top of page

Omenirea a depășit pragul de un milion de decese cauzate de coronavirus


Dacă primul caz de infecție cu noul coronavirus a fost înregistrat în orașul chinezesc, Wuhan, la sfârșitul anului trecut, primul deces a fost raportat la aproape o lună, în data de 11 ianuarie 2020. De atunci și până în prezent, planeta numără peste un milion de suflete pierdute din cauza acestui inamic invizibil. Venit pe neașteptate dar suspectat că ar fi fost `dezvoltat` și răspândit intenționat, Covid-19 a devenit în prezent, cea mai mare amenințare a omenirii. Privind în cronologia acestei pandemii, noul coronavirus s-a instalat cu rapiditate în toată lumea, afectând milioane de persoane. În prima lună de la debutul său, Covid-19 a făcut peste 1.000 de decese în China, înregistrând astfel un bilanț deja mai mare decât cel al SARS, un alt sindrom respirator acut, care a făcut ravagii în Asia în perioada 2002 - 2003 (774 de morți inregistrați atunci).

În luna februarie, virusul trece granițele Chinei și ajunge în mai multe țări. La 11 martie, când Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) declară că noul coronavirus este o pandemie, 30 de ţări şi teritorii înregistrează în total 4.500 de morţi, dintre care două treimi în China, însă în Italia (800 de morţi) şi Iran (300 de morţi) numărul de cazuri şi de morţi explodează în curând.

`Până la jumătatea lui aprilie, curba deceselor creşte rapid în Europa şi Statele Unite, pentru a atinge vârfuri de peste 4.000 şi, respectiv, 2.700 de decese în medie pe zi, în a doua săptămână din aprilie`, scrie News.ro. Astfel, la nivel mondial, cea mai sângeroasă săptămână a fost săptămâna 13-19 aprilie - peste 4.700 de victime zilnic şi un total al morţilor care atingea atunci 170.000 - adică dublu faţă de numărul înregistrat la 31 martie.

În iunie, Zona Americii Latine şi Caraibelor devine, la rândul său, epicentrul pandemiei. Începând de la 15 iulie, această regiune se confruntă cu un îndelungat ”platou”, cu o medie de 2.500 de decese zilnice înregistrate până la 15 august. Dacă inițial, acest număr scade, săptămâna trecută se înregistrează din nou peste 2.000 de decese zilnic.

În prezent, Statele Unite rămân cea mai afectată ţară ca număr total de morţi din cauza Covid-19 - peste 204.000. Pe locul al doilea se află Brazilia care a ajuns la un bilanț de peste 141.000 de decese. Raportat la populaţia sa, Peru, care înregistrează 975 de decese la un milion de locuitori, Bolivia (671), Brazilia (667), Chile (661) şi Ecuador (639) se situează între primele zece cele mai afectate ţări din lume, alături de ţări europene ca Belgia (861) şi Spania (668).

Conștientă de faptul că nevoia de vaccinul anti-coronavirus a născut o competiție nedreaptă la nivel mondial, Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că aproximativ 120 de milioane de teste de depistare rapidă a noului coronavirus vor deveni disponibile pentru ţările cu venituri mici şi mijlocii, la un preţ de cel mult 5 dolari per unitate. `Producătorii Abbott şi SD Biosensor au încheiat un acord cu Fundaţia Bill & Melinda Gates pentru ca 120 de milioane de teste noi, portabile şi de diagnosticare rapidă a COVID-19 să devină disponibile pentru o perioadă de şase luni. Preţul acestor teste este în prezent de cel mult 5 dolari, dar mă aştept ca ele să devină mai ieftine. Iniţiativa va permite extinderea testării, în special în zonele cu acces dificil, care nu dispun de laboratoare sau de suficient personal instruit pentru realizarea acestor teste. Ele reprezintă un supliment vital pentru capacitatea de testare şi sunt deosebit de importante în zonele cu o rată ridicată de transmitere a virusului”, a explicat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS.

În Europa, Slovacia şi Republica Cehă se vor ]ntoarce la starea de urgență după ce premierii celor două țări au declarat că ”situația este extrem de gravă”.

“Situaţia este extrem de gravă şi consider că trebuie să adoptăm măsuri foarte radicale şi foarte îndrăzneţe”, a declarat luni şeful guvernului slovac, Igor Matovic, la finalul unei reuniuni a celulei de criză din ţara sa.

În același context, premierul ceh, Andrej Babis, a anunţat la rândul său o reuniune extraordinară a guvernului pentru a aproba starea de urgenţă. Potrivit restricţiilor luate în considerare de guvernul slovac, toate evenimentele sportive, culturale şi serviciile religioase vor fi interzise cu începere de la 1 octombrie. De altă parte, căsătoriile şi înmormântările vor fi autorizate numai dacă toţi participanţii fac dovada testului negativ la coronavirus. Restaurantele, barurile şi cafenelele vor închide la orele 22.00, iar persoanele care nu locuiesc împreună şi doresc să se apropie la mai puţin de 2 metri, în exterior, vor fi obligate să poarte mască. Până în prezent, în Slovacia s-au înregistrat 9.343 de contaminări cu coronavirus dintr-un total de 5,4 milioane de locuitori. Dintre acestea, 44 de pacienți au murit. În Republica Cehă, ţară cu 10,7 milioane de locuitori, s-au raportat în total 65.313 cazuri confirmate de contaminare, dintre care 615 morţi.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page