top of page

Congresmani republicani: demisia directorului OMS în schimbul deblocării fondurilor de la Statele Un


Lupta împotriva noului coronavirus a devenit principalul obiectiv al planetei, atât împreună cât și separat. Fiecare țară caută să își consume resursele într-o manieră cât mai responsabilă pentru a-și proreja cetățenii, economia dar și starea de spirit. În timp ce unele state au de suferit de pe urma „nepăsării” liderilor, altele sunt la un pas de relaxarea măsurilor de izolare, revenind la normal. Cu toate acestea însă, Organizația Mondială a Sănătății avertizează că următoarele săptămâni vor fi critice în lupta cu Covid-19.

În prezent, Europa este centrul pandemiei de coronavirus iar bilanțul numărului de contaminări ajunge furtunos la un milion. „Numărul de cazuri continuă să crească peste tot în regiune. În ultimele zece zile, numărul de cazuri raportate în Europa aproape s-a dublat, apropiindu-se de un milion”, a declarat Hans Kluge, directorul regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în cadrul unei conferințe de presă online. Cu peste 84.000 de decese, Europa se confruntă cu aproape 50% din impactul epidemiei pe plan mondial.

În ultimele 24 de ore, Belgia a raportat peste 5.000 de decese, devenind una dintre țările europene cu cea mai mare rată a mortalității. Cu aproximativ 11,5 milioane de locuitori, belgienii sunt din ce în ce mai îngrijorați în contextul în care majoritatea deceselor (2.586) au fost înregistrate în centrele pentru bătrâni. Tot peste 5.000 de decese raportează și Iranul, al cărui număr de contaminări a ajuns la 79.494. În Rusia sunt înregistrate 32.000 de cazuri și „doar” 273 de morți. Potrivit autorităților, principalul focar, capitala Moscova, ar urma să atingă vîrful epidemiei în două-trei săptămâni. În ciuda faptului că s-au efectuat 1,7 milioane de teste, oficialii recunosc lipsa lor de fiabilitate, chiar dacă aceasta s-a îmbunătățit în ultimele două săptămâni.

Grecii, ca și alte țări majoritar ortodoxe din Europa, se pregătesc să petreacă pimul Paște „altfel”. Autoritățile elene au înăsprit măsurile pentru a-i decuraja pe oameni să meargă în vizită la rude, așa cum obișnuiau să facă. Cu 2.200 de infectări și 105 decese, grecii fac tot posibilul să nu resimtă tristețea acestor vremuri și se pregătesc cum pot mai bine de sărbătorile pascale. „E bine. Este foarte bine, dacă luaţi în considerare că altfel se pierd vieţi. O să stăm să ne plângem pentru că nu putem să prăjim carne de miel? Vom prăji altădată, după ce se ridică restricţiile. Vom pune, de asemenea, muzică populară şi chiar vom dansa atunci. Aşa că nu trebuie să ne plângem. Trebuie să acceptăm ceea ce ne spun experţii”, a mărturisit un comerciant din Republica Elenă.

Peste ocean, Donald Trump a anunțat că este timpul să „repornească” America și că intenționează să facă acest lucru în etape, „stat cu stat” și pe baza unor date „verificabile”, pentru a evita un nou val de contaminări. Cu toate acestea însă, liderul de la Casa Albă nu a precizat un termen pentru planul său, lăsând la latitudinea guvernatorilor să adapteze ritmul „redeschiderii” economiei la situațiile locale. Conform ProTv, „prima etapă va putea fi declanşată atunci când un stat înregistrează o scădere a cazurilor de COVID-19 pe o perioadă de 14 zile, iar spitalele sale nu mai sunt aglomerate de afluxul de pacienţi. Ea ar impune ca şcolile să rămână în continuare închise, ca şi barurile, în timp ce restaurantele şi cluburile de sport ar putea redeschide în anumite condiţii. Portul măştii de protecţie în public va fi recomandat cu tărie, telemunca va rămâne regula acolo unde este posibil, iar măsurile de distanţare socială menţinute”.

În tot acest timp însă, congresmanii republicani cer demisia directorului Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) dacă organizația vrea ca Statele Unite să deblocheze fondurile pe care Donald Trump a decis săptămâna aceasta să le suspende. „Directorul general Tedros a eşuat în misiunea sa de a răspunde obiectiv la cea mai vastă criză sanitară mondială după ce pandemia de HIV/SIDA şi-a atins vârful la mijlocul anilor 2000. Recomandăm să condiţionaţi toate viitoarele contribuţii voluntare la OMS pe anul fiscal 2020 de demisia directorului general Tedros”, au scris, într-o scrisoare adresată preşedintelui american, 17 membri republicani ai Comisiei pentru politică externă din Camera Reprezentanţilor.

De altă parte, premierul canadian, Justin Trudeau a avertizat că vor trebui să treacă „încă multe săptămâni” înainte de a redeschide complet frontiera dintre Canada și Statele Unite. „De nouă ori mai puţin populată decât Statele Unite, Canada număra joi aproximativ de 20 de ori mai puţine cazuri de noul coronavirus şi de 30 de ori mai puţine decese decât vecinul său american”, informează ProTv.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page