Nepăsarea lui Jair Bolsonaro pune Brazilia în risc de a deveni a treia cea mai infectată țară din lume cu Covid-19

May 18, 2020

 

      Oamenii din întreaga lume nu mai au răbdare în fața noului coronavirus și încurajați de temperaturile crescute dar și de guvernele care au relaxat măsurile de restricție impuse de pandemia de Covid-19, aceștia au început să umple străzile, magazinele, mijloacele de transport în comun etc. Cu toate că majoritatea încearcă să poarte măști de protecție, distanța socială de minim 1,5 m este destul de greu de respectat. Între timp, coronavirusul continuă să facă victime la nivel mondial, infectând un număr crescut de persoane. În acest sens, Brazilia a devenit o victimă lovită crunt de puterea de contaminare a Covid-19, aducând țara din America Latină în prag de a fi a treia cea mai infectată de pe pământ. În curând, potrivit datelor oficiale, Brazilia ar putea depăși Marea Britanie, devenind astfel a treia țară a lumii, după Statele Unite și Rusia, la numărul de cazuri depistate. Din păcate, Brazilia beneficiază de puține teste, fapt pentru care numărul real de infectări ar putea fi unul cu mult mai mare. Oficial, în prezent, sunt raportate aproximativ 16.100 decese, dintre care 3.000 doar în São Paulo.

        Conform primarului acestui oraș, sistemul sanitar este aproape de colaps deoarece spitalele au trecut de 90% din capacitate. Cu o medie de aproximativ 15.000 de infectări noi pe zi, Brazilia a depășit deja Italia și Spania, în privința numărului de contaminări. „În acest timp, preşedintele Jair Bolsonaro insistă pe ideea că cea mai mare ameninţare pentru ţară este criză economică, provocată de măsurile de izolare socială. Însă cifrele vorbesc de la sine, iar numărul de decese şi de îmbolnăviri creşte în Brazilia într-un ritm dramatic. Şi nu se vede luminiţa de la capătul tunelului”, informează Matt Rivers, corespondent CNN.

         Încă de la izbucnirea epidemiei de Covid-19 în Brazilia, Jair Bolsonaro a refuzat să trateze coronavirusul ca pe o adevărată amenințare. Deseori, președintele brazilian a comparat noul coronavirus cu o simplă răceală și le-a cerut cetățenilor să își continue viețile ca și cum nu au de ce să se teme. Între timp, liderul brazilienilor a înlăturat doi miniștri ai sănătății, ignorând recomandările specialiștilor din toată lumea pentru respectarea distanței sanitare. De curând, președintele s-a fotografiat cu susținătorii și a luat în brațe copii la un mare miting în capitala țării, Brasilia.

        În Statele Unite ale Americii, consemnul „stați acasă” este de domeniul trecutului. „Toată lumea așteaptă să vadă care va fi rezultatul acestui experiment (al deschiderii). Dar este absolut sigur: cu cât crește interacțiunea fizică între oameni, cu atât mai mult crește numărul de cazuri de infectare”, a avertizat Steve Adler, primar Austin, Texas. Îngrijorat de decizia administrației Donald Trump de a permite americanilor să se întoarcă deja la normalitate, Directorul Centrului pentru prevenirea și controlul bolilor, Robert Redfield, a avertizat că, cel mai probabil, America va trece de 100.000 de decese din cauza Covid până la 1 iunie. „Nu avem directive clare pentru oameni, după ridicarea restricțiilor de izolare. Va fi multă confuzie în rândul populației, vom vedea și mai multe cazuri de infectare”, a completat Anne Rimoin, epidemiolog UCLA.

         Preocupat mai mult de economie decât de proprii cetățeni, președintele american, nu ratează nicio ocazie de a aminti că redeschiderea statelor federale este singura cale de redresare a economiei. În ultimele 24 de ore, SUA au înregistrat 820 de morți din cauza Covid-19, ridicând bilanțul total la aproape 90.000.

         În Germania, numărul morților cauzate de coronavirus a ajuns la 7.935, după ce în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 21 de morți. În ceea ce privește numărul de contaminări, cu 324 de cazuri noi, Germania raportează un total de 174.697 de contaminări de la începutul pandemiei și până în prezent.

       După ce a trecut prin clipe de coșmar, Italia a intrat astăzi în a doua fază a revenirii la o oarecare normalitate, după ce bisericile, muzeele, barurile, restaurantele și saloanele de înfrumusețare au fost deschise. În cursul zilei de ieri, Peninsula a raportat cel mai mic număr de decese și îmbolnăviri de la izbucnirea epidemiei. „Călătoriile dintr-o regiune în alta sunt posibile din motive deja cunoscute, cum ar fi necesitățile legate de muncă sau urgențele majore, legate de sănătate. Aceste călătorii intraregionale vor rămâne limitate până pe 3 iunie”, a specificat premierul italian, Giuseppe Conte. De asemenea, șeful guvernului de la Roma a mai spus că vrea garanţii suplimentare din partea forurilor fotbalistice înainte de a decide reluarea meciurilor.

         Cu aproape 10.000 de morţi şi peste 55.000 de persoane infectate, Belgia pare că începe să respire din nou după ce autoritățile au ridicat restricțiile. Totuși, nemulțumiți de faptul că au fost abandonați în lupta cu noul coronavirus, infirmierii și alte cadre medicale s-au aliniat cu spatele la coloana de mașini care o aduceau pe șefa guvernului belgian într-o vizită la un spital din Bruxelles. „A fost expresia unei neliniști, a unei nevoi de dialog. Și a existat această întâlnire, în care am avut un dialog de pe ambele părți ale mesei. Cred că acest lucru este fundamental. Trebuie să poți asculta când lucrurile nu stau bine şi uneori trebuie să poți explica acest lucru”, a explicat Sophie Wilmès, premierul Belgiei.

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload