul din urmă cu 24 de zile. Numărul pacienţilor cu COVID din spitale a crescut de la puţin peste 10.000 în urmă cu două săptămâni, până la aproape 13.000 pe 3 noiembrie”, a declarat premierul britanic, Boris Johnson.

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload