Planeta a depășit pragul de 4,4 milioane de persoane infectate cu coronavirus

May 15, 2020

 

        În plină redeschidere a societăților care au fost nevoite să stea în izolare în ultimele luni, numărul cazurilor noi de coronavirus și a deceselor înregistrate din cauza Covid-19 continuă să crească. Cu toate că autoritățile au impus restricții în ceea ce privește distanțarea socială și purtarea măștii de protecție în public, Ministerele de Sănătate ale țărilor afectate raportează de la zi la zi, cifre care arată că pandemia de coronavirus este încă prezentă și periculoasă. În prezent, la nivel mondial, peste 4,4 milioane de persoane sunt contaminate cu noul coronavirus, în timp ce bilanțul deceselor a trecut de 300.000.

           Dintre toate țările europene care se luptă cu acest inamic invizibil, Slovenia este prima țară de pe bătrânul continent care a declarat oficial sfârșitul crizei sanitare pe teritoriul său. „Astăzi Slovenia are cea mai bună situaţie clinică din Europa, ceea ce ne permite să punem capăt stării epidemice declarate pe 12 martie în ţară”, a afirmat joi premierul sloven Janez Jansa. La redeschiderea frontierelor, toți cetățenii UE pot intra pe teritoriul țării, în timp ce cetățenii altor țări vor trebui să stea în carantină. În prezent, această țară cu 2 milioane de locuitori a înregistrat 1.500 de contaminări și 103 decese.  De altă parte, Estonia, Letonia și Lituania și-au deschis granițele comune oferind un spațiu de liberă călătorie, însă doar între ele. În Marea Britanie, astăzi au fost înregsitrate 338 de noi decese, ridicând bilanțul total la 34.000. Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord sunt pe locul doi în lume după Statele Unite, în ceea ce privesc pierderile umane cauzate de Covid-19. Raportul persoanelor infectate anunță un total de 236.711 contaminări, după ce, în ultimele 24 de ore, alte 711 persoane au fost testate pozitiv.

        După ce a anunțat 2.102 de cazuri noi, Iranul se confruntă cu cea mai mare creștere a numărului de contaminări în peste o lună. Conform purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătății, Kianoush Jahanpour, numărul total de bolnavi din țară a ajuns la 116.635, în timp ce numărul deceselor (6.902) a transformat Iranul în cea mai îndoliată țară din Orientul Mijlociu.

       În Franța, un decret publicat astăzi în Jurnalul oficial, confirmă faptul că persoanlul spitalelor va fi recompensat cu prime între 500 și 1.500 de euro pentru eforturile depuse în lupta cu epidemia de coronavirus. În timp ce toți membrii personalului medical vor primi câte 500 de euro, cei care au lucrat în zonele cele mai afectate de epidemie sau în instituții unde au fost internați bolnavi purtători de coronavirus, vor primi 1.500 de euro. „Această primă excepţională, care nu este impozabilă, va fi acordată acelor persoane care şi-au exercitat în mod efectiv funcţiile în instituţii publice de sănătate, între 1 martie şi 30 aprilie 2020”, se precizează în decret. Potrivit Ministerului francez al Sănătății, efortul bugetar total pentru aceste prime va fi de 1,3 miliarde de euro.

         După ce la începutul acestei săptămâni, Franța a dat drumul unui plan de relaxare a măsurilor de restricție impuse de epidemia de coronavirus, autoritățile intenționează să aplice măsuri de carantinare în cazul persoanelor care vin din Spania. „Franţa va impune această carantină de 14 zile din momentul în care Spania va face acest lucru, în baza unui principiu de reciprocitate”, a explicat preşedinţia franceză, fără a indica o dată precisă, care este încă obiectul unor negocieri bilaterale.

          Peste ocean, Statele Unite ale Americii au înregistrat pentru a doua zi consecutiv, un bilanț de circa 1.800 de morți legate de noul coronavirus. Până ieri seară, la ora locală 20:30, au fost contabilizate 1.754 de decese din cauza Covid-19 în 24 de ore. De la izbucnirea pandemiei și până astăzi, SUA sunt cea mai îndoiliată țară din lume cu un total de 85.813 decese din 1.417.350 de infectări.

          Și pentru că lupta găsirii unui vaccin împotriva coronavirusului a devenit la fel de intensă precum eforturile autorităților de a salva cât mai multe victime, tot mai mulți americani se oferă voluntari pentru testele clinice. „La fel ca asistenții medicali și doctorii din prima linie, doresc să îmi asum și eu riscul, iar asta înseamnă să depășim această situație, noi ca națiune și întreaga omenire”, a declarat Abie Rohrig, un tânăr voluntar din New York care vara trecută și-a donat un rinichi, iar acum este gata să se lase testat pentru un vaccin.

          Totuși, avântul voluntarilor este oprit de specialiști care avertizează că se intră pe un tărâm necunoscut. „Acest caz este diferit, nu suntem capabili să cuantificăm riscul pentru voluntari. Iar când le luăm declaraţiile de acord, trebuie să le spunem că nu ştim cu precizie ce se va întâmpla cu ei”, a precizat Dr. Robert Charles Read de la  Universitatea Southampton.

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive