„Marea Britanie se află într-un punct critic al pandemiei şi se îndreaptă spre o direcţie greşită”


Îngrijorate de numărul crescut de infectări cu noul coronavirus, autoritățile de la Londra se tem de o eventuală decizie de a plasa Marea Britanie în carantină totală, considerând că o astfel de hotărâre ar afecta dramatic economia Scoției, Angliei, Țării Galilor și Irlandei de Nord. De altă parte, apelul insistent către cetățeni, cerându-le acestora să respecte măsurile de protecție pentru a preveni răspândirea virusului nu compensează, având în vedere că ministerul sănătății anunță un număr de cazuri din ce în ce mai mare.

Confirmând faptul că Regatul Unit se confruntă cu un al doilea val de Covid-19, premierul britanic, Boris Johnson a prezentat noile măsuri de restricție aplicate locuitorilor celor mai afectate zone și anume, regiunile din nordul, nord-vestul și centrul Angliei. În urmă cu șase săptămâni, Franța și Spania au anunțat și ele că un al doilea val de coronavirus s-a instalat pe teritoriile lor. Potrivit șefului de la Londra, noile măsuri ar putea fi impuse pe o perioadă de șase luni, timp în care va fi impusă carantina în erape de două săptămâni, urmate de o relaxare a măsurilor. Printre aceste măsuri, guvernul britanic va introduce obligația legală de autoizolare, începând cu data de 28 septembrie pentru persoanele testate pozitiv sau cărora le va cere acest lucru Serviciul Naațional de Sănătate (NHS). Autoritățile pregătesc o amendă de până la 10.000 de lire sterline (11.000 euro) pentru cei care nu vor respecta măsurile de autoizolare în cazul contaminării.

„Vedem o revenire (n.r. valului de coronavirus) în Franţa, în Spania, în întreaga Europă. Este absolut inevitabil, mă tem, să vedem acest lucru şi ţara noastră. Cel mai bun mod de a combate coronavirusul este ca fiecare să respecte regulile şi ca persoanele riscând să transmită boala să se autoizoleze. Nimeni nu trebuie să subestimeze importanţa acestor măsuri, aceste noi reguli înseamnă că aveţi obligaţia legală să le aplicaţi, imediat ce sunteţi contaminaţi sau dacă NHS vă cere acest lucru”, a precizat prim ministrul Marii Britanii.

În prezent, Regatul Unit le cere persoanelor testate pozitiv să se izoleze 10 zile, iar oricine trăieşte cu o persoană testată pozitiv sau prezentând simptomele trebuie să stea în carantină 14 zile. Cei care nu respectă această regulă, riscă o amendă de până la 1.000 de lire sterline și 10.000 de lire în cazul încălcării repetate. Nedorind să creeze sentimentul de pedeapsă pentru cei care se află în acest caz, guvernul s-a hotărât să stimuleze respectarea acestei reguli prin acordarea unui ajutor persoanelor cu venituri limitate. Astfel, acestea vor primi un ajutor forfetar de 500 de lire dacă nu au posibilitatea să lucreze de acasă în timpul carantinei lor.

În prezent, Regatul Unit rămâne cea mai lovită țară europeană de pandemie de coronavirus cu aproape 42.000 de decese înregistrate. Dacă Boris Johnson caută din răsputeri să evite o carantină totală, mulți deputați conservatori se arată critici față de măsurile pentru care a optat acesta. Sâmbătă, mai mulți manifestanți anti-vaccin și anti-izolare au înfruntat poliția în Trafalgar Square, în centrul Londrei, de unde au rezultat 32 de arestări printre manifestanți.

Fără să arate o preocupare vizibilă față de pandemia de coronavirus, britanicii par întorși la realitate, lăsând „problema virusului” pe seama celor mai puțin norocoși. Faptul că străzile și locurile publice sunt arhipline, îi derută pe specialiștii care consideră că încă nu este vremea de zăbovit în fața acestui inamic invizibil. Mai mult, potrivit consultantului guvernului pe probleme științifice, Patrick Vallance, contagierile zilnice ar putea ajunge la 50.000 și numărul deceselor la peste 200 într-o singură zi la jumătatea lunii octombrie dacă nu sunt luate măsuri pentru a frâna răspândirea coronavirusului.

„Marea Britanie se află într-un punct critic al pandemiei şi se îndreaptă spre o direcţie greşită”, a subliniat acesta împreuna cu responsabilul șef pentru sectorul sanitar, Chris Whitty. Sfaturile celor doi experți îl pun pe Boris Johnson în poziția de a lua în calcul limitarea mișcărilor britanicilor timp de o săptămână în Anglia, în timp ce responsabilii provinciilor autonome, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord au competențele necesare pentru a adopta măsurile pentru teritoriile lor. În prezent, mai multe zone din centrul și nordul Angliei – precum West Yorkshire și Midlands – se confruntă cu restricții de deplasare și interdicții ca locuitorii să se reunească cu alte persoane decât cu cele cu care locuiesc împreună, împreună cu alte măsuri precum închiderea barurilor și a restaurantelor începând cu ora 21:00.

Între timp, pe alocuri, britanicii au început din nou să golească rafturile magazinelor de teama că Guvernul de la Londra ar putea să anunțe carantină la nivel național. Astfel, imaginile de la începutul pandemiei, cu oameni care împingeau cărucioare pline cu hârtie igienică și alimente, devin din nou de actualitate în Marea Britanie.

Featured Posts
Recent Posts
Archive