Londra intenționează să modifice regulamentul acordului de Brexit

September 9, 2020

    

 

             Asaltați de evenimente mondiale care pun viața fiecărui om al acestei planete în risc, celelalte subiecte naționale par să pălească în fața amenințării și importanței de care beneficiază acum pandemia de coronavirus. La fel se întâmplă și în cazul britanicilor care au pus pe locul doi ieșirea din Uniunea Europeană și nevoia încheierii unui acord comercial pentru o relație mai eficientă de după Brexit.

            Cu numai cinci luni rămase până la încheierea oficială a parteneriatului dintre UE și Marea Britanie, europenii caută să amintească celeilalte tabere că este esențial să se stabilească condițiile despărțirii dacă își doresc protecția și siguranța britanicilor aflați pe teritoriile statelor membre.

         La finalul lunii august, negociatorul-șef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a reluat apelul său la convenirea până la finalul lunii octombrie a unui acord. „Dacă vrem să ratificăm un nou tratat într-o manieră sigură înainte de finalul anului, atunci trebuie să avem un acord până în jurul datei de 31 octombrie. Perspectivele unui acord au scăzut. Suntem foarte, foarte pesimiști cu privire la Brexit” a declarat Michel Barnier la o conferinţă a federaţiei patronatului francez, desfăşurată în apropiere de Paris. Declarația oficialilul european venise după o săptămână de negocieri cu guvernul de la Londra, încheiată fără niciun progres. De cealaltă parte, britanicii au acuzat Uniunea Europeană că face dificile în mod inutil negocierile privind relația post-Brexit. Potrivit șefului echipei de negocieri britanice, David Frost, blocul comunitar vor să îi impună Londrei o continuitate asupra ajutoarelor publice și pescuitului și dorește un acord pe aceste subiete înaintea altor puncte ale negocierilor. „Acest lucru face în mod inutil dificilă înregistrarea de progrese”, a denunţat Frost.

           În prezent, principalele divergențe dintre cele două tabere se referă la solicitarea Bruxellesului ca în schimbul unui acord de liber schimb fără cote şi taxe vamale Regatul Unit să aplice în continuare unele dintre normele blocului comunitar pentru a evita o posibilă concurenţă neloială din partea britanicilor pe piaţa europeană, şi dosarul pescuitului. Totodată, Bruxellesul doreşte un acord extins care să includă norme ale UE privind concurenţa, mediul sau fiscalitatea, în timp ce Londra ar vrea doar un acord clasic de comerţ liber.

        Documentul cu sute de pagini de regulamente și chestiuni tehnice trebuie negociate înainte de de Summitul Consiliului European din luna octombrie.

          Deloc afectat de modul în care decurg negocierile, premierul britanic, Boris Johnson a respins din start posibilitatea prelungirii perioadei de tranziție post Brexit care se va încheia în daata de 31 decembrie. Dacă UE și Marea Britanie nu vor ajunge la un acord până la acest termen, relațiile economice dintre cele două vor fi supuse exclusiv regulilor Organizației Mondiale a Comerțului.

              Recent, Ministrul britanic pentru Irlanda de Nord, Brandon Lewis, a declarat în Parlament că Marea Britanie pregătește o legislație care va „încălca dreptul internațional într-un mod foarte specific și limitat”. Afirmația acestuia a venit în contextul în care astăzi a fost publicat un proiect de lege despre care criticii cred că va modifica conținutul acordului Brexit. Potrivit înțelegerii dintre Marea Britanie și UE, Irlanda de Nord ar trebui să urmeze unele dintre regulile Blocului comunitar după sfâșitul perioadei de tranziție, pentru a garanta absența frontierei fizice și pentru a evita resurgența tensiunilor în această regiune.

             Între timp, șeful departamentului uridic al guvernului britanic, Johnathan Jones a demisionat la auzul veștii că Londra intenționează să modifice prin lege compromisurile la care a ajuns în ianuarie cu oficialii europeni, în ceea ce privește Irlanda de Nord. Jones este al șaselea ministru britanic care demisionează în 2020.

              Nu doar Irlanda de Nord are o problemă cu intenția britanicilor de a interveni asupra regulamentului de Brexit ci și mai mulți experți. Conform acestora, mișcarea este una ilegală, compromite procesul pentru pace din Irlanda de Nord și va submina șansele unui acord comercial cu UE. „Ne așteptăm ca Marea Britanie să-și onoreze angajamentele pe care le-a negociat și le-a semnat anul trecut, mai ales cu privire la drepturile cetățenilor și la Irlanda de Nord. Orice încercare a Regatului de a submina acordul ar avea consecințe grave”, a transmis David Sassoli, președintele Parlamentului European.

            „E o situație prea serioasă ca să ne jucăm cu așa ceva, e vorba despre viețile noastre, ale oamenilor care trăiesc în Nord. E vorba de protejarea acordurilor pe care le avem, nu voi sta degeaba în timp ce guvernul britanic se poartă într-un mod necinstit și se joacă cu interesele noastre”, consideră Michelle O’Neill, Northern Ireland Deputy First Minister în timp ce Daniel McCrossan, SDLP Member of the Legislative Assembly este de părere că „Boris Johnson este un bufon nepriceput în care nu putem avea încredere atunci când vine vorba de afacerile acestei regiuni. Va intra în istorie drept premierul care a ignorat Irlanda de Nord”.

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload