Iranul, la un pas de al doilea val al epidemiei cu Covid-19

June 4, 2020

       

 

           În ciuda faptului că un număr din ce în ce mai mare de țări ale lumii au recurs la relaxarea măsurilor de restricție, pandemia de coronavirus nu a trecut. În unele state, numărul contaminărilor cu Covid-19 a crescut considerabil după ce guvernele au dat liber oamenilor să iasă din izolare și să se întoarcă la viața de dinainte de pandemie. Rugați să poarte tot timpul măști de protecție și să păstreze distanța socială, oamenii speră ca specialiștii să găsească un vaccin care să oprească răspândirea coronavirusului. În acest sens, secretarul general al ONU, portughezul Antonio Guterres, a declarat într-o înregistrare video, că „un vaccin împotriva Covid-19 trebuie privit ca un bun public global, un vaccin pentru oameni”. Declarația făcută la deschiderea unui summit virtual internaţional organizat pentru a strânge fonduri pentru Alianţa Globală pentru Vaccinuri şi Imunizare (GAVI), a conținut și informația faptul că odată cu criza noului coronavirus, campaniile de vaccinare au întrerupte. „Douăzeci de milioane de copii nu sunt vaccinaţi complet şi unul din cinci copii nu este vaccinat deloc. Să găsim un mod sigur de a continua vaccinarea în pofida pandemiei, iar atunci când va fi disponibil un vaccin împotriva COVID-19, să ne asigurăm că toată lumea are acces la el”, a mărturisit Guterres.

            În cadrul acestui summit virtual care reuneşte peste 50 de ţări şi peste 35 de şefi de stat şi de guvern, GAVI speră să strângă 7,4 miliarde de dolari pentru a continua campaniile globale de vaccinare împotriva rujeolei, poliomielitei şi febrei tifoide, perturbate în mare parte de epidemia de COVID-19. Tot în cadrul summitului, urmează să fie lansate și apeluri la finanţare pentru achiziţionarea şi producerea unui posibil viitor vaccin împotriva COVID-19, precum şi de sprijin pentru distribuirea sa în ţările în curs de dezvoltare. În ceea ce privește vaccinul împotriva noului coronavirus, Alianța și-a propus să strângă două miliarde de dolari. „Este o nouă eră a cooperării mondiale în domeniul sănătăţii. Sper că acest summit va fi momentul în care lumea se va aduna pentru a uni umanitatea în lupta împotriva bolilor”, a declarat premierul britanic, Boris Johnson, gazda acestui summit virtual. În prezent, Marea Britanie este cea mai îndoliată țară europeană, cu aproape 40.000 de decese înregistrate din cauza Covid-19. De altfel, Marea Britanie este cel mai important contributor la GAVI, cu 1,65 miliarde de lire sterline (1,85 miliarde de euro) promise pentru următorii cinci ani.

         În timp ce alte țări europene raportează o creștere a numărului de infectări cu coronavirus după măsurile de relaxare a restricțiilor impuse de pandemie, Finlanda nu a înregistrat niciun caz de contaminare, pentru prima dată în peste trei luni. Potrivit autorităților medicale din această țară nordică cu o populație de 5,5 milioane de locuitori, „aceasta este prima zi zero din 26 februarie”. Cu aproximativ 7.000 de îmbolnăviri și 322 de decese, guvernul finlandez a început de luna trecută să ridice treptat măsurile de urgență introduse pe 18 martie. „Elevii s-au întors la şcoală pe 14 mai după opt săptămâni de închidere a unităţilor de învăţământ. Barurile, restaurantele, complexele sportive şi spaţiile culturale au fost lăsate să se redeschidă luni, cu respectarea măsurilor de distanţare socială”, informează Protv.

         În Iran însă, situația este opusă. Astăzi, cea mai afectată țară din Orientul Mijlociu a raportat cel mai mare număr de infecții cu Covid-19 din ultimele două luni. Cu 3.134 de cazuri noi raportate în ultimle 24 de ore, Iranul admite o creștere de 50% față de săptămâna trecută. Aceste cifre sugerează că țara din Orientul Mijlociu este aproape de un al doilea val. În prezent, bilanțul total al cazurilor de infectare cu Covid-19 a ajuns la 160.696, iar cel al deceselor, la peste 8.000. „Respectarea mai serioasă a distanțării fizice și a utilizării mai serioase și mai inteligente a măștilor este o necesitate absolută în zilele următoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Kianush Jahanpur, într-un interviu acordat posturilor TV de stat iraniene. Avertismentul său întărește spusele medicilor guvernamentali cu privire la numărul crescut de spitalizări legate de virus din Capitala, Teheran.

          În Mexic, numărul deceselor s-a dublat în 24 de ore și a depășit pentru prima dată pragul de 1.000, ajungând la 1.092 de decese confirmate, comparativ cu cele 470 raportate în ziua precedentă. În total, maladia Covid-19 a cauzat 11.729 de morți în Mexic, care ocupă locul al doilea în topul celor mai afectate ţări din America Latină, după Brazilia. De la începutul epidemiei și până în prezent, autoritățile mexicane au raportat 101.238 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Coordonatorul strategiei mexicane de luptă împotriva COVID-19, Hugo Lopez-Gatell, subsecretar de stat, declara vinerea trecută că Mexicul va atinge cel mai probabil un bilanţ de 30.000 de morţi.

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive