top of page

În contextul pandemiei, Franța impune carantina la domiciliu pentru persoanele venite din Marea Brit


Ultima săptămână din luna mai a acestui an, încheie un bilanț de cinci luni în care, la nivel mondial, pandemia de coronavirus a contaminat mai mult de 5,3 milioane de persoane și a luat peste 340.000 de suflete. Din totalul cazurilor pozitive cu Covid-19, în Europa au fost înregistrate peste 2 milioane (mai precis 2.001.995), dintre care aproape două treimi au fost raportate în Rusia, Regatul Unit, Italia și Franța. Din păcate, la numărul de contaminări se adaugă și 173.133 de decese, plasând Europa în topul celor mai afectate continente de pandemie.

După mai bine de două luni în care întreaga Europă și-a închis granițele, interzicând deplasările dintr-o țară în alta, iar guvernele au cerut oamenilor să stea izolați la domiciliu pentru a opri răspândirea pandemiei de coronavirus, lucrurile par să revină cât de cât la normal. Europenii fac pași mărunți dar siguri către normalitate, iar specialiștii lucrează de zor la găsirea unui vaccin care să oprească pandemia și posibilitatea unui al doilea val de contaminări.

Cu cel mai mare număr de decese cauzate de Covid-19, în Europa, în ultimele 24 de ore, Marea Britanie a raportat 118 morți, cea mai mică cifră anunțată din martie încoace. În total, numărul deceselor înregistrate în Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord a ajuns la 36.793, în timp ce bilanțul contaminărilor a crecsut până la 259.559. Un număr mai mic de decese decât erau obișnuiți oficialii să raporteze, s-a înregistrat și în Spania. De ieri și până astăzi, autoritățile sanitare spaniole au anunțat 70 de decese, un număr care pentru a opta zi consecutiv este mai mic de 100. În Spania, bilanțul pierderilor umane a ajuns la 28.752 în timp ce numărul cotaminărilor este de 235.772, cu 246 de cazuri noi, raportate în ultimele 24 de ore.

În Rusia, din nefericire, situația nu este una la fel de promițătoare. Numărul deceselor cauzate de noul coronavirus a atins un nou record pentru o zi. Astfel, în ultimele 24 de ore, rușii au făcut publice 153 de morți ridicând cifra totală la 3.541. Cu cel mai mare număr de contaminări în Europa (344.000), autoritățile de la Moscova au făcut public că 113.300 de prsoane infectate s-au recuperat deja. În prezent, autoritățile ruse sunt acuzate că nu vor să raporteze toate decesele, având în vedere că numărul morților confirmate oficial este mult prea scăzut în raport cu bilanțul total al infectărilor. Guvernul neagă însă cu vehemență și spune că Rusia a fost lovită puternic de pandemie mai târziu față de celelalte țări europene. „Numărul deceselor va crește cel mai probabil semnificativ în mai”, a declarat vicepremierul Tatiana Golikova.

Un număr și mai mare de morți înregistrate în ultimele 24 de ore din cauza pandemiei, a fost raportat în Brazilia unde, cele 965 de decese noi s-au adăugat bilanțului de 22.013 pierderi umane. Potrivit Ministrului Sănătății, numărul total de cazuri de infectare confirmare a ajuns la 347.398, plasând Brazilia pe locul doi mondial în ceea ce privește numărul de îmbolnăviri cauzate de Covid-19, după Statele Unite. Având în vedere că în cea mai mare țară din America Latină, capacitatea de testare este redusă, potrivit specialiștilor atât număr de contaminări cât și numărul de decese este unul cu mult mai mare față de cifrele raportate oficial de guvern. „Preşedintele brazilian de extremă-dreapta Jair Bolsonaro a fost puternic criticat pentru modul în care gestionează pandemiei, care a dus la plecarea a doi miniştri ai sănătăţii pe fondul opoziţiei sale faţă de măsurile de distanţare socială, dar şi în contextul promovării utilizării ca tratament a unui medicament a cărui eficienţă nu a fost demonstrată”, informează Protv.

Ca măsură de reciprocitate, Franța va institui carantina la domiciliu pentru 14 zile în cazul persoanelor venite din Spania și Marea Britanie. Această măsură este un răspuns la decizia similară luată de aceste două țări pentru persoanele revenite dintr-o călătorie internațională în vederea prevenirii apariției de noi cazuri de Covid-19 importate. „Luăm act de decizia guvernului britanic şi o regretăm. Franţa este pregătită să instituie o măsură de reciprocitate imediat ce dispoziţia va intra efectiv în vigoare de partea britanică” a transmis Ministerul francez de Interne. Anterior, Franța anunțase aplicarea măsurii „carantinei voluntare” începând de astăzi, pentru persoanele venite din Spania, țară care de asemenea a instituit carantina la domiciliu în cazul persoanelor venite din străinătate.

În China, locul de unde a izbucnit pandemia de coronavirus la finalul anului trecut, autoritățile au anunțat ieri trei cazuri noi de infectare după ce sâmbătă nu se înregistrase nicio contaminare cu Covid-19. Potrivit Direcției Sanitare Chineze, dintre cele trei cazuri, două sunt importate, iar unul este local. De la începutul pandemiei și până în prezent, oficialii chinezi au anunțat 82,974 de contaminări și 4,634 decese.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page