top of page

„Mai devreme sau mai târziu, întreaga planetă va experimenta pe propria piele cum este să ai Covid-1


Lupta pentru găsirea unui vaccin care să oprească pandemia de coronavirus pare să fi intrat într-o cursă contra-cronometru având în vedere că în fiecare zi, numărul de cazuri cu infectari și decese crește alarmant. În ciuda faptului că se fac progrese remarcabile în ceea ce privește testarea unui posibil vaccin, experții nu pot garanta faptul că acesta va reprezenta în final, soluția absolută. Deocamdată, mai multe companii americane, ruse și britanice lucrează de zor la rezolvarea acestei pandemii, însă rezultatul poate apărea abia la începutul anului viitor. Între timp, sarcina prevenirii răspândirii pandemiei revine în totalitate oamenilor și autorităților care vor trasa din punct de vedere legislativ, traiectoria care trebuie urmată în lupta cu acest inamic invizibil. De altă parte, un specialist de la Universitatea din Minnesota avertizează că omenirea va avea de-a face cu acest virus pentru totdeauna. Conform doctorului epidemiolog, Michael Osterholm „mai devreme sau mai târziu, întreaga planetă va experimenta pe propria piele cum este să ai Covid-19”. Potrivit MarketWatch, Osterholm a prezis că noul coronavirusul va deveni o pandemie mondială încă din 20 ianuarie când autoritățile sanitare chineze au publicat secvența ADN pentru un nou coronavirus care a îmbolnăvit zeci de oameni în China. „A două zi, Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor au confirmat primul caz din Statele Unite a unei persoane infectate cu ceea ce a devenit cunoscut sub numele de COVID-19. De atunci, pe măsură ce focarele s-au intensificat și virusul s-a răspândit în Europa, iar apoi în America, Osterholm, care conduce Centrul pentru Cercetări și Politici pentru Boli Infecțioase, a devenit una dintre cele mai importante voci în ceea ce privește pandemia de coronavirus”, informează Pro Tv. În vârstă de 67 de ani, medicul consideră că noul coronavirus va fi prezent pentru tot restul vieților noastre. Astfel spus, Osterholm nu crede în teoria primului val, o acalmie, urmată de alte valuri. „Nu asta se întâmplă aici. Vom avea de-a face cu acest virus pentru totdeauna. Vaccinurile eficiente și sigure vor fi foarte importante în lupta împotriva acestui virus. Dar întreaga lume va experimenta Covid-19 până la sfârșitul timpului. Și dacă nu obținem imunitate durabilă, ne uităm la revaccinare, de obicei, dacă putem face acest lucru. Cu adevărat trebuie să ne obișnuim cu faptul că vom trăi cu acest virus, cel puțîn pe durata vieții mele și, în același timp, nu înseamnă că nu putem să îl învingem”, a mărturisit epidemiologul. Având în vedere că acest virus a lovit pe neașteptate toate țările lumii, ridicând pagubele mondiale la o cifră imposibil de calculat, s-ar fi presupus că lupta pentru găsirea unui vaccin ar fi una comună. Din păcate, chiar și în față suferinței, interesele politice și competita internațională par să nu se diminueze. Reamintindu-le cât de esențial este ca planeta să coopereze în acest moment, cercetătorul șef al Organizaţiei Mondiale Sănătăţii (OMS), Soumya Swaminathan, a declarat ieri că orice ţară care sprijină iniţiativa de finanţare Covax are şanse mai mari să obţină un vaccin de succes pentru Covid-19. Prezent la un briefing de presă organizat la Geneva, Swaminathan a afirmat că cu cât mai multe ţări se vor alătura Covax, o schemă menită să garanteze accesul rapid şi echitabil la nivel global la vaccinurile pentru Covid-19, cu atât sunt mai mari vor fi şansele de succes. Până în prezent, 75 de țări și-au exprimat interesul de a se alătura Covax care este condus de alianţa pentru vaccinuri GAVI, OMS şi Coaliţia CEPI pentru inovaţiile în domeniul pregătirilor pentru epidemii. Obiectivul său este de a furniza 2 miliarde de doze de vaccinuri eficace aprobate pentru Covid-19, până la sfârşitul anului viitor. Multe agenții de sănătate la nivel mondial și-au deja exprimat îngrijorarea asupra faptului că țările mai bogate vor merge singure în cursa pentru un vaccin împotriva noului coronavirus, încheind acorduri cu producăto-rii de medicamente, pentru a asigura milioane de doze de vaccinuri candidate pentru propriii lor cetăţeni. Până în prezent, la nivel mondial peste 17 milioane de oameni s-au îmbolnăvit cu Covid-19, dintre care aproximativ 700.000 au murit. Îngrijorător este faptul că media de vârstă a celor infectați se schimbă continuu. Dacă inițial se credea că doar cei cu probleme de sănătate sunt pasibili de infectare, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, „tinerii nu sunt invincibili în fața Covid-19”. „Tinerii nu sunt invincibili în faţa Covid-19 şi trebuie să ia aceleaşi măsuri de precauţie că restul populaţiei pentru a se proteja pe ei şi pe ceilalţi. Tinerii pot fi infectaţi şi tinerii pot muri”, a avertizat a joi directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesu.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page