top of page

Specialiștii americani ar putea aproba vaccinarea populației înainte să încheie testarea serului ant


În timp ce omenirea a ajuns la un bilanț de peste 25 de milioane de infectări și aproape 850.000 de decese cauzate de noul coronavirus, cea mai afectată țară din lume a depășit pragul de 6 milioane de cazuri. În ceea ce privește numărul de morți cauzate de Covid-19, Statele Unite ale Americii sunt foarte aproape de a înregistra 190.000 de decese. În competiție cu alte țări, americanii simt acum o datorie mondială de a pune pe piață un vaccin anti-coronavirus. Mai mult, după ce Rusia a anunțat acum câteva săptămâni că specialiștii ruși au aprobat primul ser împotriva Covid-19 din lume, americanii i-a acuzat că ar fi sărit peste mai multe etape de testare, așa cum cere norma sanitară.

Pentru că în prezent, mai multe țări sunt în cursa de a găsi vaccinul funcțional, americanii ar putea aproba vaccinarea populației înainte să încheie testarea serului. Astfel, presiunea politică îi determină pe experții americani să se conformeze așteptărilor autorităților și să producă cât mai curând un vaccin care să aducă mândrie națiunii. Fără să ia în calcul dacă vaccinul va fi unul viabil sau nu, Șeful Agenției Federale Americane a Medicamentelor a declarat recent că ia în calcul permiterea aprobării sau utilizării de urgență a vaccinului, chiar dacă producătorul lui nu a încheiat testele finale. „În prezent, nu există date exacte cu privire la vaccin și nu se poate spune cu certitudine că o dată injectat pacienților beneficiile depășesc riscurile. Nu există un standard științific pentru un vaccin care ar ajunge la zeci de milioane de oameni”, a declarat Andy Slavitt, administrator al unui centru de sănătate din SUA.

De altă parte, un grup de experţi medicali susţine că o comisie independentă ar trebui să evalueze datele înainte ca FDA să dea undă verde vaccinului. „Mulţi oameni trebuie să se vaccineze şi, dacă nu o fac... vom avea un vaccin şi nu ne va folosi la nimic” a spus dr. Seema Yasmin, fost medic la centrul de Control al Bolilor Transmisibile. În același timp, și varianta conform căreia vaccinul ar trebui injectat în două doze la un interval de două săptămâni este una din ce în ce mai agreată. „Sper într-un vaccin, dar sunt la fel de convinsă în acest moment că putem opri răspândirea comunitară cu ajutorul măştilor, distanţându-ne social şi evitând aglomeraţia”, a transmis Dr. Deborah Birx, șefa echipei de la Casa Albă care se ocupă de problema coronavirusului.

Între timp, campusurile universitate de peste ocean pare să ridice multe semne de îngrijorare după ce virusul pare să se propage cu o viteză uluitoare. „Am avut o petrecere de amploare săptămâna trecută, de acolo am avut câteva cazuri de COVID. 20 de cazuri s-au transformat în 105 cazuri. Am luat imediat măsuri”, a explicat Jim Malatras, rector la Universitatea de Stat din New York.

La capătul opus al lumii, Rusia a depășit pragul de 1 milion de infectări cu coronavirus. În pragul redeschiderii școlilor, autoritățile au implementat noi măsuri de securitate obligatorii împotriva Covid-19 iar președintele rus, Vladimir Putin le-a cerut elevilor și studenților, într-o alocuțiune televizată, să respecte noile protocoale sanitare implementate la deschiderea anului școlar. Dacă ceremoniile tradiționale de la începerea noului an școlar au fost anulate, purtarea măștilor de protecție de către cadrele didactice este obligatorie în școlile din Moscova. Aceștia sunt însă autorizați să le scoată în sălile de clasă, cu condiția să păstreze o distanță de securitate față de elevi. Cu 4.729 de cazuri înregistrate în ultimele 24 de ore, Rusia a atins un bilanț de 1.000.048 de infectări cu noul coronavirus. În ceea ce privește numărul de decese, acesta a crescut la 17.299 după ce autoritățile sanitare au anunțat 123 de morți de ieri și până astăzi.

Între timp, tot mai multe țări își închid granițele pentru a se proteja de riscul de a răspândi pandemia de coronavirus, lovindu-se astfel cu un al doilea val acum în prag de toamnă. În Europa, Ungaria este țara care a avut curajul de a închide frontierele tuturor străinilor cu excepția turiştilor din Cehia, Slovacia şi Polonia. În acest sens, Comisia Europeană a atenționat astăzi guvernul de la Budapesta, în legătură cu orice discriminare bazată pe naționalitate, făcând apel la importanța integrității Spațiului Schengen. „Astăzi, (comisarul european pentru Afaceri Interne) Ylva Johansson şi cu mine am trimis o scrisoare guvernului ungar în care reamintim importanţa (păstrării) integrităţii Spaţiului Schengen şi aplicării de măsuri la frontiere în mod nediscriminatoriu pentru toţi cetăţenii şi rezidenţii din UE. Orice măsură care nu va respecta aceste principii fundamentale ale dreptului european va trebui, bineînţeles, retrasă imediat. Comisarii ar urma să discute cu autorităţile ungare pentru a obţine mai multe informaţii”, a anunțat pe Twitter, Comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page