Coronavirus a ucis peste jumătate de milion de oameni în șase luni
După ce a apărut din neant la finalul anului trecut, într-un oraș din China, noul coronavirus a început rapid și treptat, să se extindă în majoritatea regiunilor asiatice, răspândindu-se în numai o lună până în Europa. După șase luni de zile în care planeta a fost paralizată de apariția acestui inamic invizibil, despre care specialiștii încă nu cunosc foarte multe detalii, Covid-19 a devenit cea mai mare amenințare a lumii. În timp ce experții lucrează la foc continuu pentru găsirea unui vaccin, liderii mondiali se luptă din greu cu adoptarea măsurilor de restricție, salvarea economiei și protejarea cetățenilor. Din păcate, lipsa echipamentelor de protecție dar și a unor răspunsuri clare în ceea ce privește coronavirusul, au provocat în prima jumătate a anului o pandemie mondială despre care nu s-a mai auzit de sute de ani.
Înghenunchiată în fața acestui dezastru biologic, planeta a suferit peste 10 milioane de contaminări și mai mult de 500.000 de decese. În ciuda faptului că trăim vremuri extrem de evoluate, iar tehnologia servește excepțional în foarte multe situații, puterile specialiștilor în fața acestei pandemii sunt limitate. Mai mult, conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) „pandemia de Covid-19 este departe de a se fi încheiat și chiar se accelerează”. „Ieri s-au împlinit şase luni de când OMS a primit primele rapoarte despre un grup de cazuri de pneumonie cu cauză necunoscută, în China (...). Vrem cu toţii să se termine. Dar realitatea dură e că este departe de a se fi încheiat”, a declarat directorul general al organizaţiei, Tedros Adhanom Ghebreyesus. De la sfârșitul lunii decembrie 2019, când China a raportat la OMS depistarea primului caz de Covid-19, omenirea a depășit două praguri simbolice și anume, jumătate de milion de decese și mai mult de 10 milioane de persoane infectate. Conform unui bilanț realizat de AFP, cifrele exacte înregistrate până duminică erau de 500.390 de morți și 10.099.576 contaminări. Potrivit Agerpres, „numărul deceselor raportate în lume s-a dublat în mai puţin de două luni (acest număr era de 250.000 în data de 5 mai), iar 50.000 de decese suplimentare au fost înregistrate în ultimele 10 zile. Numărul de cazuri confirmate pe plan mondial s-a dublat din 21 mai şi până duminică, iar peste 1 milion de cazuri noi de COVID-19 au fost detectate în ultimele şase zile”.
La nivel mondial, Europa rămâne continentul cu cele mai multe decese (196.086 dintr0un total de 2.642.897 de cazuri). Pe locul următor se află Statele Unite – Canada ci 134.315 decese din 2.642.754 de cazuri. Următoarele clasate sunt America Latină şi zona Caraibelor (111.640 din 2.473.164 de cazuri), Asia (33.107 din 1.219.230 de cazuri), Orientul Mijlociu (15.505 din 730.977 de cazuri), Africa (9.604 din 381.396 de cazuri) şi Oceania (133 din 9.158 de cazuri). În ceea ce privește clasificarea individuală a țărilor, Statele Unite este cea mai afectată țară de coronavirus atât prin prisma numărului de decese (125.747), cât și a numărului de cazuri confirmate pozitiv (2.539.544). Cu toate că numărul zilnic al deceselor a început să scadă în luna iunie, epidemia de Covid-19 avansează în 30 din cele 50 de state americane, mai ales în cele mai mari și populate precum California, Texas și Florida. Pe locul următor, Brazilia este a doua cea mai afectată țară din lume, cu 57.622 de morți din 1.344.143 de cazuri). Clasamentul le plasează pe Marea Britanie (43.550 de morţi din 311.151 de cazuri), Italia (34.738 de morţi din 240.310 cazuri) şi Franţa (29.778 de morţi din 199.343 de cazuri) în lista celor mai afectate 5 țări din lume. Cu toate acestea, Belgia ocupă locul 1 în ceea ce pruvește cel mai mare număr de morți raportat la populația sa, cu 84 de decese la 100.000 de locuitori.
Îngrijorător este faptul că aceste bilanțuri nu reflectă decât o parte din numărul real de contaminări. Potrivit Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite, se estimează că de 10 ori mai mulţi americani au fost infectaţi în realitate cu SARS-CoV-2, adică mai mult de 20 de milioane de persoane, ceea ce ar reprezenta între 5% şi 8% din populaţia naţională.
După ce au crezut că Europa a reușit să țină sub control pandemia de coronavirus, specialiștii de la OMS au avertizat că numărul cazurilor de infectare cu Covid-19 a început să crească rapid pe bătrânul continent odată ce măsurile de restricție au fost relaxate. „Săptămâna trecută, Europa s-a confruntat cu o creştere a numărului de cazuri săptămânale pentru prima oară după mai multe luni (...) 30 de ţări au fost afectate de o creştere a noilor cazuri de coronavirus în cursul ultimelor două săptămâni. În 11 dintre aceste ţări, accelerarea transmiterii a antrenat o recrudescenţă semnificativă care, dacă nu este controlată, va împinge sistemele de sănătate la capătul prăpastiei încă o dată în Europa”, a declarat directorul pentru Europa al OMS, Hans Kluge, la o conferinţă difuzată online din Copenhaga.