Restul lumii nu a învățat lecția Chinei de a lupta împotriva coronavirusului și riscă acum pagube in


Epidemia accelerată a noului virus numit de către specialiști Covid-19, continuă să țină populația lumii cu sufletul la gură. În timp ce unii oameni au ghinionul de a fi victimele acestei „gripe” pretențioase, dar a cărei rată a mortalității este de trei ori mai mare decât cea a gripei sezoniere, alții fie își anulează planurile de vacanță și fac cumpărături până la epuizarea stocului din magazine, fie sunt relaxați și fac glume pe seama spaimei pe care o resimt ceilalți.

Indiferent de atitudinea oamenilor în fața misteriosului coronaviru, specialiștii iau în serios această amenințare și caută să trateze cu maximă urgență fiecare caz de infectare. Totuși, în ciuda răspândirii Covid-19 în mai țări, dintre care unele al căror sistem de sănătate este foarte dezvoltat, Organizația Mondială a Sănătății a admis că „lumea nu este pregătită să adopte măsurile Chinei”. Cu cel mai mare număr de decese dar și de cazuri confirmate cu coronavirus, China a arătat o implicare ieșită din comun, atunci când a fost vorba de a-și proteja cetățenii. În restul lumii, celelalte 80 de țări unde a ajuns Covid-19, par să fie departe de a înțelege exemplul chinezilor, fapt pentru care, riscă acum răspândirea virusului la o scală și mai mare. Potrivit unui raport emis de OMS pe data de 26 februarie 2020, statul chinez a început deja reconstrucția, în timp ce pentru restul lumii greul abia începe. „Majoritatea comunităților din lume nu sunt pregătite, mental și material, să adopte aceleași măsuri folosite de chinezi pentru a stopa răspândirea virusului”, se arată în raportul OMS, realizat după vizita din 16-24 februarie în această țară a unei delegații alcătuite din 13 experți străini și 12 chinezi.

În prima zi de vizită a delegației Organizației Mondiale a Sănătății pe teritoriul Chinei, datele oficiale arătau 2.478 de noi cazuri de coonavirus înregistrate, urmând ca ulterior, la numai două săptămâni, în cadrul ultimei zi a vizitei, autoritățile să confirme doar 409 de cazuri. Acest număr scăzut arată eficacitatea măsurilor foarte dure de prevenire luate de China.

„Aflată în fața unui virus necunoscut, China a ripostat cu cele mai ambițioase, rapide și agresive eforturi de izolare a unor focare de boală din istorie. La nivel individual, chinezii au reacționat cu încredere și curaj față de amenințarea coronavirusului. Au acceptat toate măsurile de prevenire, chiar dacă acestea au însemnat suspendarea adunărilor publice, autoizolarea la domiciliu și interzicerea călătoriilor” se arată în raportul OMS, care elogiază „remarcabila solidaritate și devotamentul poporului chinez”. Mai mult, potrivit liderilor Organizației Mondiale a Sănătății, „abordarea hotărâtă a Chinei a salvat practic, restul lumii”.

În raportul publicat acum două săptămâni, OMS reconfirmă care sunt măsurile care trebuiesc luate pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, adresându-se în mod special celor 80 de state ale lumii care se confruntă cu epidemia începută într-un oraș din China. „Există puține metode dovedite că pot întrerupe sau minimiza transmiterea bolii. Fundamentale sunt supravegherea imediată a cazurilor depistate, diagnosticarea foarte rapidă și izolarea imediată, urmărirea riguroasă și carantinarea contacților, toate pe fondul unui grad excepțional de înțelegere și acceptare a situației de către populație”, se arată în documentul OMS.

Oficial, în acest moment, numărul de îmbolnăviri la nivel mondial a ajuns la peste 100.000, cu aproape 3.400 de decese și peste 55.000 de vindecări. În China, la această oră se înregistrează peste 80.000 de cazuri de coronavirus, cu peste 3.100 de decese și aproape 50.000 de vindecări.

Tot în China, săptămâna aceasta, un cunoscut medic s-a lăsat injectată cu un vaccin împotriva coronavirusului netestat până acum, pentru a-și dovedi loialita