top of page

Peste 7.000 de cadre medicale și-au pierdut viața în încercarea de a-i salva pe cei infectați cu Cov


În ciuda faptului că opt potențiale vaccinuri anti-coronavirus sunt în faza 3 de testare înainte de a se afla la nivel mondial care este serul care va pune capăt pandemiei de Covid-19, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) avertizează că vaccinarea în masă nu are cum să devină posibilă înainte de jumătatea anului 2021. Potrivit purtătoarei de cuvânt a OMS, Margaret Harris, „niciunul dintre vaccinurile potenţiale aflate în etape avansate ale studiilor clinice nu a demonstrat până acum un semnal clar care să ateste o eficienţă de cel puţin 50%, considerată necesară de către OMS.

„Chiar nu ne aşteptăm să asistăm la o vaccinare în masă până la jumătatea anului viitor. Această fază 3 a studiilor clinice trebuie să dureze mai mult, deoarece trebuie să vedem dacă vaccinul oferă cu adevărat o protecţie şi, de asemenea, cât este de sigur. Toate datele furnizate de aceste studii trebuie să fie împărtăşite şi comparate. Mulţi oameni au fost vaccinaţi, însă noi nu ştim dacă vaccinul funcţionează... în acest moment nu avem un semnal clar care să ateste că vaccinul administrat deţine cu adevărat nivelurile cerute de siguranţă şi de eficienţă”, a declarat Margaret Harris într-o conferinţă de presă organizată la Geneva.

Primii care au aprobat deja un vaccin împotriva Covid-19, după o testare pe oameni ce a durat mai puțin de două luni, sunt rușii. Din păcate, faptul că aceștia ar fi sărit peste anumite etape ale testării și nu au făcut publice datele obținute, i-a îndemnat pe OMS, SUA și Germania să se îndoiască de eficacitatea vaccinului denumit Sputnik V. De altă parte, americanii sunt încrezători în forțele proprii și consideră că vaccinul dezvoltat de compania Pfizer Inc. ar putea fi disponibil pentru a fi distribuit cel mai devreme spre sfârșitul lunii octombrie. Dacă acest vaccin se va dovedi a fi unul eficient, inventarea lui ar putea juca un rol major în alegerile prezidențiale din data de 3 noiembrie, când Donald Trump speră să mai obțină un mandat la fotoliul din Casa Albă.

De altă parte, OMS și GAVI (Global Alliance for Vaccines and Immunization) au lansat un plan de vaccinare globală, denumit Covax, al cărui obiectiv este acela de a ajuta guvernele lumii să cumpere şi să distribuie vaccinuri într-o manieră echitabilă. Obiectivul acestui pogram este de a imuniza mai întâi persoanele din categoriile de mare risc din fiecare ţară, precum angajaţii din domeniul medical. Intenționând să procure și să furnizeze 2 miliarde de doze de vaccinuri aprobate până la sfârșitul anului 2021, Covax nu are parte și de atenția Statelor Unite care au ales să nu se alăture acestui program. „Aspectul esenţial este faptul că uşa este deschisă. Noi suntem deschişi. COVAX este un program care să asigure că orice om de pe planetă va avea acces la vaccinuri”, a precizat Margaret Harris.

Între timp, Brazilia, una dintre cele mai afectate țări din lume de pandemia de coronavirus, a depășit pragul de 4 milioane de infectări. Cea mai mare și populată țară din America Latină a raportat o creștere cu 43.773 de cazuri noi de Covid-19 înregistrate în ultimele 24 de ore, ridicând bilanțul total al contaminărilor la 4.041.638. În ceea ce privește numărul total al deceselor, Brazilia a ajuns la 124.614 morți, dintre care 834 au fost înregistrați în ultimele 24 de ore. Cu toate că a fost deja infectat cu noul coronavirus, președintele brazilian Jair Bolsonaro a respins ideea de a impune restricții și măsuri de protecție din motive economice. Dimpotrivă, acesata a cerut ca de astăzi, mai multe magazine să se redeschidă.

Lupta cu pandemia de coronavirus a devenit una epuizantă din multe puncte de vedere. De teama unui al doilea val, guvernele lumii și-au intensificat eforturile de găsire a unui vaccin salvator, mai ales că la nivel mondial, de la declanșarea pandemiei și până acum, mai mult de 7.000 de cadre medicale au murit din cauza infectării cu Covid-19.

„Faptul că peste 7.000 de persoane au murit încercând să-i salveze pe alţii reprezintă o criză de o amploare considerabilă. Printre aceste decese, cel puţin 1.320 au survenit în Mexic, cel mai mare număr cunoscut pentru o singură ţară. “Toate cadrele medicale au dreptul să fie în siguranţă la locul de muncă, este scandalos că atât de mulţi oameni plătesc cel mai ridicat preţ. În opinia mea, numărul declarat al victimelor în domeniul sănătăţii ar putea fi mai mic decât cel real în mai multe ţări, iar faptul că guvernul mexican dispune de o situaţie detaliată ar explica numărul mare declarat în această ţară în comparaţie cu alte state”, a declarat Steve Cockburn, şeful programului de Justiţie socială şi economică al Amnesty International, citat într-un comunicat. După Mexic se află Statele Unite (1.077 de decese), Marea Britanie (649), Brazilia (634), Rusia (631), India (573), Africa de Sud (240), Italia (188), Peru (183), Iran (164) şi Egipt (159), potrivit Amnesty.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page