Nicolas Maduro: “Venezuela a dezvoltat un medicament care anihilează 100% din coronavirus”

October 26, 2020

 

 

        În cursul zilei de sâmbătă, planeta a înregistrat record de îmbolnăviri cu coronavirus. Pentru a treia zi consecutiv, bilanțul cifrei de infectari raportate de autorități a crescut și mai mult peste cea înregistrată deja ca un record. Astfel, dacă joi s-a înregistrat un număr de de 437.247 de contaminări noi, iar vineri s-a ajuns la 449.720, în cursul zilei de sâmbătă, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunțat o creștere de 15.599, ceea ce înseamnă 465.319 de îmbolnăviri noi cu Covid-19. Potrivit directorului general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus emisfera nordică se află într-un “moment critic” al pandemiei de coronavirus, în timp ce un număr prea mare de ţări înregistrează o progresie exponenţială de cazuri. “Un număr prea mare de ţări cunoaşte o creştere exponenţială a cazurilor de Covid-19 şi asta face ca spitalele şi centrele de îngrijire să fie aproape sau şi-au depăşit capacităţile şi suntem abia în octombrie. Următoarele luni vor fi foarte dificile în contextul în care unele ţări se află pe un drum periculos”, a adăugat el.

            Pentru a se pune capăt acestei pandemii și a elibera omenirea de stresul unei rutine care le-a dat tot anul 2020 peste cap, specialiștii lucrează la foc continuu pentru obținerea unui vaccin anti coronavirus. În această cursă s-au înscris mai multe țări însă lider în cursa pentru dezvoltarea unui vaccin cu rol de protecție împotriva Covid-19 este compania AstraZeneca, care dezvoltă un vaccin împreună cu cercetători de la Universitatea Oxford. 

           Conform Ministrului britanic al Sănătăţii, Matt Hancock, un vaccin împotriva Covid-19 nu este gata încă, dar britanicii doresc să fie pregătiţi în cazul în care totul merge perfect. “După speranţa mea principală, m-aş aştepta ca în mare parte lansarea să aibă loc în prima jumătate a anului viitor. Nu exclud ca unele persoane să primească un vaccin în acest an. Însă nu aceasta este speranţa mea principală. Dorim să fim pregătiţi în cazul în care totul merge perfect, dar nu mă aştept că vom reuşi să facem acest lucru anul acesta”, a spus ministrul, adăugând că deşi programul “înaintează bine, nu am ajuns încă acolo”. 

            Citând surse apropiate rezultatelor preliminarii, Financial Times a relatat astăzi, că vaccinul împotriva Covid-19 dezvoltat de Universitatea Oxford şi compania AstraZeneca generează un răspuns imun robust la persoanele în vârstă, detalii despre această constatare urmând să fie publicate în curând într-un jurnal medical. “Vaccinul a generat răspunsuri imune robuste în cazul unui grup de adulţi sănătoşi, cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani. Totuși, testele de imunogenitate cu răspuns pozitiv nu garantează faptul că vaccinul se va dovedi în cele din urmă sigur şi eficient la persoanele în vârstă”, informează Financial Times. 

              Președintele venezuelean, Nicolas Maduro a anunțat și el că țară sa a conceput un antiviral extrem de eficient, care elimină coronavirusul fără efecte secundare. 

             “Vreau să spun că Venezuela a dezvoltat un medicament care anihilează 100% din coronavirus. Acesta a fost proiectat de Institutul Venezuelean de Cercetare Științifică (IVIC), care lucrează la un remediu pentru virus în ultimele șase luni. Medicamentul se bazează pe o moleculă numită TR-10, care a fost izolată și, când s-a confruntat cu virusul, și-a dovedit eficacitatea absolută. Studiul a fost deja revizuit de experți și oameni de știință și va fi prezentat Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), astfel încât să poată certifica concluziile sale. Venezuela așteaptă cu nerăbdare „să ofere acest tratament lumii. Felicit IVIC pentru această mare contribuție la umanitate. Producția în masă a medicamentului va fi facilitată prin alianțe internaționale”, a spus Maduro duminică. De altă parte, și institutul care a produs vaccinul a a ținut să confirme faptul că „medicamentul nou dezvoltat este complet sigur și nu afectează moleculele sănătoase din organism și nu are ca rezultat efecte secundare”.

             „Studiile au fost efectuate pe celule virale izolate de la pacienții cu coronavirus venezuelean. Molecula este un derivat al acidului ursolic, care „a arătat o inhibare de 100% a replicării virusului în vitro în afara unui organism viu”, a completat Gabriela Jiménez, ministrul științei și tehnologiei.

          În aceași cursă a dezvoltării și aprobării unui vaccin anti-coronavirus este și Israelul. Potrivit autorităților din această țară, în data de 1 noiembrie vor începe primele teste clinice ale serului denumit “BriLife” și obținut de instituția publică, Institutul Israelian de Cercetări Biologice (IIBR). Cu peste 300.000 de cazuri de infectari cu Covid-19 și 2.372 de decese, Israelul se luptă în prezent cu un al doilea val al pandemiei. “Vaccinul de tip VRV a indus un răspuns imun eficient la animale mici, precum şoareci, hamsteri şi iepuri, dar şi la vieţuitoare mai mari, cum ar fi porcii. Pe 1 noiembrie, laboratorul va începe prima fază a studiilor clinice pe doi voluntari cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani, recomandaţi de spitalele Sheba şi Hadassa”, a declarat doctorul Shmuel Shapira, directorul institutului. Conform autorităților, după obţinerea primelor rezultate, se va trece de la doi subiecţi la 80 pentru finalizarea primei faze a studiului, urmând ca în decembrie numărul participanţilor să ajungă la 980, în cadrul celei de-a doua faze. În total, studiul va include 25.000 de subiecţi pentru a treia şi ultima fază a testelor clinice, programată pentru aprilie sau mai, notează AFP.

            Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aproximativ 40 de vaccinuri-candidat sunt evaluate în prezent în cadrul studiilor clinice pe subiecţi umani în întreaga lume (în creştere de la 11 la jumătatea lunii iunie). Zece dintre acestea se află în stadiul cel mai avansat, faza a 3-a, în care eficacitatea vaccinului este evaluată pe scară largă, pe zeci de mii de voluntari de pe mai multe continente. În opinia lui expertului american în boli infecțioase, Anthony Fauci, până la începutul lunii decembrie va fi clar dacă un vaccin Covid-19 este sigur și eficient. “Vom ști dacă un vaccin este sigur și eficient până la sfârșitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie. Vaccinarea pe scară largă nu este posibilă până în 2021 și inițial, vaccinul va fi disponibil doar pentru persoanele vulnerabile. Vorbind despre vaccinarea unei proporții substanțiale a populației, astfel încât să putem avea un impact semnificativ asupra dinamicii focarului, probabil că nu va fi posibilă până în al doilea sau al treilea trimestru al anului viitor”, a declarat dr Fauci pentru BBC.

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload