Alertă de gradul I în Europa: Italia, al doilea cel mai mare focar de infecție cu coronavirus, după China

February 24, 2020

 

       Epidemia cu coronavirus a luat proporții neimaginabile după ce liniștea europenilor a fost perturbată de primele decese înregistrate în Italia, din cauza Covid-19. În timp ce planeta stătea cu ochii țintiți pe China, fiind empatică cu criza prin care trec zeci de mii de chinezi, știrea că în ultimele 24 de ore, Coreea de Sud, Iranul și Italia au dat publicității primele decese înregistrate pe teritoriile lor, i-a determinat pe oficialii Organizației Mondiale a Sănătății să avertizeze asupra unei posibile pandemii. În Europa, Italia a devenit următoarea China, pe care celelalte state europene au început deja să o privească cu reținere. În timp ce italienii au intrat într-o stare de urgență, România se teme pentru cei peste 1,2 milioane de români care trăiesc pe teritoriile Peninsulei.

           În numai 24 de ore, Italia a devenit cel mai mare focar după Asia, înregistrând 7 decese și 220 de persoane îmbolnăvite cu coronavirus. În nordul țării, acolo unde s-au confirmat cazurile, mai multe orașe sunt închise. Practic, în niciunul dintre acestea nu mai funcționează restaurantele, școlile, cafenelele sau chiar slujbele la biserică. Meciurile de fotbal au fost anulate sau se joacă fără spectatori, iar vestita Scala din Milano și-a anulat reprezentațiile. Cu toate că s-a provocat o stare de alertă și în celelalte state europene, responsabilii iau în calcul mai multe scenarii însă nu încă blocarea circulației în spațiul Schenghen.

          Victimele italiene provind din două focare identificate în nordul țării (procinciile Lombardia și Veneto) și toate sunt trecute de 75 de ani, având probleme medicale preexistente. Autoritățile au pus 11 localități din aceste zone în carantină, suspendând traficul feroviar la granița cu Austria. Îngrijorată, Austria, la rându-i, ia în considerare instituirea controalelor la granița cu Italia. Localnicii din Italia au fost sfătuiți să rămână în case pe cât posbil, afectând astfel peste 50.000 de oameni ținuți în carantină. Autoritățile iau atât de în serios cererea ca oamenii să rămână izolați încât i-a avertizat că părăsirea fără drept a zonei de carantină se pedepsește cu închisoare până la 3 luni. Pentru a se asigura că nimeni nu părăsește zonele afectate, carabinierii au primit misiunea de a instala filtre la fiecare intrare și ieșire. „Au închis restaurante, baruri, agroturism, rămân deschise doar magazinele și farmaciile”, a declarat un localnic, în timp ce altul a admis că „deja s-a transformat în psihoză”. „Începem să ne simțim rău și când suntem bine. Autoritățile nu ne spun nimic, doar numără cazurile de infectare”, a mai adăugat un altul.

          Pentru mulți numărul de decese este încă prea mic pentru a se alarma, mai ales că persoanele decedate au fost și oameni în vârstă cu istorice medicale, însă ceea ce ăi frustrează este situația de a fi în carantină. „Noi, în Italia, avem o viață socială vibrantă, ne atingem, ne strângem mâinile, ne îmbrățișăm, ne pupăm. Ar fi bine ca în această perioadă să ne limităm cât mai mult contactul fizic. În opinia mea, Italia a încercat să limiteze răspândirea virusului prin măsuri excepționale de precauție. Avem două focare în țară pe care le-am izolat și credem că țara este sigură, iar oamenii pot veni liniștiți în Italia”, a precizat Angelo Borrelli, directorul Agenției de Protecție Civilă din Italia.

          Situația este atât de alarmantă încât pe ușa unei parohii din regiunea Lombardia, la 30 de kilometri de Milano a fost pus un text scurt în care se atrăgea atenția că la slujbele de înmormântare vor putea lua parte doar rudele de gradul 1.

        În timp ce Uniunea Europeană a oferit un ajutor de 230 de milioane de euro pentru combaterea Covid-19, Stella Kyriakides, comisarul UE pentru Sănătate, a dat asigurări că se va face tot ce este în putința Bruxelles-ului pentru a sprijini țările membre în gestionarea situației. „Trebuie să luăm lucrurile în serios, dar nici să ne lăsăm pradă panicii și mai ales dezinformării. Trebuie să fim uniți în răspunsul nostru, coerenți și coordonați. E vital să ne informăm unii pe alții în timp real, pentru că doar prin coordonare putem gestiona problema”, a transmis Kyriakides.

         Ca și în China, lipsa măștilor de față a devenit rapid, o problemă. Acolo unde stocurile nu au fost deja epuizate, au crescut prețurile. Autoritățile dau asigurări că măștile vor reveni pe rafturi, dar localnicii sunt dispuși să meargă până în marile orașe ca să le cumpere. „S-au terminat măştile, la Roma chiar au ajuns la un preţ de 100 de euro una, lumea a început un pic să se panicheze. Prevenţia efectivă e masca, dar prevenţia cea mai mare e să eviţi locurile aglomerate”, a explicat Gabriela Vișan, o româncă din Italia.

 

 

 

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive