Țările membre ale OMS vor o evaluare independentă privind modul în care organizația a gestionat pand
După ce pandemia de coronavirus a făcut ravagii la nivel mondial, contaminând aproape 5 milioane de oameni și luând peste 318.000 de vieți, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a devenit ținta acuzațiilor pentru o gestionare greșită a acestei situații de criză care a îngenunchiat planeta în numai 5 luni de la apariția primului caz de infectare. Criticați dur în ultima lună, OMS și directorul său general, Tedros Adhanom Ghebreyesus, se află sub preisunea constantă a Statelor Unite care le reproșează modul de gestionare a pandemiei. Acuzând că OMS este „o marionetă a Chinei”, președintele american, Donald Trump consideră că organizația a neglijat o avertizare timpurie din partea Taiwanului cu privire la gravitatea coronavirusului și nu a declarat la timp starea de pandemie.
În urma acestor presiuni, în cursul zilei de ieri, cele 194 de țări membre ale Organizației Mondiale a Sănătății, între care Statele Unite și China, au adoptat o rezoluție care prevede o evaluare independentă a răspunsului organizației ONU la pandemia de coronavirus. Textul rezoluției aprobat prin consens, prevede „să se lanseze cât mai curând posibil (...) un proces de evaluare imparţial, independent şi complet al acţiunii internaţionale întreprinse ca răspuns la pandemie, în vederea îmbunătăţirii capacităţilor globale de prevenire, pregătire şi răspuns la pandemii. Această evaluare, al cărei contur rămâne neclar, va trebui în special să examineze măsurile luate de OMS în faţa pandemiei de COVID -19 şi cronologia acestora”.
Cu o zi în urmă, liderul de la Casa Albă a amenințat că va suspenda definitiv contribuția financiară a Statelor Unite la OMS, dacă organizația nu procedează la îmbunătățiri substanțiale în termen de 30 de zile, subliniind că ar putea lua în considerare revizuirea apartenenței Statelor Unite la organizație. Cu toate că rezoluția adoptată marți în cadrul reuniunii anuale a Adunării mondiale a sănătății nu face referire la China, Statele Unite nu s-au opus. Totuși, nu este un secret faptul că Washingtonul suspectează Beijingul că ar fi ascuns un accident de laborator care ar fi fost la originea pandemiei şi cere o transparenţă totală. Luni, secretarul de stat american pentru Sănătate, Alex Azar, a dat asigurări că „eşecul OMS în lupta împotriva COVID -19 a costat multe vieţi” cerând o organizaţie „mult mai transparentă şi care să fe mai responsabilă”.
La auzul amenințărilor făcute de Donald Trump la adresa Organizației Mondiale a Sănătății, China a venit în ajutorul organizației, declarând că astfel, „administrația americană încearcă să se sustragă obligațiilor față de OMS și se se submineze eforturile Chinei în fața epidemiei”. Tot în apărarea organizației cu sediul la Geneva, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a criticat, fără a le numi, ţările care au „ignorat recomandările OMS de a testa şi izola sistematic, precum şi de a respecta măsuri stricte de distanţare fizică”. În acest sens, se cunoaște deja faptul că Statele Unite a avut o reacție întârziată în momentul în care apăruseră deja primele cazuri de coronavirus pe teritoriile sale. În prezent, SUA sunt cea mai afectată țară din lume în ceea ce privește numărul de decese și cazuri, cu 90.369 de morți și peste 1,5 milioane de contaminări.
În cadrul rezoluției semnate ieri, autoritățile americane au deplâns, de asemenea, termenii rezoluţiei prin care se solicită „eliminarea urgentă a obstacolelor nejustificate la accesul universal, rapid şi echitabil şi distribuirea echitabilă a tratamentului şi a vaccinurilor”. „Textul încurajează mecanisme de partajare voluntară a brevetelor şi drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul unor acorduri internaţionale, dar Washingtonul se teme de un precedent periculos în ceea ce priveşte capacitatea de a investi în cercetare şi laboratoarele sale”, informează Protv.
„Statele Unite recunosc importanţa accesului la produse de sănătate sigure, de înaltă calitate şi eficiente, dar rezoluţia transmite un mesaj de descurajare inovatorilor”, se arată într-un comunicat al reprezentanţei SUA la Naţiunile Unite din Geneva.
În ceea ce privește coșmarul cu care Statele Unite se confruntă devenind cea mai infectată țară din lume, președintele Donald Trump este de părere că americanii merită o medalie de onoare, pentru că dovedește numărul mare de teste efectuate în SUA. „Când se spune conducem ca număr de cazuri, asta pentru că facem mai multe teste decât oricine. Eu văd numărul dintr-o anumită perspectivă, ca fiind un lucru bun. Văd asta ca o medalie de onoare. Serios, este o medalie de onoare. Este un omagiu adus testărilor şi muncii pe care mulţi profesionişti o fac”, le-a spus Trump, reporterilor la o întâlnire a cabinetului. Potrivit președintelui american, în SUA (ţară cu peste 320 de milioane de locuitori) au fost făcute 14 milioane de teste şi a comparat numărul cu cel al Germaniei (ţară cu 83 de milioane de locuitori), de 2 milioane de teste.