19,57 milioane de cazuri de infectare şi mai mult de 725.900 de decese cauzate de coronavirus la nivel global

August 10, 2020

 

 

 

      Cu fiecare oră, omenirea continuă să piardă suflete în lupta cu pandemia de coronavirus, fapt care face ca sarcina specialiștilor de a găsit un vaccin anti-Covid-19 să fie primordială și esențială. Din păcate, cu toate că mai multe seruri au ajuns în etapa finală de testare, în prezent nu există nicio garanție că acestea vor funcționa garantat atunci când vor ajunge în ultimul punct al creației. Între timp, Statele Unite ale Americii au depășit un nou record de contaminări, atingând pragul psihologic de 5 milioane de infectați cu noul coronavirus. Acest bilanț plasează SUA pe primul loc în clasamentul celor mai inghenunchiate țări de pandemie, reprezentând un sfert din totalul de contaminări înregistrate pe globul pământesc. În ceea ce privește cifra deceselor cauzate de Covid-19, această a ajuns la 162.422. 

           Conform responsabilului american pentru pandemia cu coronavirus în SUA, Dr. Anthony Fauci trage speranța că până la finalul anului, ar putea exista cel puţin un vaccin sigur şi funcţional. Mai optimist decât s-a arătat expertul, președintele Donald Trump crede că până pe 3 noiembrie - dată la care au loc alegerile prezidenţiale - este posibil ca SUA să aibă deja un vaccin împotriva Covid-19.

       În timp ce India ocupă locul trei în clasamentul celor mai afectate țări de pandemie, Brazilia rămâne pe locul doi, depășind în weekend pragul de 3 milioane de contaminări și peste 100.000 de decese. Mai precis, autoritățile au înregistrat 100.477 decese cauzate de virus și 3.012.412 de cazuri, însă numărul ambelor categorii se crede a fi mult mai mare din cauza testării insuficiente. 

           Potrivit datelor oficiale, noul coronavirus a ucis 50.000 de oameni în trei luni, iar acest număr s-a dublat în doar 50 de zile. Cu toate că a simțit pe propria piele cum este să fii infectat cu Covid-19, președintele Jair Bolsonaro a decis că brazilienii se pot întoarce la normalitate, fapt pentru care a permis redeschiderea magazinelor și restaurantelor. Cea mai mare temere a liderului brazilian este că economia țării să nu fie afectată de această „mică gripă”. Mai mult, liderul de extremă dreaptă, a combătut restricțiile impuse de guvernanții statului pentru combaterea pandemiei și s-a alăturat frecvent mulțimilor de suporteri, uneori fără mască de față. În schimb, experții s-au plâns de lipsa unui plan coordonat de guvernul Bolsonaro, acuzându-i pe politicieni că s-au concentrat mai mult pe repornirea economiei decât pe împiedicarea răspândirii pandemiei și salvării câtor mai mulți oameni. Numărul colosal de infectari și decese în Brazilia nu mai este o surpriză atât de mare având în vedere că răspunsul guvernului federal este dirijat de un general de armată care nu are experiență în sănătatea publică. Doi foști miniștri ai sănătății, ambii medici, au părăsit locul de muncă după ce nu au fost de acord cu președintele cu privire la măsurile de distanțare socială și utilizarea hidroxiclorochinei că tratament.

        “Ar trebui să trăim în disperare, deoarece este o tragedie, ca un război mondial. Dar Brazilia se află sub o anestezie colectivă. Luați coronavirus și, dacă este grav, există terapie intensivă. La asta se rezumă astăzi politica noastră”, a spus dr. José Davi Urbaez, un membru superior al Societății de Boli Infecțioase. 

          Australia este o altă țară unde numărul de decese cauzate de Covid-19 a explodat dintr-odată. Îngrijorat de această situație alarmantă, premierul australian Scott Morrison a decisă ca granițele să rămâne închise până la finalul anului, afirmând că este improbabil că frontierele interne dintre statele australiene să fie deschise înainte de Crăciun. 

          În timp ce australienii au confirmat astăzi, 322 de noi infectari raportate doar într-o singură zi, numărul deceselor din ultimele 24 de ore i-a speriat pe oficiali. Motivul îl reprezintă faptul că cele 19 morți înregistrate de ieri și până astăzi este deja cea mai mare creștere în interval de o zi. Melbourne, al doilea cel mai mare oraș al Australiei și epicentrul celui de-al doilea val de epidemie, a început să își revină din criza pornită acum o săptămână, având în vedere că măsurile drastice de izolare impuse aici dau rezultate. “Sunt mai optimist astăzi (în ce priveşte redeschiderea frontierelor) decât am fost săptămâna trecută”, le-a spus Morrison reporterilor la Canberra, cerându-le liderilor statelor australiene să coopereze pentru a le permite locuitorilor blocaţi în alte state să revină acasă. Potrivit Protv, “Melbourne, metropolă cu aproape 5 milioane de locuitori, a impus măsuri restrictive de la începutul lunii iulie pentru populaţie şi comerţ”. 

       Cu aproximativ 21.000 de cazuri de COVID-19 şi 314 decese, Australia a înregistrat totuşi mai puţine infectări şi decese decât multe alte ţări dezvoltate.

De altă parte, făcând abstracție de îngrijorarea medicilor, după o scădere substanţială a numărului de infectări, autoritățile pakistaneze au decis să ridice restricţiile impuse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus. “Asociaţia medicală din Pakistan este surprinsă de decizia de deschidere a tuturor sectoarelor în acelaşi timp“, a declarat secretarul general Qasier Sajjad, îngrijorat că decizia pripită a guvernului ar putea duce la o nouă creştere a numărului de infectări, care ar pune sub presiune fragilul sistem medical din ţară.

          În cursul zilei de astăzi, Ministerul Sănătăţii a raportat 539 de cazuri noi de contagiune şi 15 decese în ultimele 24 de ore, cifre care ridică bilanțului pagubelor făcute de noul coronavirus la 284.660 de contaminări şi 6.097 de decese. 

             Începând de astăzi, toate magazinele şi industriile pot funcţiona normal, ceea ce înseamnă că oamenii vor putea frecvența cinematografe, centre de înfrumuseţare şi relaxare, temple. Totuşi, instituţiile de învăţământ şi sălile de căsătorie vor rămâne închise până la 15 septembrie.

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts

September 14, 2020

Please reload

Archive
Please reload