top of page

Donald Trump despre Covid-19: „Cred că la un moment dat oarecum va dispărea”



Pe cât de așteptat este de întreaga omenire, pe atât de mult, vaccinul împotriva pandemiei de coronavirus provoacă suspiciuni cu privire potențialul său de a eradica noul virus. În timp ce autoritățile mondiale se luptă din greu cu decizii care trebuie să salveze atât economia cât și pe cetățeni, specialiștii lucrează la foc continuu pentru a obține cât mai multe informații despre Covid-19 și a învăța astfel, cum să îl învingă. Din păcate însă, „un vaccin împotriva noului coronavius ar putea să nu ofere imunitate completă împotriva bolii”, avertizează Kate Bingham, șefa grupului de operațiuni pentru obținerea unui vaccin din Marea Britanie. În opinia acesteia, este prea puțin probabil ca un vaccin să protejeze împotriva infectării, ci mai degrabă ar diminua simptomele. În același context, specialiștii cred că vaccinurile împotriva noului coronavirus ar putea fi mai degrabă asemănătoare cu cele menite să protejeze împotriva gripei (unde riscul de a avea simptome severe în cazul în care apare o infecție, este redus). Totuși, Kate Bingham le-a transmis parlamentarilor că lumea va avea o formă de vaccin împotriva Covid-19 până la începutul anului viitor.

În prezent, pe plan mondial există mai mult de 100 de proiecte de vaccinuri anti-Covid-19, dintre care opt au ajuns în faza studiilor clinice. Conform Bloomberg, „rezultatele preliminare ale unui vaccin anti-coronavirus fabricat de la Pfizer Inc. și BioNtech SE a arătat că este eficient și i-a determinat pe pacienți să producă anticorpi împotriva noului virus”.

Testat pe 45 de adulți sănătoși împărțiți în mai multe grupuri, produsul pare din ce în ce mai aproape de o reușită. Potrivit Protv, „24 dintre voluntari au primit două injecții cu două doze diferite de vaccin experimental, 12 dintre ei au fost injectați cu o singură doză foarte mare, iar nouă pacienți au primit două doze cu cantități egale de medicament. Grupa care a fost injectată de două ori cu doze egale de medicament au produs cel mai înalt nivel de anticorpi”.

În timp ce pandemia de coronavirus a infectat pe întreg globul, aproape 10,5 milioane de persoane și a luate mai mult de jumătate de milion de vieți, mari companii biofarmaceutice și grupuri academice sunt într-o cursă strânsă pentru realizarea unui vaccin sigur și eficient împotriva coronavirusului. „Operațiunea Warp Speed ne aduce prima veste bună. Se pare că a fost nevoie de două doze din noul vaccin pentru a produce niveluri semnificative de anticorpi pentru a neutraliza virusul”, a declarat Peter Hotez, cercetător în domeniul vaccinurilor și decan al Școlii Naționale de Medicină Tropicală. Operațiunea Warp Speed este un program de administrare Trump pentru a aduce pe piață un vaccin cât mai repede posibil.

Acuzat că nu a tratat cu seriozitate gravitatea pandemiei de coronavirus, alegând în schimb să se focuseze mai mult pe incriminarea chinezilor pentru lipsa de transparență în lupta cu Covid-19, președintele american, Donald Trump nu a fost văzut niciodată cu mască în public. Preocupat de economia Statelor Unite, liderul de la Casa Albă a fost de acord cu relaxarea măsurilor de restricție în ciuda faptului că SUA este cea mai afectată țară de pandemie, raportând aproapte 128.000 de decese din peste 2 milioane de infectări. În timp ce miercuri, autoritățile americane au raportat un record de 50.000 de cazuri noi de Covid-19, Donald Trump a declarat cu convingere că „la un moment dat, coronavirusul va dispărea”.

„Nu aş avea nicio problemă să port o mască. Dacă aş fi într-o situaţie de proximitate cu oamenii, aş face asta. Cea mai mare parte a timpului, nu sunt în această situaţie, iar persoanele cu care m-am întâlnit au fost testate înainte. Sunt complet de acord cu măştile, cred că măştile sunt un lucru bun. Sunt multe locuri din ţară unde oamenii se află la mare distanţă unii de alţii. Cred că vom rezolva cu bine problema coronavirusului, cred că la un moment dat oarecum va dispărea. Sper. Şi mai cred că vom avea un vaccin în curând”, a declarat el la postul de televiziune Fox Business într-un moment în care mai multe regiuni din Statele Unite înregistrează o creştere spectaculoasă a numărului de cazuri de coronavirus.

Cu același optimism, Trump și-a încurajat cetățenii și în luna februarie. „Va dispărea. Într-o zi, ca prin miracol, va dispărea”, a spus el atunci.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page