Activist: ”Pacienții cu coronavirus din Coreea de Nord sunt plasați în carantină în lagăre și lăsați să moară de foame”

November 4, 2020

 


         Măsurile de restricție impuse pe fondul creșterii numărului de cazuri noi de coronavirus au luat cu asalt rutina europenilor care se tem acum că sărbătorile de iarnă le-ar putea fi compromise de carantina totală sau parțială impusă de un număr din ce în ce mai mare de țări. Potrivit autorităților care au fost nevoite să plaseze țările în carantină timp de o lună, scopul izolării nu este acela de a provoca frustrare sau a lua bucuria Crăciunului ci dimpotrivă, salvarea spitalelor aflate în prag de colaps și salvarea sărbătorilor de iarnă. Prezentă în 216 țări, pandemia de coronavirus a ajuns la un bilanț total de 48,004,405 de infectari și 1,222,985 de morți. 

           În lupta cu acest inamic invizibil, Ungaria a decis să intre și ea în lista țărilor europene care își înăspresc măsurile de restricție pentru a evita răspândirea noului coronavirus. Potrivit premierului Viktor Orban, timp de 90 de zile, începând cu această dimineață, barurile şi cluburile de noapte vor fi închise, în timp ce circulaţia pe timpul nopţii va fi interzisă, mai exact între miezul nopţii şi ora 5 dimineaţa. ”Parcarea va fi gratuită pentru a reduce aglomerarea mijloacelor de transport în comun. În privinţa evenimentelor sportive, a cinematografelor şi teatrelor, acestea vor fi obligate să restrângă accesul publicului, permiţând doar ocuparea fiecărui al treilea loc, şi masca va fi obligatorie. Autorităţile vor inspecta toate evenimentele şi vor aplica amenzi, iar localurile care nu respectă regulile vor fi închise pe loc. colile rămân însă deschise, precum şi toate magazinele şi restaurantele. Ungaria tinde să fie cu 5-7 zile în urma Austriei în materie de epidemie, iar dacă această tendinţă se menţine spitalele vor fi pe punctul de a-şi epuiza capacităţile la jumătatea lunii decembrie. La fel ca în primăvară, cei mai vulnerabili la Covid-19 sunt cei în vârstă şi cei care suferă de boli cronice, ceea ce înseamnă că părinţii şi bunicii noştri sunt în grav pericol. Ungaria dispune de a treia cea mai mare rezervă de paturi de spital din Europa, după Germania şi Austria, precum şi de cea mai mare rezervă de ventilatoare, şi asigur că medicii vor primi majorări salariale. De altă parte, doar un vaccin va pune capăt pandemiei, ceea ce se poate întrezări acum, Ungaria fiind în discuţii cu Uniunea Europeană, Rusia, China şi Israelul privind achiziţia de vaccinuri, odată ce vor fi dezvoltate”, a transmis șeful executivului de la Budapesta. 

            Noile măsuri au legătură cu faptul că în ultimele 24 de, autoritățile ungare au raportat 3.989 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, cel mai mare număr zilnic de până acum, precum şi un record de 84 de decese. În total, Ungaria se confruntă cu 86.769 de contaminări și 1.973 de morți. 

           În China, autoritățile au decis de curând, să adauge „lupta împotriva noului coronavirus” în programa școlară, fără a menționa însă efectele la nivel global ale pandemiei. Astfel, chinezii vor putea învață despre lupta „eroică” a țării împotriva Covid-19.

            „Noile cursuri îi vor învăța pe elevi despre faptul că partidul și statul au pus întotdeauna viața și siguranța oamenilor pe primul loc în timpul epidemiei de coronavirus”, a declarat Ministerul chinez al Sănătății.

              Însă noua programă nu va include și acuzațiile care îi sunt aduse și nici felul în care a gestionat epidemia, ducând rapid la o criză la nivel global. După apariția primului caz de infectare la finalul anului trecut în orașul chinez Wuhan și până la situația în care întreaga planetă a devenit ținta pandemiei de Covid-19, China a fost văzută de multe ori ca vinovată pentru că nu a fost suficient de rapidă în răspunsul său inițial și pentru că a ascuns detalii despre apariția virusului.

              Potrivit unui sondaj efectuat luna trecută, percepțiile negative asupra Chinei au crescut brusc în rândul oamenilor din mai multe țări occidentale, în special în Marea Britanie și Australia, în urma focarului de coronavirus. „Din 14.276 de adulți din cele 14 țări, 61% dintre aceștia au spus că țara nu a gestionat cum ar fi trebuit epidemia”, informează Protv. 

         De partea cealaltă, autoritățile chineze insistă că sursa virusului este încă necunoscută și că țara a fost deschisă și transparentă prin schimbul de date despre coronavirus cu lumea. În ciuda părerii pe care și-a format-o breasla internațională, autoritățile chineze încearcă să prezinte în programa școlară o narațiune pozitivă despre lupta Chinei cu noul coronavirus. 

        Din Coreea de Nord se aud tot felul de speculații, în ciuda faptului că țara transmite constant că aici nu există niciun caz de Covid-19. Potrivit lui Tim Peters, un activist creștin care conduce o organizație caritabilă din Seul, pacienții cu coronavirus din Coreea de Nord sunt plasați în carantină în lagăre și lăsați să moară de foame. Alte rapoarte sugerează că persoanele care prezintă simptome ale infecției sunt ținute în casele lor fără hrană și că autoritățile au incinerat zeci de cadavre ale victimelor până în prezent. „Surse din Coreea de Nord susțin că au fost înființate lagăre de carantină în orașele din apropierea frontierei chineze.  Dar cei închiși în lagăre nu primesc îngrijiri medicale și nici hrană. Una dintre cele mai alarmante informații pe care le-am aflat este că guvernul RPDC oferă canități mici de hrană sau medicamente, în cel mai bun caz. Depinde de familiile cetățenilor aflați în carantină să vină la marginea taberelor și să aducă alimente pentru a le oferi o șansă la viață, împreună cu orice ajutoare legate de sănătate pe care le pot strânge, fie că sunt medicamente achiziționate din piețe sau chiar și remedii pe bază de plante. Sursele mele indică faptul că multe dintre aceste persoane au murit deja, nu numai din cauza pandemiei, ci și din cauza foametei”, a declarat Peters pentru The South China Morning Post. 

             Un alt activist pentru drepturile omului din Coreea de Sud, care a vorbit sub condiția anonimatului, a declarat pentru The South China Morning Post că autoritățile au incinerat până acum zeci de corpuri.

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload