Cel mai mare critic al regimului politic de la Kremlin este suspectat de otrăvire

August 21, 2020

 

 

          Regimul de la Kremlin a intrat din nou în vizorul presei internaționale după ce săptămâna aceasta, două evenimente au atras atenția liderilor mondiali. Primul este reprezentat de propunerea pe care a făcut-o Vladimir Putin președintelui țării Belarus, oferindu-se să intervină militar în criza politică declanșată de contestarea rezultatului alegerilor prezidențiale în care, Alexander Lukashenko ar fi fost votat de 80% din belorusi să rămână la cârma țării. Al doilea eveniment îl are în prim plan pe opozantul puterii de la Kremlin, Aleksei Navalnîi. Potrivit purtătoarei sale de cuvânt, Kira Iarmuş, Navalnîi se află în prezent la terapie intensivă după ce ar fi fost otrăvit. 
          În vârstă de 44 de ani, acesta a început să se simtă rău în timpul zborului de întoarcere spre capitala rusă Moscova din oraşul siberian Tomsk. Imaginile unei filmări surprinse de un martor arată chinul cu care se luptă opozantul rus și țipetele acestuia de durere. Din cauza degradării stării sale de sănătate, avionul a fost nevoit să aterizeze de urgență la Omsk, de unde Navalnîi a fost dus la spital cu suspiciunea de otrăvire. 
             Cu toate că mulți ruși suspectează Kremlinul de o tentativă de otrăvire pentru a-l înlătura definitiv pe unul dintre cei mai mari critici ai lui Vladimir Putin, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat ieri că îi urează ”însănătoşire rapidă” victimei. ”Ştim că este într-o stare gravă. Ca în cazul oricărui cetăţean rus, îi urăm o însănătoşire rapidă”, a declarat Peskov.
            Fiind imediat plasat la terapie intensivă şi conectat la un aparat de respiraţie artificială, Navalnîi se află acum în mâinile medicilor care fac tot posibilul să îi salveze viața. În prezent, starea opozantului este “stabilă”, iar potrivit lui Anatoli Kalinicenko, directorul adjunct al Spitalului de Urgenţă Nr. 1 din Omsk, “este prea devreme pentru a se confirmă teza otrăvirii”. 
             “Presupunem că Aleksei (Navalnîi) a fost otrăvit cu ceva ce a fost pus în ceaiul său. Aceasta este singura băutură pe care el a consumat-o în această dimineaţă. Doctorii spun că toxina a fost absorbită mai repede odată cu lichidul fierbinte. Aleksei este acum în stare de inconştienţă”, a scris purtătoarea de cuvânt a lui  Aleksei Navalnîi, pe Twitter. Mai mult, potrivit acesteia poliţia şi membri ai Comitetului de Anchetă, însărcinat cu cele mai grave cazuri penale, au ajuns la spitalul din Omsk, cerând să vadă lucrurile personale ale lui Navalnîi.
              Considerând că viața oponentului continuă să fie amenințată de regimul politic chiar și pe patul de spital, Kira Iarmîş a vorbit și despre posibilitatea transferării victimei în străinătate, asta după ce Franţa şi Germania s-au oferit joi să acorde “tot ajutorul medical”, în timp ce un avion medical a fost închiriat în timpul nopţii de un ONG din Germania pentru a-l aduce mai târziu pe Aleksei Navalnîi. 
        “Medicul-şef a anunţat că Navalnîi nu este transportabil. Ar fi fatal ca el (Navalnîi) să fie lăsat la spitalul neechipat din Omsk, cu un diagnostic încă nestabilit. Doar decizia apropiaţilor lui Aleksei Navalnîi nu este suficientă pentru a demara transferul lui în străinătate, dacă medicii refuză“, a explicat Iarmîş. 
              De altă parte, încercând să dea asigurări că nu există nicio reținere din partea Kremlinului, Dmitri Peskov a transmis că refuzul transferului lui Navalnîi în străinătate este o decizie ″pur medicală″⁣. Dimpotrivă, medici germani au sosit vineri în Rusia şi au fost invitaţi să se alăture medicilor ruşi care îl tratează pe Navalnîi. În cursul acestei dimineți, medicul-şef de la spitalul din Siberia unde este tratat opozantul Kremlinului Aleksei Navalnîi a declarat că acesta a fost diagnosticat cu o boală metabolică a cărei cauză este glicemia scăzută. 
             “Până la această oră nicio otravă nu a fost identificată în sânge şi urină, nu sunt urme ale unei asemenea prezenţe. Nu credem că este vorba de o otrăvire”, a spus Anatoli Kalinincenko, director-adjunct al spitalului de urgenţă nr.1 din Omsk, unde a fost internat opozantul rus. Conform medicilor ruși există cinci diagnostice posibile în cazul opozantului rus și că rezultatele testelor vor fi disponibile în maxim două zile. 
               Zvonurile însă vorbesc despre o musamalizare a cazului și despre faptul că poliția ar fi confirmat existența unei substanțe nocive în corpul lui Navalnîi. Potrivit unui apropiat al lui Navalnîi, un oficial din poliție ar fi fost detectată o substanță extrem de nocivă în corpul acestuia, care este periculoasă pentru toate persoanele din jur, medicii fiind nevoiți chiar și să poarte costume de protecție.
               „Așteaptă ca toxinele să iasă și să nu mai fie detectate în corp. Ei aşteaptă că toxinele să iasă şi să nu mai fie detectate în corp. Nu există nici diagnostic, nici analiză. Viaţa lui Aleksei este în mare pericol”, a denunțat Leonid Volkov, mâna dreaptă a lui Navalnîi. 
            De altă parte, Viaceslav Guimandi, directorul juridic al Fondului de Luptă împotriva Corupţiei (FBK) al opozantului, a scris pe Twitter că “nu există niciun dubiu în legătură cu faptul că Navalnîi a fost otrăvit pentru activităţile şi poziţiile sale politice”.
              Aleksei Navalnîi este principal opozant al Kremlinului după ce a făcut mai multe dezvăluiri despre corupţia elitelor din Rusia. În trecut, acesta a mai fost victima unor atacuri fizice are i-au pus viața în pericol. În 2017, a fost stropit în ochi cu un produs antiseptic la ieşirea din biroul său din Moscova iar în iulie 2019, în timp ce ispăşea o scurtă pedeapsă cu închisoarea, a susţinut de asemenea că a fost otrăvit cu o substanţă chimică necunoscută. Atunci, autorităţile au vorbit despre o “reacţie alergică” şi au dat asigurări că nu au găsit “nicio substanţă toxică”.

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload