top of page

Epidemia de coronavirus le dă curaj rușilor să protesteze împotriva regimului de la Kremlin


Cu un început calm și un control bine stabilit asupra epidemiei de coronavirus, Rusia a devenit în ultimele săptămâni, unul dintre epicentrele virusului, plasându-se pe locul doi la nivel mondial în ceea ce privește numărul de contaminări, imediat după Statele Unite. Cu un bilanț total de peste 300.000 de infectări și aproape 3.000 de decese, premierul rus, Mihail Mișustin, a declarat că țara sa a atins vârful epidemiei, fapt care permite „ridicarea cu precauție” a măsurilor de izolare. „17 regiuni au atins criteriile pentru eliminarea pas cu pas a restricțiilor. 14 dintre ele au luat deja decizii adecvate și au ridicat restricțiile în cadrul primei etape. După cum am mai spus, acest lucru ar trebui să se facă cu atenție, astfel încât să nu stricăm echilibrul la care s-a ajuns”, a declarat premierul rus.

Mai mult de jumătate dintre contaminări sunt înregistrate în Moscova unde de altfel, spitalele, inclusiv cele de campanie, sunt la limită cu pacienții iar personalul medical a ajuns la epuizare. Acuzate că raportează un număr mic de decese în raport cu bilanțul infecțiilor, autoritățile ruse au anunțat că declară doar decesele cauzate strict de boul coronavirus, fără alte boli asociate.

Disperați din cauza situației cu care se confruntă, dar și a promisiunilor încălcate conform cărora vor primi bonusuri salariale, din ce în ce mai mulți doctori și asistenți medicali găsesc curajul să protesteze într-o țară în care regimul este unul mai puțin permisiv. Astfel, într-o țară în care nu mulți îndrăznesc să critice regimul președintelui rus, Vladimir Putin, în aceste săptămâni protestele s-au înmulțit vizibil. Conform Protv, „angajații serviciului de ambulanță din Armavir, un oraș din sudul Rusiei, au fost filmați în timp ce își exprimau nemulțumirea în cor și în condiții de respectare a distanței sociale. Aceștia erau supărați că li s-au promis bonusuri salariale, dar n-au primit nimic”. În același timp, mai mulți doctori din republica Daghestan i s-au adresat direct președintelui Putin. „Oricum am rămas puțini și nici ăia nu suntem toți plătiți. Ajută-ne, Vladimir Putin!”, a transmis un protestatar.

Dintre oficiali, singurul care își permite câte o declarație care nu urmează întru totul linia oficială este primarul capitalei ruse. „În spitalele din Moscova, numărul paciențior în stare foarte gravă este de 1.700”, a explicat Sergei Sobyanin, primarul Moscovei. În ciuda frustrării cu care se confruntă personalul medical, președintele Vladimir Putin pare bizar de detașat, dând impresia că are alte priorități. „Situația din Daghestan este dificilă și impune măsuri urgente”, a confirmat liderul de la Kremlin, în cadrul unei videoconferințe ținute cu responsabilii locali, în care a fost surprins că se juca cu stiloul de parcă ar fi fost plictisit de toată vorbăria despre pandemia de coronavirus. Aceste imagini l-a motivat pe opozantul președintelui să îi adulmece slabiciunea omului forte de la Kremlin. „Putin nu doar că a delegat responsabilitățile, dar chiar s-a ascuns de ele. Nu e deloc Comandantul suprem în această criză, ci un bătrânel înfricoșat, pitit în bunker”, a precizat Alexey Navalny, politician rus din opoziție.

Între timp, izolarea impusă ca măsură de restricție împotriva răspândirii epidemiei de coronavirus a reprezentat o binecuvântare pentru un cult mesianic din Rusia. Speriați de pandemie, mai mulți oameni au căutat ajutor mistic în Siberia. Conform The Moscow Times, cererile de însriere în Biserica Ultimului Testament s-au triplat de la apariția noului coronavirus. „Oamenii caută ceva și au devenit atrași de stilul nostru de viață. Caută o cale de ieși din izolare și din singurătate. Solicitările au venit inclusiv din Europa, America de Sud și America de Nord. Poliția locală știe că este aproape imposibil să ajungă la noi, așa că ne lasă în pace”, spune Vadim Redkin, fost toboșar al unei populare trupe rock din Rusia. Potrivit membrului, biserica Ultimului Testament reunește aproape 4.000 de adepți, care trăiesc în 20 de așezări rurale izolate din sudul Siberiei. Conform adepții cultului din Siberia, Vissarion Hristos Învățătorul, un fost polițist rus, este Iisus din Nazaret. Vissarion a creat Biserica Ultimului Testament, în anii ’90, la scurt timp după destrămarea Uniunii Sovietice. „Membrii cultului spun că nu se tem de coronavirus și trăiesc după un stil de viață care promovează interacțiunile personale și traiul în armonie cu natura. Aceștia resping tehnologia modernă și alcoolul și cred că un dezastru mondial va apărea în viitorul apropiat”, informează ProTv.

La nivel mondial, ultimele 24 de ore au adus 106.000 de noi cazuri de infecție cu coronavirus reprezentând cel mai mare număr de cazuri produse în interval de 24 de ore de la izbucnirea pandemiei la sfârșitul anului trecut. „Avem încă mult de parcurs până vom ieşi din această pandemie. Suntem foarte îngrijoraţi cu privire la creşterea numărului de cazuri în ţările cu venit mic şi mediu”, a declarat directorul general al OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page