top of page

În lipsa studiilor clare despre Covid-19, experții tratează pandemia după „instinct”


În ciuda faptului că America Centrală și de Sud au rămas regiunile care se zbat în continuare intens cu pandemia de coronavirus, în Europa, Rusia pare să nu mai vadă luminița de la capătului tunelului și se întreabă când vor înceta să mai apară noile cazuri de contaminare. Încurajați de faptul că cele mai multe țări europene au relaxat deja măsurile de restricție, rușii au decis ca și capitala Moscova să dispună de această speranță. Cu toate acestea, pe întreg teritoriul țării, numărul de noi infectări se apropie vertiginos de pragul de jumătate de milion. În capitală, numărul de noi teste pozitive, înregistrate zilnic, nu coboară sub două mii.

Frustrați de schimbările impuse de noua criză sanitară, moscoviții au profitat ieri de prima zi de relaxare a restricțiilor. Astfel, pentru prima dată de la sfârșitul lunii martie, oricine, inclusiv cei peste 65 de ani, se pot deplasa liber . În timp ce frizeriile și saloanle de înfrumusețare au fost de asemenea, deschise, la ordinul președintelui Vladimir Putin, muncitorii fac pregătiri în Piața Roșie, pentru parada de Ziua Victoriei, pe care șeful rușilor a mutat-o de pe 9 mai, pe 24 iunie, pentru a putea fi sărbătorită cum trebuie. Potrivit organizatorilor, soldații nu vor mărșălui la doi metri unul de altul, însă locurile din tribune rezervate spectatorilor, vor fi distanțate.

Peste ocean, în Statele Unite, la 100 de zile de la detectarea primului caz confirmat cu Covid-19, orașul New York începe să își revină la normalitate. Ieri, mai multe magazine au fost deschise, fabrici și șantiere repornite, dar totul în condiții stricte de siguranță. „Aceasta e ziua în care începem să ne eliberăm de sub tirania bolii. Ziua în care dăm pagină și mergem mai departe. În orașul New York începe astăzi (ieri, n.r) prima fază a redeschiderii”, a declarat Bill de Blasio, primar New York.

De la începutul pandemiei și până în prezent, metropola a înregistrat un bilanț de peste 22.000 de decese, majoritatea în comunitățile de afro-americani și hispanici. „N-am scăpat de pericol. Dar cu siguranță am trecut de ce era mai greu. Declinul îmbolnăvirilor continuă. În restul țării încă sunt cifre în creștere”, a transmis Andrew Cuomo, guvernatorul statului New York.

De altă parte, relaxarea măsurilor de restricție a crescut numărul de infectări în Florida și Texas. Pentru a cincea zi consecutiv, Florida are zilnic câte 1.000 de cazuri noi de Covid-19, iar Texas are 1.500 de noi infectări în fiecare zi, ambele înregistrând astfel o creștere de 50% față de perioada izolării. „Totul seamănă cu pregătirea dinaintea furtunii perfecte, dacă putem să o numim aşa. A fost Ziua Eroilor, când o mulțime de oameni s-au relaxat prea tare și au uitat de precauții. Am avut, de asemenea, multe state care s-au redeschis. După care au început protestele de stradă, cu toate aceste adunări masive”, explică Dr. LaMar Hasbrouck, Former CDC Epidemiologist. Potrivit Casei Albe, președintele american, Donald Trump are pregătit un program pentru crearea unui vaccin, căruia îi spune: operațiunea viteza luminii”.

Casa Albă are un program pentru crearea unui vaccin, pe care preşedintele Trump l-a botezat cât se poate de sugestiv. Doi profesori de la Universitatea din Pennsylvania se tem, totuși, că administraţia americană va arunca prea repede vaccinul pe piaţă. „În goana pentru capital politic, (Donald Trump, n.r.) ar putea lansa vaccinul înainte să fie testat în detaliu şi dovedit că e sigur şi eficient. Ţinând cont de modul în care s-a purtat preşedintele, acest scenariu nu este unul exagerat”, au scris cei doi într-un editorial publicat în New York Times. În prezent, se fac tot felul de teste clinice pe oameni pentru zece potențiale vaccinuri, dintre care 4 în Statele Unite.

Tot legat de coronavirus, experta Organizației Mondiale a Sănătății a afirmat la începutul acestei săptămâni că transmiterea noului coronavirus de către pacienții asimptomatici este foarte rară. Ulterior, aceasta și-a rectificat declarația. Astfel, șefa OMS pentru bolile infecțioase, doctorul Maria Van Kerkhove a transmis ieri că declarația sa de luni s-a bazat doar pe două sau trei studii și că a fost vorba despre o „neînțelegere”. „Dar am răspuns la o întrebare, nu am spus că este una din politicile OMS”, s-a apărat aceasta. „Deși organizația medicală spunea încă din februarie că nu a văzut cazurile asimptomatice ca fiind o cauză majoră a răspândirii virale, observația lui Van Kerkhove, în cadrul unei conferințe de presă, a reînviat controversele privind rutele de transmitere a coronavirusului”, informează ProTv.

Din nefericire pentru credibilitatea expertei, mai mulți oamni de știință o contrazic pe Maria Van Kerkhove și spun că declarația ei nu reflectă rezultatele studiilor actuale, care arată că pacienții asimptomatici pot să răspândească ușor noul coronavirus. Considerând că izolarea este o măsură crucială în lupta împotriva Covid-19, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență în România (DSU), Raed Arafat a adăugat: „dacă eu sunt asimptomatic, dar sunt pozitiv, transmit virusul. Aceasta este teoria de până acum. Dacă vine cineva de la OMS şi ne spune că transmiterea după 14 zile nu mai e plauzibilă, atunci spunem că 14 zile stai asimptomatic şi apoi, chiar dacă eşti pozitiv, nu mai transmiţi şi poţi să pleci în comunitate. Dar noi trebuia să-i protejam pe cei care sunt vulnerabili, trebuia să oprim răspândirea de către oamenii care sunt pozitivi, dar sunt asimptomatici. Pentru că aşa s-a transmis în comunitate, urci în autobuz, nu eşti simptomatic sau eşti foarte uşor simptomatic, dar infectezi câteva persoane până ai coborât din autobuz. Asta s-a întâmplat cu cazul din Suceava”.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page