top of page

2.750 de tone de azotat de amoniu sunt cauza catastrofei de la Beirut, a căruit bilanț provizoriu a



Pământul s-a zguduit ieri la amiază în capitala Libanului, după ce o explozie nimicitoare s-a simțit de la o depărtare de sute de kilometri (chiar și în Nicosia, capitala insulei Cipru, situată la 240 de kilometri distanță). Speriați că ar fi fost victima unui atentat terorist, oamenii au început să filmeze scenele din timpul impactului și după explozie. Fără să stea pe gânduri, mulți s-au grăbit să speculeze anumite teorii, de la implicarea americanilor sau a israelienilor, până la detonarea unei bombe nucleare.

Dacă inițial se vorbea despre 10 morți și sute de răniți, un bilanț provizoriu efectuat la câteva ore după dezastru, număra ce puțin 100 de morți și 4.000 de răniți. Din nefericire, autoritățile vorbesc deja despre posibilitatea unui bilanț mult mai mare având în vedere că multe persoane sunt date dispărute iar căutările din următoarele ore ar putea scoate la lumină mult mai multe cadavre.

Amintind despre bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki, din 1945, catastrofa de la Beirut a debutat cu un incediu în apropierea portului, urmând o deflagratie care a înălțat un nor de fum la câteva zeci de metri în aer. După primele investigații, s-a constatat că totul ar fi pornit de la 2.750 de tone de azotat de amoniu, confiscate de pe o navă și ținute de șase ani, într-un depozit în condiții precare. “Este inadmisibil ca o încărcătură de nitrat de amoniu, estimată la 2.750 tone, să fie prezentă de şase ani într-un depozit fără măsuri de precauţie. Este inacceptabil şi nu putem să păstrăm tăcerea în această problemă. Nu vom cunoaşte liniştea până când nu vom găși persoana responsabilă pentru ceea ce s-a întâmplat ca să dea socoteală. Ceea ce s-a întâmplat astăzi nu va trece nepedepsit, responsabilii vor plăti preţul pentru acest dezastru. E o promisiune pentru cei decedaţi şi pentru răniţi. E un angajament naţional, vom face dezvăluiri despre acest depozit periculos care era acolo de şase ani, din 2014”, a declarat premierul Hassan Diab, în faţa Consiliului Suprem de Apărare reunit în şedinţă de urgenţă.

“Este inacceptabil că 2750 de tone de nitrat de amoniu să fie depozitate şase ani fără măsuri de securitate”, a denunţat Michel Aoun, președintele Libanului.

Între timp, Consiliul Suprem de Apărare a recomandat guvernului să declare “stare de urgenţă” timp de două săptămâni în Beirut, timp în care o “putere militară supremă va fi responsabilă de toate prerogativele în materie de securitate”.

În timp ce Guvernul libian a izbucnit în lacrimi, imaginile care au ajuns pe internet au înfiorat întreaga planetă. Produsă în jurul orei 18:30 în portul din Beirut, deflagratia a avut loc în fața a mii de localnici care au urmărit incendiul de la distanță. Unda de șoc care a urmat, a fost atât de puternică încât a distrus ferestrele clădirilor pe o rază de câţiva kilometri, a provocat prăbuşirea faţadelor şi a avariat numeroase autoturisme. „Am văzut o lumină puternică şi nu am mai auzit nimic. M-am uitat la taximetrist, am vrut să mă asigur că şi el trece prin acelaşi lucru. A oprit măşina, s-a uitat la mine şi atunci am auzit o explozie foarte puternică. Geamurile maşinii s-au spart, maşinile din jurul nostru, clădirile... toate geamurile s-au spart. Ploua cu sticlă peste tot în Beirut. Casa mea e la kilometri distanţă de locul exploziei şi tot ce-am văzut a fost sticlă spartă peste tot, peretele crăpat.... tot cartierul era devastat”, descrie Hadi Nasrallah, martor al exploziei.

Spitalele din capitala libaneză sunt copleșite de numărul mare de victime în timp ce numeroși răniți au fost nevoiți să se întoarcă din drum pentru că medicii nu mai aveau unde să îi trateze. În schimb, autoritățile au făcut apel la localnici să doneze sânge pentru a salva cât mai multe vieți.

Explozia a fost atât de puternică încât sediul guvernului şi reşedinţa premierului libanez au fost avariate, la fel şi birourile locale ale postului CNN, la câţiva kilometri distanţă de locul catastrofei. „Ceea ce am simţit... şi, în această clădire, aici erau birourile CNN, s-a simţit ca un cutremur urmat de o explozie uriaşă. A distrus geamurile şi aici... unde era înainte studioul nostru, ramele ferestrelor, puteţi să vă faceţi o idee despre nivelul de distrugere”, a explicat Ben Wedeman, corespondent CNN.

Pentru a nu lăsa presa sau speculațiile să se îndrepte către o țintă falsă, oficialii libanezi au exclus acuzațiile potrivit cărora Israelul ar fi de vină pentru deflagraţie, teorie apăruta deja pe reţelele sociale. De altă parte, și un ministru israelian a respins, de asemenea, ideea că țara să ar fi avut ceva de-a face cu incidentul. Mai mult, Israelul a anunţat că s-a oferit să trimită ajutoare umanitare în Liban. ″Vrem doar să dăm o mână de ajutor. Oricine vine va fi tratat şi va fi externat sănătos şi întreg″⁣, a transmis doctorul Masad Brahoum, şeful Centrului Medical Galileea din Nahayira. Din cauza lipsei relațiilor diplomatice dintre Liban și Israel, oficialii libanezi au refuzat ajutorul israelian, precizând: ″Nu primim ajutoare de la un stat inamic″⁣.

În Statele Unite ale Americii, Donald Trump s-a grăbit să speculeze faptul că exploziile au semănat cu un „atentat teribil”. “M-am întâlnit cu generalii noştri şi se pare că nu a fost un accident industrial. Se pare, în opinia lor, că a fost un atac. A fost un fel de bombă. Statele Unite sunt pregătite să sprijine Libanul. Vom fi acolo să ajutăm. Pare un atac teribil”, a declarat liderul de la Casa Albă, într-o conferinţă de presă.

Nitratul de amoniu, descărcat de pe un vas aflat sub sechestru în port în 2013, apoi stocat într-un depozit de acolo, este un îngrășământ chimic dar și o componentă a exlozibililor. Nitratul de amoniu poate exploda dacă se supraîncălzeşte, de aceea este şi folosit la producerea substanţelor explozibile - iar ca îngrășământ, e utilizat numai sub formă de amestec cu alte substanțe.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page