top of page

Trump este acuzat de ororile pandemiei de coronavirus în SUA: “Toți știu că tu ai greșit”


Cea mai puternică țară din lume care conduce detașat domenii precum economia, tehnologia, cultura, armata și politica este în momentul de față, cea mai afectată de pandemia de coronavirus. În ciuda faptului că primul caz raportat pe glob a fost în China, la finalul anului trecut iar tranziția acestuia pe teritoriile europene a mai durat o lună, autoritățile americane susțin că nu au avut suficient timp la dispoziție pentru a se pregăti de dezastrul pe care pandemia îl prevedea. Pentru a se scuza, administrația Donald Trump caută să arunce vina pe oficialii chinezi pe care îi acuză de lipsă de transparență la debutul confruntării lor cu acest virus.

De altă parte, cetățenii din Statele Unite ale Americii consideră că liderul de la Casa Albă nu a tratat cu seriozitatea pandemia de coronavirus fapt care a condus în prezent la un număr record de contaminări și decese cauzate de Covid-19.

Cu gândul la economie și la imaginea de erou al SUA, Trump a insistat încă din mijlocul crizei sanitare, ca Statele Unite să se întoarcă la normalitate, ignorând astfel sfaturile specialiștilor care avertizau cu privire la o explozie de victime.

După ce s-a considerat oportun momentul de a redeschide economia, SUA a ajuns să se confrunte cu o explozie de cazuri. Dacă la debutul său aici, New York-ul a fost cel mai afectat de pandemie, în prezent, coronavirusul a creat noi focare în Texas, California și Arizona, unde situația este pe cale să devină apocaliptică. Potrivit Protv, “în Texas se anticipează că, la jumătatea acestei luni, numărul noilor internări va ajunge la 2.000 pe zi, mult mai rău decât au stat lucrurile în New York când pandemia era în toi”.

“Ne confruntăm cu o explozie de cazuri. Încă nu suntem depăşiţi, dar oricum e copleşitor”, a mărturisit Adam Sahyouni, asistentă-șefă la Spitalul metodist din San Antonio, Texas. Aici, în ultima lună, numărul celor testaţi pozitiv a sărit de la 3,6% la peste 20%.

Cu o atenție deosebită asupra femeilor însărcinate, asistenta Meagan VanDewark precizează că obișnuita poză a mamei care îşi ţine pentru prima oară bebeluşul în braţe nu se poate face în cazul femeilor infectate cu Covid-19. “Imediat ce copilul se naşte ne este adus nouă la uşă. Mama îşi poate zări bebeluşul doar pentru o clipă. Virusul nu se transmite în uter, dar poate fi dat copilului în momentul naşterii”, a declarat Meagan VanDewark.

Potrivit medicului ginecolog, Kelly Morales “există deja studii care estimează rata asimptomaticilor la 30%. Asta înseamnă 30% dintre femeile care vin să nască?”.

De altă parte, Statele Unite se pregătește să sărbătorească cea mai importantă zi din an și anume, ziua națională. De regulă, în dată de 4 iulie, americanii se reunesc cu familia sau prietenii, iau masa, merg la picnicuri, participă la marșuri și se bucură de un foc de artificii excepțional. Anul acesta însă, coronavirusul a stricat nu doar planurile de vacanță ale americanilor dar le amenință chiar și bucuria de a-și sărbători patriotismul. “Aş zice că, dacă vreţi să mai prindeţi luna august, faceţi bine şi staţi în casă pe 4 iulie (de ziua Americii)”, a recomandat Adam Sahyouni, asistentă-șefă.

Relaxat și optimist din cale afară, presendintele Donald Trump a declarat săptămâna aceasta că “totul va fi bine cu acest coronavirus. Cred că la un moment dat va dispărea, sper...”. În opinia specialiștilor, lupta împotriva coronavirusului este departe de a fi încheiată. “Această pandemie nu dispare, trebuie făcută să dispară, iar asta se poate face fără medicamente, fără vaccinuri, dacă ai conducători capabili şi responsabilitate individuală”, a explicat William Haseltine, fost profesor al Școlii de Medicină de la Harvard. Deocamdată, modul prin care SUA luptă cu Covid-19 impune folosirea obligatorie a măștii sanitare. Cu toate că 30 de state federale americane au recurs la această condiție, Donald Trump nu sprijină această decizie. “Nu cred că trebuie să fie obligatorie pentru că sunt multe locuri în ţară unde oamenii se ţin la o distanţă foarte mare, dacă vorbim de distanţare socială”, a transmis Donald Trump.

Enervat de faptul că Trump nu își ia în serios rolul de model pentru americani, refuzând să poarte mască, Andrew Cuomo, guvernatorul New York-ului l-a atacat pe președintele american. ”Trebuie să fii sincer cu poporul american. Recunoaște amenințarea virusului. Recunoaște că ai greșit. Nu este doar o recunoaștere. Toți știu că tu ai greșit. Trebuie să faci un mic pas, dar care va transmite un mesaj puternic: Poartă mască! Poartă mască!”

De aceiași părere este și Dr. Jonathan Reiner, cardiologist care consideră că ”ceea ce trebuie să facă SUA acum este ca fiecare american să poarte mască, fiecare american să păstreze distanțarea socială, să anuleze orice adunare cu mulți oameni în aer liber și să intensifice, nebunește testarea.” Cu toate că Florida și Arizona sunt două dintre cele mai afectate state, guvernatorii de aici s-au spălat pe mâini şi au lăsat decizia în seama autorităţilor locale, în ciuda faptului că oficialii le cer să ia măsuri ferme. “Virusul nu face diferenţe între oraşe, nu cere voie să vină dintr-o parte în alta, dintr-o jurisdicţie în cealaltă. Criză e peste tot şi avem nevoie de măsuri urgențe luate de guvernatorul Ducey”, a declarat Regina Romero, primar Tucson.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page