Guvernele europene înăspresc măsurile de restricție înainte ca iarna să aducă o explozie de cazuri cu Covid-19

October 15, 2020

 

 

              În fața celui de-al doilea val al pandemiei de coronavirus, liderii europeni nu mai stau pe gânduri și cer imediat adoptarea unor noi măsuri de restricții care vor ajuta la împiedicarea răspândirii virusului. Dacă cele mai multe țări au decis să scurteze limita de funcționare a localurilor publice, unele state europene au recurs la măsuri mai drastice precum purtarea măștii de protecție chiar și pe stradă. 

                Restricţii mai stricte pentru diminuarea răspândirii Covid-19 vor fi aplicate și în Londra începând chiar din această sâmbătă. Potrivit primarului capitalei britanice, Sadiq Khan, locuitorii Londrei nu se vor mai putea întâlni în spaţii închise cu persoane din alte gospodării, interdicţie valabilă atât pentru locuinţele private, cât şi pentru spaţiile publice cum ar fi barurile sau restaurantele. De altă parte, întâlnirile în spaţii publice deschise în grupuri de maxim şase persoane sunt încă permise. ‘‘Virusul se răspândeşte rapid peste tot în oraşul nostru. ⁣Nimeni nu doreşte noi restricţii, dar acestea sunt necesare pentru a proteja vieţile londonezilor. Rog locuitorii Londrei să evite, pe cât posibil, transportul public şi deplasările. Trebuie să-i avertizez pe londonezi că avem o iarnă dificilă în faţa noastră’’, a declarat Sadiq Khan, astăzi, în faţa membrilor adunării municipale.

              Dacă inițial, guvernul condus de Boris Johnson a stabilit că nordul Angliei este regiunea cu cel mai alert nivel de infectare, recent, mai multe cartiere ale Londrei au depăşit în ultimele zile pragul de 100 de cazuri de Covid-19 la 100.000 de locuitori, fapt care a plasat Londra, la nivelul doi de alertă. La începutul acestei săptămâni, liderul de la Londra a anunțat aplicarea unui sistem regional de alertă sanitară pe trei nivele, iar Londra se află în acel moment la primul nivel. Cu toate că Sadiq Khan şi liderul Partidului Laburist de opoziţie din care face parte, Keir Starmer, împreună cu responsabili sanitari, au cerut un lockdown ⁣ naţional pentru a combate mai eficient pandemia, Boris Johnson consideră că o astfel de măsură ar reprezenta o catastrofă pentru economia britanică. 

              O situație la fel de îngrijorătoare se întâlnește și în Franța, unde guvernul a restabilit ieri, printr-un decret starea de urgenţă sanitară începând de vineri 17 octombrie, la miezul nopţii, pe întreg teritoriul ţării. Din cauza agravării epidemiei de coronavirus, ‘‘în Franţa vor fi impuse restricţii de circulaţie pe timp de noapte între orele 21:00 (19:00 GMT) şi 06:00 începând de sâmbătă, în mai multe metropole, între care Paris, măsură menită să oprească al doilea val de coronavirus care loveşte ţara. Restricţiile vor dura patru săptămâni şi vom merge la Parlament pentru a le prelungi până la 1 decembrie. Şase săptămâni este intervalul de timp care ni se pare util. Oricine încalcă restricţiile de circulaţie care vor fi impuse în marile oraşe din Franţa va fi amendat cu 135 de euro. Pe perioada restricţiilor oamenii ar trebui să evite vizitele nocturne la restaurante sau la locuinţele prietenilor’’, a anunţat miercuri preşedintele Emmanuel Macron într-un interviu televizat, completând cu faptul că deplasările esenţiale în perioada restricţiilor ar putea fi în continuare permise. ‘‘Nu vor exista restricţii pentru transportul public şi cetăţenii ar putea totuşi să călătorească între regiunile franceze fără restricţii’’, a conchis acesta. Cu aproape 780.000 de cazuri de contaminare cu Covid-19 și peste 33.000 de decese, Franţa a raportat miercuri 22.591 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, în timp ce numărul de spitalizări şi decese cauzate de coronavirus continuă să crească.

               Starea de urgenţă sanitară, care a fost ridicată pe 10 iulie, oferă un cadru legal pentru controlul anumitor restricţii, inclusiv închiderea. Conform raportului Consiliului din miniştri, agravarea epidemiei, descrisă drept catastrofă pentru sănătate⁣, justifică declararea stării de urgenţă astfel încât să poată fi luate măsuri strict proporţionale cu riscurile pentru sănătate. 

                Din estul Europei, Rusia a făcut astăzi anunțul că Centrul de stat de cercetare pentru virusologie şi biotehnologie Vektor din Novosibirsk (Siberia) a înregistrat ieri un al doilea vaccin împotriva coronavirusului. Dacă primul de acest fel poartă numirea de Sputnik V, cel mai recent a primit titulatura de EpiVacCorona. ‘‘Este necesar să creştem producţia primului şi celui de-al doilea vaccin. La fel ca în cazul primului vaccin denumit ‘Sputnik V’ , Rusia îşi va promova şi al doilea vaccin în străinătate. Producţia acestora trebuie să fie concentrată în acele ţări în care acestea vor fi comercializate. Vaccinurile ruseşti împotriva coronavirusului trebuie să satisfacă mai întâi de toate nevoile pieţei interne şi să ajungă la cât mai multe farmacii posibil. Din câte ştiu, în curs de apariţie este un al treilea vaccin al Centrului Ciumakov al Academiei de Ştiinţe din Rusia’’, a transmis preşedintele rus Vladimir Putin în cadrul unei şedinţe a guvernului de la Moscova. 

              Potrivit Guvernului de la Moscova, 40.000 de voluntari vor participa la testele clinice ale celui de-al doilea vaccin rusesc, între care 150 de persoane de ‘peste 60 de ani’. ‘‘Apariţia celui de-al doilea vaccin creşe şansele de vaccinare în rândul populaţiei şi, prin urmare, ne aduce mai aproape de stabilizarea şi depăşirea problemei infecţiilor cu coronavirus. Primul lot din cel de-al doilea vaccin - 60.000 de doze - va fi produs în curând’’, a declarat vicepremierul Tatiana Golikova în aceeaşi şedinţă de guvern. Conform acesteia, ea personal şi şefa Agenţiei pentru protecţia consumatorului (Rospotrebnadzor), Anna Popova, s-au vaccinat cu EpiVacCorona şi nu au avut niciun efect secundar. ‘‘Toţi voluntarii care au participat la prima şi a doua fază nu au înregistrat o creştere a temperaturii’, a asigurat ea.

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload