Opozanta Svetlana Tihanovskaia a cerut ajutorul Germaniei pentru a-l da jos de la putere pe președintele Belarusului

October 12, 2020

 


           Seria protestelor ținute de beloruşi împotriva liderului Alexandr Lukaşenko, acuzat că a fraudat alegerile prezidențiale din data de 9 august pentru a obţine al şaselea mandat, au continuat și duminica trecută în aceiași manieră în care au debutat acum două luni în urmă. În urma unor confruntări violente cu poliția, zeci de protestatari au fost arestați.

            Pentru a noua duminică consecutiv, sute de cetățeni au ieșit în stradă pentru a protesta regimul `ultimului dictator al Europei`, cerând libertatea de a alege pe cine doresc la cârma țării. Fosta republică sovietică și cu o populație de 9,5 milioane de locuitori, Belarusul este scena unor proteste de amploare încă din momentul în care s-a anunțat rezultatul alegerilor care îl dau pe Likasenko învingător cu 80%. În cursul manifestațiilor de ieri, 50 de persoane au fost reținute, acest număr alăturându-se celor peste 13.000 de alte persoane arestate în timpul protestelor anti-Lukașenko. Potrivit opoziției, numărul real al arestărilor ar fi de cel puțin o sută de persoane, printre care numeroși jurnalişti.

             Cerând insistent demisia liderului de la Minsk, protestatarii s-au confruntat ieri cu una dintre cele mai violente reacții din partea poliției după ce autoritățile au făcut uz de tunuri cu apă, grenade asurzitoare şi gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanţi. Mai multe staţii de metrou din Minsk au fost închise pentru a-i împiedica pe oameni să ajungă în centrul orașului - locul de intâlnire a protestatarilor. Nici această măsură și nici ploaia nu i-a împiedicat pe oameni să se adună și să ceară oprirea dictaturii de 26 de ani a lui Alexandr Lukaşenko. “Canale media independente au difuzat imagini cu arestări brutale. În înregistrări apar forţele de securitate care îi lovesc cu bastoanele pe manifestanți şi îi târăsc spre dube negre ori spre microbuze. Persoane rănite, cu capetele bandajate, pot fi văzute stând pe jos. Pentru a dispersa mulțimea au fost folosite şi grenade lacrimogene şi tunuri cu apă. Dacă până acum pensionarii erau consideraţi susţinători de neclintit ai lui Lukashenko, în ultimele două luni, mulţi dintre ei au trecut de partea Opoziţiei. Iar femei de toate vârstele sunt în fruntea manifestațiilor”, informează Protv. 

             Negând acuzațiile care i se aduc, președintele continuă să se poarte de parcă nimic nu se întâmplă. În cursul zilei de sâmbătă, acesta s-a întâlnit într-o închisoare din Minsk, cu mai mulţi opozanţi încarceraţi. În timpul întâlnirii, Lukaşenko a vorbit la întâlnire despre schimbările pe care le-a propus pentru Constituţie. „Constituţia nu poate fi scrisă în stradă”, a afirmat el.

               Contra-candidata acestuia la alegerile prezidențiale, Svetlana Tihanovskaia, s-a auto exilat în Lituania pentru a scapă de amenințarea de a fi `scoasă din peisaj` așa cum se teme că s-ar întâmpla dacă ar mai fi rămas în Belarus după curajul de a-l înfrunta pe Lukasenoko în alegerile prezidențiale. Recent, Tihanovskaia a cerut ajutor pentru ţara sa la o întâlnire pe care a avut-o săptămâna trecută la Berlin cu cancelarul german Angela Merkel. Tihanovskaia i-a oferit lui Merkel o umbrelă în alb şi roşu, culorile folosite în timpul demonstraţiilor în masă din Belarus împotriva controversatei realegeri a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, într-un scrutin despre care opoziţia spune că a fost fraudat. “Le sunt extrem de recunoscătoare Germaniei şi tuturor partidelor germane care sprijină poporul belarus în lupta sa pentru libertate, în lupta sa pentru noi alegeri corecte şi transparente. Ţara noastră are nevoie de diferite tipuri de ajutor, însă avem în primul rând nevoie de o mediere pentru a începe dialogul cu autorităţile noastre, negocieri, aşa că sunt sigură că Angela Merkel va fi extrem de utilă în această situaţie. Trebuie să există presiune atât în interiorul ţării noastre, cât şi din exterior. Presiunea internă e dată de manifestaţii, greve, mişcări cetăţeneşti. Presiunea externă e reprezentată de sancţiuni şi ajutor din partea ţărilor vecine. Le cerem tuturor liderilor să îşi facă vocea auzită în privinţa Belarusului. Bineînţeles, le cerem să extindă lista de sancţiuni, să nu îl recunoască pe Lukaşenko drept lider legitim sau să îl ajute financiar. Sancţiunile nu sunt decât începutul presiunii pe care ţările europene o pot exercita asupra regimului nostru, asupra lui Lukaşenko”, a explicat opozanta în vârstă de 37 de ani”, a spus ea după întâlnirea cu Merkel, care a durat 45 de minute.

              În cursul serii de marţi, partidul conservator aflat la putere, CDU, şi aliatul său bavarez, CSU, i-au dăruit opozantei din Belarus o bucată originală din Zidul Berlinului, fără a comenta însă posibila ofertă de a o sprijini pe exilată. 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload