Toți împotriva recomandării președintelui Klaus Iohannis de a prelungi starea de alertă
Cu un bilanț care înregistrează 20.945 de cazuri confirmate, 15.103 persoane vindecate și 1.360 de decese, România este una dintre țările care nu a fost puternic lovită de pandemia de coronavirus. Pentru aceste rezultate, autoritățile au luat din timp măsuri de restricție, izolând repede populația la domiciliu. Cu toate că solidaritatea de care au dat dovadă românii, a ajutat țara să fie mai puțin afectată de Covid-19 în comparație cu alte state europene, timpul departe de rutina cu care erau obișnuiți oamenii a creat frustrări și nerăbdarea de a reveni la normalitate.
Înțelegându-le starea, dar și gândindu-se cu responsabilitate la viitorul cetățenilor, președintele Klaus Iohannis a decis să prelungească starea de alertă dar să mai elimine din restricțiile impuse. Conform șefului statului, de la începutul săptămânii viitoare se vor deschide centrele comerciale, sălile de sport, grădinițele și pișcinele. „Faptul că având în vedere că n-avem o scădere semnificativă a numărului de îmbolnăviri noi, faptul că avem în continuare în jur de 150 de persoane la terapie intensivă, internaţi în spitale, şi faptul că weekend de relaxare s-a simţit în numărul de îmbolnăviri noi, ne face să fim în continuare precauţi şi credem că se impune prelungirea stării de alertă. Va fi un pic mai simplu, dar considerăm că nu se poate continua fără a avea acest instrument numit starea de alertă.”
În condiţiile în care România are în continuare în medie aproape 200 de noi cazuri de îmbolnăvire în fiecare zi, președintele României a decis și ca de săptămâna viitoare să poată fi organizate evenimente private cu un număr mai mare de participanţi: 20 în interior, 50 în exterior. În ceea ce privesc călătoriile în afara țării, Klaus Iohannis a stabilit un criteriu obiectiv pe baza căruia se va decide izolarea sau carantina la întoarcerea în țară. Potrivit acestuia, nu vor mai fi obligaţi să stea 14 zile acasă sau într-un centru de carantină călătorii care vin dintr-o ţară unde numărul de noi îmbolnăviri este sub 5 cazuri la un milion de locuitori în medie, în ultimele 14 zile. Totuși, este important de știut că momentan nu se încadrează statele unde trăiesc şi muncesc mulţi români. Conform cifrelor nu se califică Italia, Spania, Franța, Belgia, Suedia sau Olanda. Asta înseamnă că cei care vor reveni dintr-una din aceste ţări, sunt obligați să staţi în continuare în izolare.
Pentru ca aceste măsuri să fie legale și să intre deja în vigoare la începutul săptămânii viitoare, șeful statului le-a cerut parlamentarilor să voteze prelungirea stării de alertă.
De altă parte, potrivit purtătorului de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, partidul de opoziție nu are de gând să voteze prelungirea stării de alertă. Potrivit acestuia, nu există în acest moment din partea președintelui sau a specialiștilor niciun fel de dovadă epidemiologică necesară pentru prelungirea stării de alertă. „Nu este convingător, pentru că nu vine cu absolut niciun fel de dovadă științifică. În rest, și iertați-mă dacă credeți că această declarație a mea este în notă politică, dar starea de alertă de până acum a însemnat achiziții făcute fără nicun fel de respectare a procedurilor, a însemnat angajări de oameni pe funcții cum nu putem uita acel chelner sau șef de pompe funebre pus șef de spitale, înseamnă tot felul de tunuri financiare care nu pot fi legitimate de PSD prin votul unei prelungiri de stare de alertă. În acest moment, cu argumentele date de președinte, decizia PSD este de a nu vota în continuare starea de alertă”, a spus purtătorul de cuvânt al PSD la Digi24.
În același context, Partidul Social Democrat a enumerat într-un mesaj postat pe Facebook, mai multe motive pentru care consideră că nu este nevoie de prelungirea stării de alertă în România. „- Singurele lucruri pe care l-au făcut #temeinic în starea de alertă au fost angajările la stat a întregii clientele de partid și umplerea buzunarelor firmelor de casă din banii românilor; Nici măcar o singură mască de protecție dintre cele promise nu a ajuns până acum la persoanele vulnerabile; Nici programul de relansare economică anunțat din aprilie nu a fost prezentat; În schimb, economia s-a prăbușit iar șomajul a crescut într-un ritm amețitor. Ce se întâmplă cu firmele românești care vor da faliment dacă această stare continuă? Dar cu cei care vor îngroșa rândurile șomerilor? Unde este responsabilitatea Guvernului pe care îl conduceți față de economie? Dar față de nivelul de trai? Dar față de sănătatea bolnavilor cronici cărora le este interzis accesul la tratamente? Dovediți mai întâi românilor că starea de alertă nu este doar un paravan pentru derularea afacerilor de partid și prezentați Parlamentului studiile epidemiologice care să ateste fără dubiu necesitatea prelungiri stării de alertă. Dovediți responsabilitate înainte de a o cere!”, a scris PSD.
De altă parte, și partidele conduse de Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu au anunțat că vota împotriva prelungirii stării de alertă în România, după 15 iunie.