top of page

Starea planetei în plină pandemie de coronavirus se măsoară după numărul de infectări și decese


Cu puțin înainte ca mai multe guverne din întreaga lume să înceapă să aplice primele măsuri de relaxare după perioada de izolare impusă din cauza pandemiei de coronavirus, Covid-19 a atins pragul psihologic de 3 milioane de contaminări în lume, dintre care, aproape un milion doar în Statele Unite ale Americii.

În Italia, cea mai afectată țară europeană de coronavirus, a depășit pragul de 200.000 de persoane contaminate, după ce în ultimele 24 de ore alte 2.091 de îmbolnăviri au fost confirmate. Această cifră este în ușoară creștere față de numărul cazurilor noi înregistrate cu o zi în urmă, și anume 1.739. În ceea ce privește bilanțul deceselor, acesta a urcat la 27.359 după ce astăzi s-au raportat alte 382 de morți. După criteriul infectărilor cauzate de Covid-19, Italia este pe al treilea loc în lume, după SUA și Spania însă, după criteriul deceselor Peninsula ocupă locul al doilea, după americani.

Conform autorităților italiene, la terapie intensivă se află 1.863 de persoane, în scădere față de luni când în această secție erau internate 1.956. O veste bună vine și din partea numărului de persoane vindecate, al cărui total a ajuns la 68.941. Pentru cetățenii sătui de așteptat închiși în case, perioada de carantină este pe final, după ce guvernul de la Roma a promis relaxarea măsurilor de izolare începând cu data de 4 mai. Pe aeroportul Malpensa din Milano, unde traficul aerian a fost redus cu 99%, angajații au început deja să facă schimbări majore. „Pe jos există semne clare, distinctive care îți arată distanța dintre un pasager și altul. De asemenea, am simțit nevoia să blocăm fizic o parte dintre scaunele pentru pasageri. În plus, aerul condiționat care circulă prin terminal se schimbă de șase ori pe oră. La mijlocul verii sperăm să vedem o recuperare treptată a transportului aerian. În cea de-a doua fază anunțată sperăm că se vor putea relua zborurile care leagă marile capitale europene, după care se vor putea adăuga zborurile de curse lungi, probabil, din Orientul Mijlociu”, a declarat Davide Pisoni, reprezentant al aeroportului Malpensa.

În Turcia, autoritățile au dat publicității faptul că 120 de deținuți au fost testați pozitiv cu noul coronavirus în patru închisori. Din fericire, niciunul dintre cei infectați nu este în stare critică. „Toţi deţinuţii beneficiază de tratament în spital. Nu există niciun deţinut tratat la terapie intensivă; sunt toţi într-o stare de sănătate bună”, a declarat marţi ministrul justiţiei Abdulhamit Gul. În data de 13 aprilie Gul declara că în închisorile din Turcia existau 17 cazuri confirmate de COVID-19 şi că trei dintre persoanele care au contactat boala au murit. În acest sens, autoritățile au anunțat că în luna aprilie vor fi eliberați în jur de 90.000 de deţinuţi în cadrul unei amnistii în masă în scopul reducerii suprapopulării şi stopării răspândirii pandemiei în închisori.

În prezent, Turcia se confruntă cu peste 112.000 de contaminări și 2.900 de decese cauzate de Covid-19. În Anglia de altă parte, peste 4.000 de persoane au murit în ultimele două săptămâni în azilurile de bătrâni. Chiar și fără a număra aceste decese, Marea Britanie este una dintre cele mai afectate țări din Europa din cauza pandemiei. Cel mai recent bilanț raportat de guvernul de la Londra arată 21.092 de decese.

La începutul acestei săptămâni, premierul britanic, Boris Johnson și-a reluat activitatea după o perioadă de izolare la domiciliu cauzată de contactarea noului coronavirus. „Fără sectorul nostru privat, fără devotamentul și angajamentul celor care muncesc în această țară, nu va mai exista o economie despre care să putem vorbi. (...) Dar cu toate astea, trebuie să fim conștienți că există riscul unui al doilea val (al pandemiei), există riscul de a pierde controlul asupra acestui virus”, a transmis Boris Johnson.

În Germania, bilanțul cazurilor de contaminări a crescut după ce guvernul a relaxat măsurile de izolare. Astăzi, au fost raportate 156.337 de cazuri de infectare și 5.913 morți. În Statele Unite, americanii se pregătesc de pragul psihologic de un milion de contaminări cu Covid-19, după ce numărul deceselor a crescut până la 56.000.

În China, ultimele 24 de ore a adus șase noi cazuri de contaminări, crescând numărul final la 82.816 infectări. În ceea ce privește bilanțul morților acesta rămâne la 4.633. Rusia de altă parte, se confruntă cu o creștere a numărului de decese, raportând în prezent 6.411 vieți luate de coronavirus. În total, rușii au înregistrat în mod oficial 93.558 de cazuri de contaminări cu Covid-19. Ungaria se confruntă cu 2.649 de infectări și 291 de morți, în timp ce Bulgaria are 1.363 de persoane infectate și 58 de decese. Autoritățile din Bulgaria au decis să redeschidă parcurile, dar numai în anumite condiții. În Republica Moldovă, astăzi au fost raportate 3.481 de contaminări și 102 de morți. Serbia în schimb, are confirmate 8.275 de cazuri de Covid-19 și 162 de decese.

În Polonia, numărul noilor cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore a scăzut. În prezent, 12.089 de persoane au fost testate pozitiv cu noul virus, în timp ce bilanțul morților a ajuns la 570. În Iran, numărul de infectări este de 92.584, iar cel al morților, de 5.877. Și Spania, a doua cea mai afectată țară europeană din cauza pandemiei, a raportat o scădere a numărului deceselor înregistrate în ultimele 24 de ore. De la 331 morți înregistrate luni, astăzi au fost raportate 301. În total, autoritățile spaniole vorbesc despre 210.773 contaminări la nivel național și 23.822 de morți.





Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page