top of page

Din ce în ce mai multe țări europene sunt la un pas de carantină totală



Din cauza numărului crescut de cazuri noi cu Covid-19 înregistrate în luna octombrie dar și cu gândul de a salva Crăciunul, tot mai multe țări din Europa au decis să își plasaze oamenii în carantină totală sau parțială timp de o lună. Astfel, pentru multe state europene, luna noiembrie este o luna care vin cu multe îngrijorări, pierderea joburilor, mai puțin timp petrecut afară - pe lumină și frustrarea că nu oamenii nu pot petrece timp cu cei dragi. Explicația guvernelor care au decis să recurgă la această decizie este bazată pe faptul că Europa se confruntă cu o creștere alarmantă a cazurilor de coronavirus iar spitalele sunt aproape de colaps. De la al doilea blocaj național în Franța, Anglia şi Belgia şi până la „închiderea parţială” din Germania sau Austria, statele europene iau măsuri aspre ca să evite acest colaps.

În cursul zilei de sâmbătă, premierul britanic, Boris Johnson s-a adresat cetățenilor într-o conferință live, transmițându-le vestea pe care presa deja o bănuia. Șeful de la Londra a fost nevoit să plaseze Anglia în carantină totală pentru o lună de zile. După ce au depășit pragul de 1 milion de infectari cu Covid-19, englezii fac front comun pentru a-i salva atât pe cei vulnerabili cât și sărbătorile de iarnă. Începând de joi, 5 noiembrie și până pe 2 decembrie, în Anglia vor rămâne deschise doar magazinele esențiale, școlile și universitățile. Cei care pot lucra de acasă sunt rugați să o facă. “Chiar dacă aş putea dubla peste noapte capacitatea spitalelor, tot n-ar fi de-ajuns, pentru că virusul se răspândeşte mult mai rapid decât putem noi măcar concepe extinderea spitalelor. Nu avem alternativă. Staţi acasă, protejaţi sistemul medical şi salvaţi vieţi!”, a făcut Boris Johnson apel la cetățeni.

„În acest moment nu ne garantează nimeni că situația asta nu va continua în prima parte a lunii decembrie și, poate, chiar la începutul noului an. Și asta va provoca pierderi majore multor afaceri mici”, a explicat Mike Cherry, Chairman Federation of Small Businesses. După pierderile majore pe care le-a suferit în primăvară din cauza primei carantine naționale, mai multe companii sperau să mai recupereze din pierderi pe final de an, în timpul sărbătorilor de iarnă. Din păcate, în opinia lui Mark Walport, un fost consilier pe teme științifice al guvernului britanic, șansele ca acest lucru să se întâmple sunt foarte mici. “Mă tem că virusul e absolut indiferent la ce zi a săptămânii e sau dacă e Crăciunul sau altă sărbătoare, așa că e destul de greu de crezut că va fi un Crăciun obișnuit”, a mărturisit Mark Walport.

În condițiile în care regiunile cu focare majore de coronavuris reprezintă un risc de infectare pentru aproximativ 70% dintre locuitorii țării, Guvernul portughez a decis aplicarea unei măsuri similare începând cu data de 4 noiembrie. “Nu le mai putem cere oamenilor să se baricadeze complet în case. Cunoaştem impactul psihologic, emoţional şi economic asupra locurilor de muncă, asupra dezvoltării copiilor şi a bătrânilor din aziluri. Mesajul meu este acesta: staţi cât mai mult posibil în case şi, când ieşiţi, respectaţi toate măsurile de siguranţă!”, a transmis Antonio Costa, prim-ministru Portugaliei.

În aceaisi situație de criză se află și Grecia. Potrivit premierului Kyriakos Mitsotakis, țara trebuie să se închidă încet-încet. “Sperăm să nu fiu nevoit să spun asta. Dar nu pot închide ochii în faţa realităţii dure. Ne vom concentra pe cele două mari surse de infectare: distracţia şi circulaţia oamenilor. Suspendăm activitatea restaurantelor, cu excepţia livrărilor. Baruri, cafenele, cinematografe, muzee, teatre, săli de sport se închid. Rămân deschise magazinele, producţia şi şcolile.” În timp ce Anglia este prima țară care a anunțat că urmează să între în carantină totală, Belgia s-a hotărât să fie a doua. Pentru a evita colapsul sistemului sanitar din cauza exploziei de cazuri de Covid-19, belgienii au intrat în carantină națională chiar în această dimineață, urmând să suporte aceste măsuri timp de o lună și jumătate.

Aici, magazinele şi alte activităţi neesenţiale, cum ar fi saloanele de înfrumuseţare, se închid însă supermarketurile rămân deschise. De altă parte, adunările în public nu pot depăşi 4 persoane iar noaptea este interzisă circulația.

Germania a fost printre primele țări europene care, împreună cu Franța au anunțat că vor plasa oamenii în carantină parțială. Începând de azi și până la finalul lunii noiembrie, germanii trebuie să îndure măsuri de restricție mai drastice decât în vară dar nu la fel de drastice ca în primăvară. Spre deosebire de prima carantină din acest an, şcolile şi grădiniţele rămân deschise, precum şi majoritatea magazinelor şi a saloanelor de coafură. Cu o zi înainte ca restaurantele, barurile, cinematografele, teatrele, muzeele şi alte facilităţi culturale şi de agrement să se închidă timp de o lună, la Munchen şi Berlin, unii au profitat de weekend pentru a savura o băutură sau o masă în oraş. De astăzi însă, reuniunile în aer liber sunt limitate la membrii a cel puţin două familii, cu maximum de zece persoane iar fanilor le este interzisă prezenţa la meciurile de fotbal din Bundesliga.

Spre deosebire de prima carantină din acest an, şcolile şi grădiniţele rămân deschise, precum şi majoritatea magazinelor şi a saloanelor de coafură. În prezent, bilanțul total al infectarilor cu coronavirus a ajuns la 545.027, în timp ce numărul deceselor a urcat la 10.530. Chiar dacă inițial au fost anunțate restricții mai severe pentru a lupta împotriva noului coronavirus, autoritățile din Italia se văd nevoite să ia în calcul un potențial “lockdown” după ce s-a înregistrat un nou record zilnic de aproape 32.000 de noi contaminări și circa 300 de decese. “Avem 48 de ore pentru a încerca să aprobăm o nouă înăsprire a restricţiilor, este vorba de prea mulţi oamei victime ale noului coronavirus. Un nou lockdown pare a fi singură opţiune pentru a reduce numărul de contaminări şi decese”, a spus ministrul Roberto Speranza, citat de Corriere della Sera.

Săptămâna trecută, guvernul italian condus de premierul Giuseppe Conte a impus restricţii în domeniul afacerilor, ordonând ca restaurantele şi barurile să nu mai primească clienţi după orele 18:00 şi închiderea totală a sălilor de fitness, de cinema şi a teatrelor, în încercarea de a stăvili această resurgenţă accelerată a coronavirusului. În numeroase orașe a fost interzisă și circulaţia locală pe timpul nopţii.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page