top of page

Marea Britanie – locul 5 în lume, la numărul de decese cauzate de Covid-19


În pragul sărbătoririi Paștelui ortodox, Europa se simte vulnerabilă în fața ultimului obstacol căruia autoritățile trebuie să îi facă față pentru a se asigura că pandemia de coronavirus nu va suferi o accelerare masivă. În prezent, bătrânul continent se luptă cu inamicul invizibil care, la nivel mondial, a luat peste 144.000 de vieți și a îmbolnăvit mai multe de 2,1 milioane de oameni. Dacă Statele Unite ale Americii rămân în continuare cea mai afectată țară din lume, în Europa, ultimele 24 de ore au adus peste 860 de decese în Marea Britanie, 753 în Franța, iar în Italia și Spania, mai mult de 500.

Focarul de infecție al Europei, Italia, a înregistrat astăzi, cel mai scăzut număr de cazuri noi. Conform Protecției Civile din Peninsulă, astăzi au fost internate cu 1.231 mai puține persoane în comparație cu ziua precedentă. Potrivit buletinului acesteia, s-a raportat și o creștere a numărului celor care sunt izolați acasă, ceea ce indică faptul că sunt mai puține cazuri grave în rândul persoanelor diagnosticate pozitiv în prezent. În ceea ce privește bilanțul deceselor în Italia, acesta a ajuns la 22.745. Autoritățile confirmă faptul că la Terapie Intensivă se află 2.812 persoane, dar în spitale italiene mai sunt internate și alte 25.786 de suflete care prezintă simptomele contaminării cu coronavirus. În total, Italia se confruntă cu un număr de 172.434 de infectări.

În Marea Britanie, lucrurile devin din ce în ce mai îngrijorătoare. Cu un total de 14.576 de decese și 108.692 de cazuri confirmate pozitiv, Ministerul britanic al Sănătății ține să reamintească de fiecare dată că această cifră cuprinde doar decesele din spitale, nu și cele care se înregistrează în casele de bătrâni sau acasă, în izolare. Înțelegând că sfârșitul pandemiei este departe de prezent, guvernul de la Londra a decis săptămâna aceasta să mai prelungească măsurile de izolare instituite pe 23 martie, cu încă trei săptămâni. Astfel, în timp ce mai multe țări europene au reușit într-o oarecare proporție să limiteze epidemia, pregătindu-se să relaxeze aceste măsuri, Marea Britanie își ține în continuare oamenii acasă. Potrivit Ministrul britanic de externe, Dominic Raab, care-l înlocuieşte la conducerea guvernului pe premierul Boris Johnson în perioada convalescenţei acestuia după infectarea cu noul coronavirus, „în condiţiile actuale ar fi iresponsabil” să se pronunţe asupra unui calendar de revenire la normalitate. „S-a ajuns prea departe. Am pierdut prea mulţi oameni dragi nouă. Am făcut mult prea multe sacrificii pentru a relaxa acum măsurile, în special când vedem dovezi că eforturile noastre încep să dea roade. Şi eforturile dumneavoastră dau roade. Există o luminiţă la capătul tunelului”, a declarat Dominic Raab.

Momentan, Marea Britanie rămâne pe locul al cincilea în lume, raportat la numărul de decese cauzat de Covid-19, după SUA, Italia, Spania și Franța.

Spania, a doua cea mai afectată țară europeană de pandemia de coronavirus a raportat 19.478 de decese. În ultimele 24 de ore, autoritățile spaniole au înregistrat 585 morți și 5.252 de contaminări, ridicând bilanțul îmbolnăvirilor la un total de 188.068. Din păcate, bilanțul sufletelor care au pierdut lupta cu Covid-19 este din ce în ce mai contestat în contextul în care autoritățile regionale din Madrid și Catalonia au evocat mii de morți care nu au apărut în numărătoarea națională.

De altă parte, Germania anunță că epidemia este sub control și că va fabrica din august, un număr de 50 de milioane de măști pe săptămână. „Putem spune acum că am reuşit. Am trecut de la o creştere dinamică la o creştere liniară, iar rata de infectare s-au redus semnificativ”, a transmis ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, precizând că Germania a testat până acum circa 1,7 milioane de persoane. Potrivit estimării publicate de Institutul Robert Koch, autoritatea federală responsabilă de monitorizarea epidemiologică, rata de infectare a scăcut sub unu, ajungând astăzi la 0,7. În total, Germania se confruntă cu 133.830 de cazuri și 3.868 de morți.

Cu toate că au dat dovadă de o strategie și solidaritate excepțională în fața pandemiei de coronavirus, germanii nu se pot bucura încă de reușită. În opinia Cancelarului german, Angela Merkel, „Germania a obținyt doar un succes fragil în lupta de a ține sub control răspândirea virusului”. „Dacă ajungem la punctul când o persoană care are virusul infectează, în medie, 1,1 persoane, atunci, în octombrie, am atinge capacitatea maximă a sistemului nostru medical, cu toate paturile de terapie intensivă de care dispunem. Dacă fiecare persoană infectată ar contamina, în medie, 1,2 persoane - cu 20 la sută mai multe, deja în iulie atingem limita maximă în spitale”, a explicat Merkel.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page